Evenimentul Zilei > Actualitate > Două mari cluburi se bat pentru semnătura lui Lionel Messi. Superstarul argentinian va câștiga o sumă colosală și are de ales între doi prieteni
Două mari cluburi se bat pentru semnătura lui Lionel Messi. Superstarul argentinian va câștiga o sumă colosală și are de ales între doi prieteni

Două mari cluburi se bat pentru semnătura lui Lionel Messi. Superstarul argentinian va câștiga o sumă colosală și are de ales între doi prieteni

Lionel Messi nu și-a prelungit contractul cu FC Barcelona, are mari șanse să plece din Spania și este dorit de două cluburi care au resurse financiare impresionante.

Este agitație în fotbalul mondial, după ce clubul FC Barcelona a anunțat că Lionel Messi (34 de ani) nu a semnat prelungirea contractului. Așadar, marile cluburi, în special Manchester City și PSG se agită la această oră pentru a-l convinge pe superstarul argentinian să bată palma pentru un transfer. În condiții fabuloase pentru atacant, care ar veni liber de contract și ar obține un salariu și bonusuri colosale.

Lionel Messi este dorit insistent și de PSG, și de Manchester City

„De câteva ore bune, Messi discută cu PSG. Negocierile se desfășoară. PSG este foarte atentă la situație astfel încât să găsească o soluție”, a anunțat jurnalistul Mohamed Bouhafsi. Dar, după cum anunță Get French Football News, oficialii de la PSG se tem că anunțul făcut de Barcelona a avut scopul de a pune presiune pe La Liga astfel încât oficialii fotbalului spaniol să modifice regulile care împiedică revenirea lui Messi.

Cei de la RMC anunță că PSG va fi nevoită să vândă un număr important de jucători pentru a putea să-l aducă pe Messi, într-o vară în care la Paris au fost transferați Sergio Ramos, Achraf Hakimi, Gianluigi Donnarumma și Giorginio Wijnaldum.

Și englezii de la Manchester City încearcă să-l aducă pe Lionel Messi. Și asta de mai mulți ani. Dacă la PSG, argentinianul ar fi alături de bunul său prieten, Neymar jr., la City ar lucra cu Pep Guardiola. Antrenorul cu care Messi și FC Barcelona au prins o perioadă colosală, câștigând toate trofeele posibile în intervalul 2008 – 2012.

Anunțul făcut de oficialii de la FC Barcelona

„Deşi s-a ajuns la un acord între FC Barcelona și Leo Messi (…) acesta nu poate fi formalizat din cauza obstacolelor economice şi structurale (regulamentele Ligii spaniole). Ca urmare, Lionel Messi nu va rămâne la FC Barcelona. Ambele părţi regretă profund că dorinţele lor, atât ale jucătorului, cât şi ale clubului, nu pot deveni realitate”, au anunțat, joi, oficialii clubului FC Barcelona.

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: