Două fetiţe ucise într-un incendiu PREZIS de autorităţi. Drama surorilor cu PĂRINŢI IRESPONSABILI

Indiferenţa autorităţilor a dus la moarte a doi copii. Timp de cinci ani autorităţile din comuna ieşeană Moţca au atras atenţia asupra condiţiilor inumane în care două fetiţe erau crescute de părinţii lor. Acestea sunt concluziile procurorilor care au investigat incendiul din 2010, din comuna Moţca, în urma căruia şi-au pierdut viaţa cele două copile.

Gheorghe Cozma (44 de ani) şi Loredana Costaş (34 de ani) au fost trimişi în judecată de procurorii din Paşcani fiind acuzaţi de patru infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului şi ucidere din culpă. Andreea- Alexandra (2 ani)şi Maria- Gabriela (4 ani) au murit pe data de 13 decembrie 2010, arse vii în casa din comuna ieşeană Moţca. Părinţii acestora erau plecaţi de acasă, iar celelate două surori, mai mari, erau la grădiniţă. Fetiţele au fost lăsate singure în casă, nesupravegheate. În camera în care acestea se aflau focul ardea în sobă, iar soba nu era prevăzută cu portiţă, astfel că a căzut jar din sobă pe podeaua pe care se aflau coceni şi alte deşeuri inflamabile care s-au aprins, provocând incendiul. După decesul copilelor, ceilalţi doi copii ai familiei Cozma au fost luate în îngrijirea statului. Neputinţă: "Mama a fugit de acasă şi nu am putut duce copiii la spital" Situaţia celor patru copii a fost permanent sesizată de asistenţii sociali, dar nimeni nua făcut nimic. Asistentul social al comunei a făcut referate în care prezenta condiţiile inhumane în care erau crescuţi copii. În referatul din data de 03 august 2005 se menţionează faptul că "aceştia nu au grijă de copii, sunt permanent în stare de ebrietate, nu au răspuns solicitărilor medicului de familie pentru vaccinări(fapt pentru care au fost scoşi din evidenţele medicului de familie), copiii sunt subnutriţi, părinţii prezentând o neglijenţă deosebit de gravă asupra copiilor. În dimineaţa zilei de 3 august 2005, asistentul medical, deplasându-se la domiciliul celor doi concubini, a constatat că părinţii erau în stare de ebrietate, copilul era flămând şi bolnav şi nu s-au prezentat cu el la medic. Am chemat la domiciliul ambulanţa la data de 11 iulie 2005, dar mama a fugit de acasă şi nu am putut duce copiii la spital." "Părinţii nu au grijă de copii, sunt permanent în stare de ebrietate!" În referatul din data de 17 mai 2007 se menţionează faptul că: "În urma constatărilor rezultate din deplasările la domiciliul familiei şi a discuţiilor purtate cu vecinii şi rudele rezultă că părinţii nu au grijă de copii, sunt permanent în stare de ebrietate, nu răspuns solicitărilor medicului de familie pentru vaccinări(copiii fiind vaccinaţi la domiciliu). La ultima vizită efectuată (27 aprilie 2007), nou născutul a fost cântărit, acesta având o greutate de 3,200 kg, copilul fiind subnutrit şi distrofic, fapt cauzat de neglijenţa gravă a părinţilor". În perioada 2007-2010 au fost efectuate mai multe vizite la locuinţa concubinilor Cozma Gheorghe şi Costaş Loredana, întocmindu-se mai multe procese verbale de către reprezentanţii Centrului Zonal Paşcani al DGASPC Iaşi. Iadul din comuna Moţca În procesul verbal din 17 august 2007, s-a menţionat faptul că "din punct de vedere igienico-sanitar, pe o scală de la 1 la 10, locuinţa poate fi notată cu 1 (se fumează şi se aruncă chibriturile şi resturile de ţigări pe duşumea, mâncarea se găsea pe jos, camerele erau fără geamuri, iar excrementele copiilor şi ale părinţilor prin toată casa. Numitei Costaş Loredana i s-a pus în vedere să meargă de urgenţă la doctor deoarece minorii prezintă iritaţii ale pielii." În referatele din 22 august 2007, se menţionează că în ziua respectivă mama nu era acasă, ferestrele erau sparte, iar copiii nu aveau nimic de mâncare. La aceeaşi dată a fost încheiat un contract de intervenţie între asistentul social şi cei doi concubini prin care aceştia au beneficiat de var, vopsea, detergenţi şi alimente, în schimbul obligaţiei de a vărui şi igieniza locuinţa până la data de 27.08.2007. Varul şi detergentul, schimbate pe alcool Gheorghe Cozma şi Loredana Costaş nu şi-au îndeplinit aceste obligaţii, iar cu prilejul vizitei din data de 27 august 2007 asistentul social a constatat că:"locuinţa nu era văruită, copiii erau desculţi, iar o pungă de detergent şi un sac de ciment au declarat că le-au dat cu împrumut. Din materialele primite, nu s-a folosit nimic în scop util". Funcţionarii primăriei au declarat la parchet că familia a primit deseori ajutoare alimnetare, dar că acestea erau vândut pentru alcool. În data de 21 decembrie 2007, autorităţile s-au deplasat la locuinţa concubinilor pentru a duce un pachet cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi au constatat că "minorii erau singuri şi încuiaţi în casă, una dintre fete s-a ascuns sub un pat, în casă era foarte frig, pe masă erau bucăţi de carne de porc, un topor şi un cuţit erau pe jos pe ciment, condiţiile de locuit fiind mult sub orice limită."