Evenimentul Zilei > Social > Două dintre cele mai citite romane din lume, interzise într-un liceu din Scoţia
Două dintre cele mai citite romane din lume, interzise într-un liceu din Scoţia

Două dintre cele mai citite romane din lume, interzise într-un liceu din Scoţia

Conducerea liceului James Gillespie din Edinburgh (Scoţia) vrea să modifice programa de limbă engleză şi să renunţe la două dintre cele mai citite romane din lume – To Kill a Mockingbird (Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee) şi Of Mice and Men (Oameni şi şoareci, de John Steinbeck) – din cauza faptului că au o abordare învechită despre rasă şi pun accent pe „motivul salvatorului alb”.

Iată cum corectitudinea politică care l-a mutilat şi pe Disney s-a insinuat şi în viaţa elevilor şi profesorilor de la liceului James Gillespie. Totuşi, explicaţiei oferite de profesorul Allan Crosbie îi lipseşte contrabalanţa.

Acesta a criticat folosirea cuvintelor cu caracter rasist şi a motivului „salvatorului alb” şi a militat pentru înlocuirea romanelor citate unele moderne, care reprezintă persoane de culoare. Acest caz aminteşte de modul în care corectitudinea politică nu i-a iertat nici pe cei zece negri mititei.

Înainte de a trece la dezvoltarea ştirii din Scoţia, subliniem că puteţi afla mai multe despre ce reprezintă corectitudinea politică în editorialul Cariera unui român de geniu, înecată în haznaua Corectitudinii Politice.

Dezbatere cu argumente pro şi contra

Revenind la liceul din Edinburgh, trebuie spus că acesta reprezintă o instituţie de învăţământ de top din Scoţia, astfel că iniţiativa a stârnit dezbateri ample în ţară. Astfel, cei care nu sunt de acord cu modificarea programei spun că şcoala ar trebui să educe, nu să dicteze.

Crosbie este şeful catedrei de Limba şi Literatura Engleză şi a dezvăluit cum vor arăta cursurile în viitor. Spre exemplu, orele pentru elevii din anul trei vor fi concentrate pe romane ca „The Hate U Give”, scris de Angie Thomas. Opera a fost inspirată de modul în care poliția l-a ucis pe Oscar Grant în 2009.

Cei care susțin demersul ținteșre „decolonizarea” programei şcolare și punerea accentului pe materiale ce reprezintă mai bine întreaga arie a experienţei umane. „Ca fiecare departament de engleză din ţară, avem încă Of Mice and Men şi To Kill a Mockingbird pe rafturi.

Sunt acum predate mai rar, pentru că aceste romane sunt învechite şi problematice în termeni de decolonizare a programei. Personajele principale nu sunt persoane de culoare.

 

Reprezentarea persoanelor de culoare este demodată, folosirea cuvântului care începe cu N şi a motivului salvatorului alb în Mockingbird ne-au făcut să decidem că acestea chiar nu sunt texte pe care să le mai predăm la anul trei”, a declarat Allan Crosbie conform Daily Mail.

Conservatorii scoţieni au reacţionat în forţă

De cealaltă parte a baricadei, reprezentantul conservatorilor scoţieni, Oliver Mundell, are altă opinie: „Cred că eliminarea completă a anumitor lucrări din programă ar fi o greşeală.

Înainte de a impune orice formă de cenzură, ar trebui să avem o dezbatere pertinentă despre care ar trebui să fie politica excluderii anumitor cărţi. Decât să interzicem copiilor accesul la anumite lucrări de literatură, poate ar trebui să le prezentăm subtextul subliniind cum s-au schimbat vremurile şi ce putem învăţa din ele. Şcolile au responsabilitatea de a educa, nu de a dicta.”

La rândul său, Stephen Kelly, directorul Liberton High din Edinburgh, a precizat: „Şcoala noastră a devenit mult mai diversă, ceea ce cred că este un lucru bun. Când ne prezentăm programa, dacă sunt o tânără persoană de culoare şi mă uit fie la engleză, istorie, studii moderne, mă văd reprezentată?

Aşadar, pentru noi, este vorba despre dezvoltarea unei culturi anti-rasiste care recunoaşte stereotipurile, noţiunile de atitudine centrată pe albi, noţiuni despre albii care sunt mai importanţi, noţiuni de reprezentare.

Există şi o cale de mijloc?

Nu spun că trebuie să interzicem To Kill a Mockingbird sau Of Mice and Men. Dar dacă predaţi ceva legat de ce înseamnă de fapt salvatorul alb, aţi putea folosi aceste cărţi ca exemplu.”

Este interesant de remarcat şi punctul de vedere exprimat de Jo Bisset, de la UsForThem Scotland: „Cenzurarea sau interzicerea unor cărţi nu va ajuta niciun copil din Scoţia să îşi atingă potenţialul maxim.”

„Ne-am angajat în dezvoltarea resurselor educaţionale şi realizăm un nou program de educaţie antirasistă în şcoli, inclusiv sprijiin pentru dezvoltarea profesională a dascălilor, permiţând fiecărei şcoli să aibă acces la edicaţie anti-rasistă de calitate. Reforma programei şcolare va fi un aspect-cheie al programului, pentru a ne asigura că sistemul nostru de educaţie şi programele noastre încorporează şi promovează anti-rasismul cu fiecare ocazie”, a declarat ministrul scoţian al Educaţiei, Shirley-Anne Somerville.