Pe vremea aceea nu știam cum a fost descoperită biserica din Niculițel. Am aflat abia în urmă cu un deceniu din memoriile bine-cunoscutului istoric Florin Constantiniu, care în 1952 era student al Facultăţii de Istorie din Bucureşti şi participant la o campanie de săpături arheologice în Dobrogea. Datorită profesorului Ioan Barnea, doctor în teologie la Atena, a avut prilejul să trăiască o experienţă memorabilă: „Ce mândru am fost când, făcându-se o săpătură la Niculiţel, Ioan Barnea m-a ales pe mine din cei patru studenţi aflaţi atunci pe şantier! Am avut astfel şansa de-a asista la dezvelirea celei mai vechi biserici în plan treflat (cel puţin până la acea dată; nu ştiu dacă ulterior s-a descoperit una mai veche) din spaţiul românesc. Descoperire cu totul întâmplătoare, căci rostul săpăturii era de a determina cine înălţase marele val de pământ din vecinătatea Niculiţelului: protobulgarii (…) sau, cum avea să se dovedească, romanii. Mica biserică a fost, aşadar, o surpriză foarte plăcută. În imediata ei vecinătate, o secţiune de val a dat la iveală un mormânt, lângă schelet găsindu-se o monedă de la aceeaşi împărăteasă Teodora”.

Vreme de doi ani, între 1971 şi 1973, în Biserica Sf. Atanasie din Niculiţel au fost ascunse moaştele celor patru martiri creştini, până când Preasfinţitul Gherasim, Episcopul Râmnicului şi Argeşului (iniţial arhiereu-vicar la Galaţi cu denumirea de „Constănţeanul”), le-a dus în biserica Mânăstirii Cocoş – unde au început credincioşii să vină în număr mare să li se închine –, Stăpânirea fiind pusă în felul acesta în faţa unui fapt împlinit. Cât priveşte impecabila restaurare a Bisericii Sf. Atanasie, pomenită în articolul meu „O podoabă de artă bizantină”, aceasta se datorează arhitectului Cristian Moisescu, care, deţinând un post important în Direcţia Monumentelor Istorice (instituţie desfiinţată samavolnic în 1977), a dat curs în 1973 rugăminţilor Arhiepiscopului Antim, întocmind el însuşi proiectul.

*

Tot o biserică aparte, chiar unică în felul său, este cea din Războieni, prin faptul că, „în anul 7004 (1496) – iar al domniei sale anul 40 curgător –, în luna noiembrie 18”, Ştefan cel Mare şi Sfânt a înălţat un lăcaş de cult spre pomenirea ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă cu 20 de ani înainte, adică în bătălia din 1476, „când s-a ridicat puternicul Mehmet împăratul cel turcesc cu toate puterile sale răsăritene, şi încă Basarab voievod poreclit Laiotă a venit cu el cu toată ţara sa băsărăbească. Şi au venit să ia ţara Moldovei”.

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE