Două avalanșe au creat panică în Munții Făgăraș. Doi schiori au fost prinși sub zăpezi

Două avalanșe au creat panică în Munții Făgăraș. Doi schiori au fost prinși sub zăpezi Risc crescut de avalanșă în munții Făgăraș. Sursa foto: Arhiva EVZ

Doi pasionați de schi au avut mari probleme, sâmbătă după-amiază, din cauza zăpezilor căzute în Făgăraș în ultima vreme.

Două avalanșe s-au produs, sâmbătă, în Munţii Făgăraş, iar două persoane care se aflau la schi au avut de suferit de una dintre ele, fiind prinși în nămeți pe Valea Doamnei. Cei doi schiori erau echipați corespunzător și au reușit să se salveze singuri, după cum au anunțat oficialii de la Salvamont Sibiu.

Ccealaltă avalanşă a fost declanşată de sub Vârful Paltinul, zona „balcoane”, în zonă aflându-se în momentul respectiv aproximativ 15 persoane. Nimeni nu a fost prins sub zăpadă și nu a avut de suferit.

„Astăzi, doi schiori au fost prinşi într-o avalanşă pe porţiunea superioară în Valea Doamnei. Aceştia au fost echipaţi complet, inclusiv cu rucsac cu airbag. Au reuşit sa se salveze singuri, nefiind probleme medicale. Recomandarea noastră este să verificaţi buletinul nivometeorologic, să verificaţi toate informaţiile din zilele anterioare şi să aveţi echipament complet”, au mai transmis cei de la Salvamont Sibiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În martie, o persoană și-a pierdut viața

În luna martie a acestui an, o persoană și-a pierdut viața după o avalanșă produsă în Munții Făgăraș, în zona muchia Șerbotei. Evenimentul a fost relatat de cei de la Salvamont, pe pagina de Facebook.

„O avalanșă s-a produs în această dimineață în Munții Făgăraș, zona Șerbota, fiind surprinse mai multe persoane. Majoritatea victimele au avut șansă, fiind surprinse la suprafață și prezintă doar afecțiuni medicale, dar, din păcate, există și o persoană decedată.Grupul de turiști este numeros, din primele informații fiind vorba de 11 persoane. Intervin pe cale terestra salvamontiștii sibieni și pe cale aero un elicopter.

Avertismentul de risc de avalanșă de gradul 3, pe o scala de la 1 la 5, a fost emis în comunicatul de aseară al Administratiei Nationale de Meteorolgie, publicat si pe pagina noastra”

Transfăgărășanul sub nămeți. Risc de avalanșe

Pericol de avalanșă la munte. Avertisment de ultim moment

Alertă în Munții Făgăraș! Avalanșa a făcut deja victime

Avertisment meteorologi Sibiu: Risc mare de avalanșă în Munții Făgăraș. Zăpada depășește doi metri