Dosarul vaccinului antigripal. „400.000 de doze sunt în frigiderul nostru şi acum”

Dosarul vaccinului antigripal. „400.000 de doze sunt în frigiderul nostru şi acum”

Managerul Institutului Cantacuzino, Adrian Ionel, susține că nu știe câte persoane au fost anchetate de Parchetul General în dosarul vaccinului antigripal neconform. Pentru un prejudiciu estimat la două milioane de euro, ancheta a fost transferată la DNA

Deoarece procurorii de la Parchetul General au stabilit un prejudiciu de două milioane de euro în dosarul privind vaccinul antigripal produs de Institutul Cantacuzino, cauza a fost declinată la DNA, iar cercetările sunt continuate, cel puţin deocamdată, pentru aceleaşi fapte. Dosarul a fost deschis în 2014, fiind audiate mai multe persoane. Parchetul a început urmărirea penală faţă de faptă, pentru neglijenţă în serviciu şi efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică. Ministrul Sănătăţii preciza, în 28 martie 2014, că raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind vaccinul neconform de la Institutul Cantacuzino a fost trimis de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), Parchetului Instanţei supreme şi Curţii Constituţionale.

Continuă producţia de vaccinuri

Experţii OMS au făcut, în februarie 2014, verificări la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, după ce acesta a produs 400.000 de doze de vaccin antigripal, care nu au putut fi folosite.Contactat de EVZ, actualul manager, Adrian Ionel, spune că a aflat din presă de transferul dosarului la DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mă bucur că instituţiile statului fac lumină în cazul acesta. Noi ne continuăm munca, astfel încât să facem vaccinul cum am stabilit, până în 2017, să avem o producţie pentru anul următor, un vaccin antigripal românesc. Testele vor garanta dacă este bun. Cele 400.000 de doze neconforme sunt în frigiderul nostru şi acum, în conservare perfectă. Este o anchetă penală în curs şi nu pot să mă antepronunţ cine a fost vinovat”, a declarat, pentru EVZ, Adrian Ionel. În ce măsură acest proces va afecta bonitatea şi prestigiul institutului, actualul manager răspunde: „Onorabilitatea institutului nu înseamnă onorabilitatea oamenilor care, poate au greşit, ea va fi dată de calitatea produselor şi de ce au făcut până acum. Nu ştiu nici câte persoane au fost implicate în dosar”, comentează Adrian Ionel. Fostul ministru al Sănătăţii din 2014, Eugen Nicolăescu, nu a putut fi contactat.

CSAT: Implicare „improprie” a Ministerului Sănătății

Rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care puteau să producă la administrare reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic. CSAT a apreciat, în 2014, că din cauza managementului defectuos , a nerespectării procedurilor, a controlului defectuos al procesului de producţie, dar şi a implicării improprii a Ministerului Sănătăţii s-au înregistrat deficienţe care pot genera vulnerabilităţi la adresa stării de sănătate a populaţiei.