Magistrații de la Curtea de Apel București judecă astăzi un nou termen în dosarul în care au fost trimiși în judecată Dan Voiculescu, fiica sa Camelia şi directorul general Antena Group, Sorin Alexandrescu.
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea lui Ioan Bendei, administrator al RCS&RDS la acea dată.
Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.
Condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, Dan Voiculescu își ispășește pedeapsa în Penitenciarul Rahova.El nu s-a prezentat niciodată la proces în dosarul ”Șantaj la Antene” și a cerut să fie judecat în lipsă.