Dosarul ”Șantaj cu Antenele” ajunge la judecătorul de Cameră preliminară

Dosarul în care Dan Voiculescu, fiica acestuia şi şeful posturilor Antena, Sorin Alexandrescu, sunt judecaţi în legătură cu şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei a fost scos de pe rolul instanţei şi trimis unui judecător de cameră preliminară, potrivit noilor coduri penale.

UPDATE.  Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, scoaterea de pe rol a dosarului în care fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF, Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea lui Bendei.

Totodată, instanţa i-a pus în vedere procurorului DNA că unitatea de parchet trebuie să transmită instanţei copii certificate ale rechizitoriului din dosar, care ulterior să fie remise celor judecaţi. Update 10.34 DNA și avocații cer trimiterea dosarului la judecătorul de Cameră preliminară, potrivit noilor reglementări ale Codului de procedură Penală. În sală sunt prezenți Sorin Alexandrescu și Șerban Pop. Camelia și Dan Voiculescu nu s-au prezentat la proces. Curtea de Apel Buucrești a rămas în pronunțare pe această cerere.  Având în vedere că până în acest moment nu s-a citit rechizitoriul în sala de judecată, potrivit noilor prevederi, dosarul va fi trimis la la un judecător de cameră preliminară care să analizeze rechizitoriul, să facă citările şi să soluţioneze excepţiil. Durata maximă în care se poate face acest lucru este de 60 de zile, timp în care judecătorul trebuie să decidă dacă investeşte instanţa de judecată cu dosarul sau dacă îl restituie unităţii de parchet. Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena Group a ajuns  la Curtea de Apel București.  În octombrie anul trecut, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, fiica sa Camelia şi directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, au fost trimişi în judecată în dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bende.  Inculpații Astfel, în cauză au fost trimiţi în judecată, în stare de libertate, următorii inculpaţi: 1. George Sorin Alexandrescu, director general al SA ANTENA TV GROUP SA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj, 2. Dan Voiculescu, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de şantaj, 3. Rodica-Camelia Voiculescu, asociat la SC ANTENA TV GROUP SA şi la SC INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de şantaj, 4. Daniel –George Matiescu, director general al INTACT PUBLISHING SRL, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de şantaj 5. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), la data faptelor, avocat suspendat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii 6. Persoana juridică SC ANTENA 3 SA, în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de şantaj, 7. Persoană juridică SC ANTENA TV GROUP SA, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de şantaj, 8. Persoană juridică SC INTACT PUBLISHING SRL, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de şantaj.  Șantaj de presă În perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al S.C. ANTENA TV GROUP S.A., George Sorin Alexandrescu a exercitat în mod repetat şi gradual acte de constrângere asupra unui acţionar al unei societăţi comerciale (parte vătămată) ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat. În mod concret, George Sorin Alexandrescu a exercitat acte de ameninţare cu publicarea, prin intermediul entităţilor media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupţie săvârşită de partea vătămată, în situaţia în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparţinând S.C. ANTENA TV GROUP S.A. la un preţ dorit de inculpat. Contract de 35 milioane de euro Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva societăţii pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea acelei societăţi. Cum s-au exercitat actele de constrângere Actele de constrângere, prin ameninţare, s-au exercitat în mai multe feluri: - verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic - prin intermediul unui spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată. Acest spot publicitar a fost realizat din dispoziţia Cameliei – Rodica Voiculescu şi lui Voiculescu la data de 8 mai 2013 şi a fost difuzat în perioada 9 - 30 mai 2013 cu o frecvenţă de 5 ori pe zi (în total de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând S.C. ANTENA TV GROUP S.A. şi S.C. ANTENA 3 S.A. - prin înscrisuri având caracter de somaţie, emise de către INTACT PUBLISHING S.R.L., semnate de Matiescu George-Daniel, în calitate de director general şi trimise către partea vătămată şi către alte persoane, prin care, sub pretextul desfăşurării unei anchete jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului. În contextul activităţilor descrise mai sus, cu ocazia mai multor întâlniri, inculpatul Alexandrescu George Sorin i-a reamintit părţii vătămate că singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa şi, implicit, activitatea pe care o desfăşoară în cadrul societăţii este semnarea contractului cu ANTENA TV GROUP, în condiţiile impuse. Infomaţiile scurse de la ANAF Informaţiile pe care s-a sprijinit Alexandrescu George Sorin pentru a exercita actele de şantaj la adresa părţii vătămate au fost obţinute de la inculpatul Pop Şerban, preşedinte al ANAF la acea dată. Astfel, în luna februarie 2013, acesta din urmă i-a remis lui Alexandrescu George Sorin un set cu documente provenind de la angajaţii Gărzii Financiare, în condiţiile în care, în calitatea sa de preşedinte al ANAF, era obligat să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute, în virtutea funcţiei, de la angajaţi. În acest fel, Pop Şerban i-a asigurat lui Alexandrescu George Sorin un ascendent în discuţiile cu partea vătămată şi, totodată, un potenţial subiect de presă, iar pentru sine ulterior, a obţinut promisiunea că va fi sprijinit pentru menţinerea în funcţia de preşedinte al ANAF. De ce este acuzat Dan Voiculescu În perioada menţionată, Dan Voiculescu, prin demersurile sale, a sprijinit acţiunile desfăşurate de Voiculescu care erau menite să menţină şi să accentueze starea de presiune psihică asupra părţii vătămate. Demersurile de sprijin s-au făcut în mod direct, prin discuţii şi îndrumări adresate lui Alexandrescu George Sorin şi indirect, prin intermediul fiicei sale, Camelia – Rodica Voiculescu. La rândul său, inculpatul Alexandrescu George Sorin l-a informat constant, fie direct, fie prin Voiculescu Camelia – Rodica, despre stadiul acţiunilor de şantajare şi despre poziţia părţii vătămate. Susţinerea şantajului Prin intermediul site-urilor Income Magazin şi Jurnalul Naţional deţinute de S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L, George Daniel Matiescu, în calitatea sa de director general, a girat publicarea unor ştiri negative la adresa societăţii reprezentate de partea vătămată, în scopul susţinerii actelor de şantaj exercitate de inculpatul Alexandrescu George Sorin. De asemenea, a acceptat şi a semnat înscrisurile trimise la data de 24 aprilie 2013 către partea vătămată şi către alte persoane, în condiţiile în care acestea nu vizau niciun fel de investigaţie jurnalistică, ci erau acte de constrângere prin ameninţare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de corupţie. La data de 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor înscrisuri a participat şi Camelia – Rodica Voiculescu. Emisiunile de la Antena 3 În contextul sprijinului acordat activităţilor exercitate de George Sorin Alexandrescu pentru şi în numele S.C. ANTENA TV GROUP S.A. se înscriu şi emisiunile difuzate, începând cu data de 30 mai 2013, de postul de televiziune Antena 3 (deţinută S.C. ANTENA 3 S.A.), în sensul în care s-a urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului, denigrarea sistemului judiciar, vizând influenţarea deciziei magistraţilor în ceea ce priveşte urmărirea penală şi judecata măsurilor preventive în prezenta cauză penală.