Dosarul Revoluţiei se apropie de final

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat că Dosarul Revoluției este aproape finalizat şi că, în scurt timp, procurorii vor da o soluţie.

„Anul acesta vor fi 30 de ani de la Revoluţie şi dosarul e la finalizare, în timp scurt vom avea o soluţie. Au făcut colegii noştri un mare efort să administreze o cantitate mare de probaţiune, mi-au fost toate trimise, între documentele SRI şi MApN. Sunt impresionante acele documente, s-a stabilit o stare de fapt bazată pe probe certe. (...) E impresionantă redarea acelor evenimente, aceste documente nu au fost cunoscute de anchetatorii care au lucrat în dosar”, a declarat Augustin Lazăr, la Realitatea Tv. De asemenea, în cursul zilei de ieri, procurorul general a spus că, în anul 2018, procurorii au soluţionat 543.971 dosare, cu peste 10.000 mai mult decât în 2017, fiind dispuse măsuri asigurătorii de 2,2 miliarde lei.