Procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus în dosarul Revoluţiei extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunii contra umanităţii, însă preşedintele Ascociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, socoteşte că anchetatorii nu au făcut decât un act procedural normal.
"Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Parchetul General este un act procedural normal în urma redeschiderii dosarului. Aşteptăm cu interes să înceapă urmărirea penală in personam pentru persoanele pe care noi le-am indicat în plângerile penale de-a lungul anilor şi care au mai fost puse sub urmărire o parte dintre ele. Şi nu numai, poate că se depistează şi alte persoane care au acţionat în decembrie 1989 împotriva Revoluţiei şi revoluţionarilor. Încredere zero în Secţia Parchetelor Militare, încredere zero în tot ce înseamnă Parchet. Nu este nicio binefacere, este un act procedural, repet. Nu avem de lăudat pe nimeni şi nici măcare de apreciat. Pur şi simplu, în urma deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceste dosare au fost redeschise şi astăzi s-a ieşit cu acest comunicat, care trebuia de fapt să fie de mult timp şi dosarul nu trebuia să fie închis niciodată", a declarat preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş.
Pentru păstrarea puterii, noua conducere politică și militară instaurată pe 22 decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, spun procurorii care lucrează la “Dosarul Revoluției”, potrivit unui comunicat al Parchetului General.
Prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, în “Dosarul Revoluției”, s-a dispus extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul infracţiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Codul penal cu aplic. art. 5 Cod penal.
Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prev. de art.
439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal.
Situaţia premisă a infracţiunii contra umanităţii referitoare la existenţa unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate cu consecinţele menţionate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil” în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime.
Cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la faptele comise după data de 22.12.1989 pe întreg teritoriul ţării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.