Editura Evenimentul si Capital

DOSARUL RETROCEDĂRILOR. REFERAT DNA: Paul Lambrino nu avea calitate de moștenitor. Ferma Regală Băneasa nu a aparținut niciodată Regelui Carol al II-lea. Conexiuni până la Benny Steinmetz

Paul Lambrino, cumparatorul de influenta, si Remus Truica, omul care a tras toate sforile
Autor: | | 2 Comentarii | 3225 Vizualizari

Conform referatului cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci inculpați reținuți miercuri noaptea de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, Paul Lambrino este cumpărătorul de influență care nu avea niciun drept legitim de a i se retroceda Ferma Regală Băneasa.

În referatul DNA de arestare preventivă a lui Remus Truică, Mihăiță Roșu, Dan Andronic, Lucian Mateescu și Marius Marcovici, procurorii anticorupție notează că la momentul la care Paul Lambrino a solicitat restituirea în natură a Fermei Regale Băneasa, "acesta nu avea calitate de moștenitor și nici vocație la reconstituirea dreptului de proprietate".

"Mai mult, probele administrate au dovedit că, Ferma Regală Băneasa nu a aparținut niciodată în mod legal regelui Carol al II – lea al României. Astfel, cele două adevăruri au fost deplin cunoscute de către acesta și așa cum vom arăta în cele ce urmează, au fost deplin cunoscute și de membrii grupului infracțional organizat, care s-au asociat și sprijinit acțiunile, prin care au obținut ilegal un imobil proprietatea statului român", se arată în referatul DNA.

Toată tărășenia din România a avut la bază o decizie a instanței din Lisabona, spun procurorii, care nu a fost dată mai devreme de anul 2005, motiv pentru care demersurile referitoare la retrocedarea imobilelor efectuate de Paul Lambrino, începute din 2002, nu au putut fi concretizate, pe de o parte pentru că el nu era în măsură să îşi dovedească calitatea de persoană îndreptăţită, hotărârea instanţei din Lisabona nefiind recunoscută, iar pe de altă parte fiindcă el că nu putea moșteni bunuri care nu au existat în patrimoniul antecesorului său.

Prima persoană la care a apelat nu l-a putut rezolva singur

În anul 2005, în ansamblul acestor preocupări, Paul Lambrino a cunoscut "o persoană care i-a fost prezentată ca o persoană cu multe relaţii şi care s-a oferit să-i acorde sprijin în demersurile de identificare şi recuperare a bunurilor preluate abuziv, în schimbul unei cote din dreptul de proprietate al bunurilor obţinute", se arată în referatul DNA. Anchetatorii mai arată că această persoană s-a considerat depăşită de „dificultăţile” de rezolvare, astfel că în anul 2006, după ce i-a comunicat suspectului Paul Lambrino că nu poate obţine proprietăţile şi că are nevoie de „oameni mai puternici, mai bine ancoraţi politic”.

În 2006, Lambrino a ajuns la Truică

Persoana misterioasă care i-a făcut cunoştinţă lui Paul Lambrino cu inculpatul Truică Remus, i l-a prezentat pe acesta din urmă ca fiind o persoană cu importanţă în România, consilier al lui Adrian Năstase . "Din declaraţia (.....) reiese faptul că în mod continuat inculpatul Truică Remus i-a promis că va interveni direct sau prin relaţiile pe care le are la nivelul instituţiilor deţinătoare a terenurilor solicitate pentru a obţine soluţii favorabile: „Remus Truică mi-a spus că are relaţii la nivel politic, că el este foarte interesat de Snagov şi Băneasa şi că poate să recupereze pentru noi. Mi-a spus că este prieten cu (.....) , că l-a ajutat să îşi pună banii în China, era mândru că era ideea lui cu China. Remus Truică a menţionat că este consilierul lui (.....) pe care îl sfătuieşte în materie de afaceri, fiind în relaţii apropiate", se arată în referatul procurorilor DNA.

Inițial, Paul Lambrino a ezitat să semneze, nemulțumit de "comisionul" prea mare

"Când am ezitat să semnăm, fiind nemulţumiţi de procentele luate de Truică, acesta ne-a spus că este ultima şansă pe care o avem, că altfel nu vom obţine nimic. Cu această ocazie ni s-a precizat că ei au acces inclusiv la Curtea Supremă, că dacă va fi nevoie, ne poate ajuta la Curtea Supremă.”, a declarat Paul Lambrino procurorilor care au efectuat activități specifice de investigare timp de 11 luni după ce au descoperit faptele.

Truică s-a lăudat cu relațiile sale în justiție și politică

Bazându-se pe influenţa reală pe care o avea asupra funcţionarilor publici, direct sau prin intermediul asociaţilor săi, şi intuind posibilitatea obţinerii în mod necuvenit a unor bunuri de o valoare considerabilă, inculpatul Truică Remus i-a promis apoi suspectului Paul Lambrino că poate să îi recupereze averea revendicată, pretinzând că are relaţii în lumea politică şi în justiţie la cel mai înalt nivel. Mai exact Truică i-ar fi spus așa-zisului prinț că, în calitate de fost şef al cancelariei primului ministru cunoaşte politicieni de top şi funcţionari publici la nivelul instituţiilor centrale şi poate apela chiar şi la serviciile unor firme de avocatură de renume. El a făcut referire inclusiv la un judecător de la ÎCCJ aflat în relaţie cu unul dintre avocaţii de la firma de avocatură prezentată, cerând în schimb o parte considerabilă, între 50 – 80% din fiecare bun care va fi obţinut, mai spun procurorii DNA.

Firma de avocatură, folosită ca paravan

Întâlnirea dintre Paul Lambrino şi inculpatul Truică Remus a avut loc la sediul unei firme de avocatură și a fost mediată de unul dintre parteneri, respectiv de către inculpatul Roşu Robert Mihăiţă. Rolul acestuia "a fost esenţial în activitatea grupului şi atingerea scopului urmărit, folosindu-şi profesia şi imaginea rezultată din calitatea de partener la una din firmele cunoscute de avocatură din România, a participat la discuţiile cu (.....) încă de la început, s-a ocupat de demersuri de notificare la diferite instituții publice, acestea fiind absolut necesare pentru a crea aparenţa de legalitate, a încheiat actele şi împuternicirile necesare pentru atingerea scopului grupului (a redactat contractul de cesiune şi actele adiţionale, a redactat notificări şi memorii către instituţii publice deţinătoare, s-a prezentat personal la şedinţele comisiilor de retrocedare pentru determinarea membrilor acestora să adopte punctul său de vedere, a redactat contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri retrocedate cunoscând modul lor ilicit de dobândire)". Pentru a ascunde natura infracţională a înţelegerii, la data de 01.11.2006, la aceeaşi societate de avocatură, se încheie un contract de cesiune drepturi, aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între Paul Lambrino şi o un SRL, reprezentat de inculpatul Truică Remus.

Firme interpuse de Truică pentru spălarea banilor

În concret, acest contract redactat de inculpatul Roşu Robert, prevede că (.....) în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi „Ferma Băneasa” – punctul 1.5 din contract, teren în suprafaţă de 28,63 ha). (.....) SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. În concret, (.....) SRL se obligă la plata unui avans în sumă de 4 milioane euro, din care 1 milion euro la semnarea contractului, şi apoi la plata a 20% din preţul obţinut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat. Pentru 5 imobile, identificate în Anexa 2, (.....) SRL urma să plătească 50% din valoarea acestora (….). Pentru imobilul „Ferma Băneasa” cotele stabilite sunt de 20% pentru (….) şi 80% pentru (.....) SRL. Potrivit art. 10 din contract, după perfectarea acestuia părţile au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare pentru fiecare imobil în parte, autentificate de notarul public la data de 17.04.2007. Ulterior, la datele de 04.04.2007 şi 04.10.2007 se încheie acte aditionale la contractul initial, redactate de acelaşi inculpat Robert Roşu, prin care sunt adăugate alte imobile pretinse de (….) , pentru care cota cedată către (.....) SRL variază între 50% şi 64% din valoarea imobilelor. Ambele acte adiţionale sunt semnate pentru (.....) SRL de inculpatul Remus Truică ca mandatar. Interpunerea acestei societăţi în realizarea înţelegerii între inculpaţii Remus Truică şi (.....) este modalitatea la care s-a recurs pentru spălarea banilor pretinşi, promişi şi daţi în schimbul influenţei traficate, dar şi pentru ascunderea identităţii reale a celorlaţi traficanţi de influenţă, parteneri ai lui Truică în activitatea infracţională desfăşurată.

Conexiuni până la BSG (compania condusă de Benny Steinmetz?)

Datorită faptului că (….) nu dispunea de bani pentru a plăti inculpatului Truică Remus influența traficată, ba chiar dorea să obţină avans pentru bunurile revendicate, iar acesta din urmă, la rândul său a identificat oportunități de îmbogățire, au convenit o înţelegere prin care plata traficului de influenţă a fost de 80% din valoarea bunurilor și s-a raportat la un avans de 4 milioane euro pe care l-a primit cumpărătorul de influenţă, în schimbul cesiunii bunului viitor pentru care s-a traficat influenţa. Prin prisma legăturilor de afaceri preexistente, inculpatul Truică Remus i-a cunoscut pe suspecţii (….) şi de asemenea pe inculpaţii Marcovici Andrei Marius, Dan Andronic şi Mateescu Lucian. Astfel, din actele dosarului rezultă că SC (.....) SRL are ca singur asociat persoana juridică offshore (.....) LIMITED, cu sediul în Cipru, şi are ca administrator pe numita (….) (specialistă în politici de investiţii, piaţa de capital, imobiliare şi management de resurse naturale) colaboratoare şi persoană de încredere a suspectului (….) , bogat om de afaceri israelian. (….) În privinţa lui (….), din cercetările efectuate a rezultat că acesta controlează compania (….)(BSG), având o avere estimată de Forbes la 3,6 miliarde de dolari. A intrat în afaceri în România în domeniul imobiliar în anii 2000, fiind asociat cu inculpatul Remus Truică şi cu suspectul (….). În octombrie 2007 se înfiinţează firma (….)Services, compania are profil imobiliar, inculpatul Truică deţinând 50% din acţiuni, restul revenind offshore-ului (….)LTD, controlată de (….) şi, implict, de (….). Administratorul companiei este inculpatul Marcovici Andrei Marius, prieten şi asociat în afaceri cu inculpatul Truică şi fost consilier al (….) .

Marius Marcovici, omul de încredere al lui Remus Truică, în afacerea pusă la cale

O altă societate la care inculpatul Marcovici Marius Andrei apare alături de inculpatul Remus Truică, dovedind astfel legătura apropiată dintre aceştia, este (….), unde inculpatul Truică Remus deţine 30% din părţile sociale, iar inculpatul Marcovici Marius Andrei este administrator. Inculpatul Marcovici Marius Andrei, partenerul de afaceri al inculpatului Truică Remus, a fost atras în grup încă din anul 2007, păstrând legătura între acesta şi suspecţii (….)şi (….). Fiind consilier al primului ministru a contribuit la întărirea convingerii (….) în influenţa reală a grupului în lumea politică. Începând cu anul 2010 rolul său în cadrul grupului a sporit, fiind desemnat administrator al (.....) SRL, dar şi împuterncit al ofshore-ului din Cipru, (.....) Ltd, preluând rolul inculpatului Truică. În această calitate a purtat discuţii în mod direct cu (….) dându-i de înţeles că doar prin influenţa grupului va putea obţine bunurile revendicate. A semnat apoi acte pentru societate, care disimulează traficul/cumpărare de influenţă realizată („înţelegerea” din data de 13.04.2011 şi actul adiţional la aceasta). Implicarea sa în activitatea grupului rezultă din declaraţia suspectului Truică Remus, care a menţionat că acesta era omul de încredere al lui (….) şi participa la discuţii alături de acesta sau în numele său, dar şi din convorbirile telefonice interceptate în cauză. (….) Inculpatul Remus Truică înfiinţează de asemenea societatea (….), în care se asociază cu unul din offshore-urile regăsite la (.....), respectiv (….) LTD, societate înregistrată Insulele Virgine Britanice, controlată de suspecţii (….)şi (….).

Rolul lui Andronic, în viziunea anchetatorilor

Curs VALUTAR, 21 februarie! Surpriza URIASA! Ce s-a intamplat azi la casele de schimb

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 10:11 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”