Toţi ochii de pe scena politică, dar şi din sistemul judiciar, privesc astăzi către Instanţa Supremă, de unde vom afla verdictul final în cauza supranumită "Dosarul Poşta".
UPDATE 3. Completul de cinci judecători a rămas în pronunţare în dosarul Poşta Română şi urmează să stabilească un verdict în 24 ianuarie. UPDATE 2. Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a declarat, luni, la instanţa supremă, că, în cazul Poşta Română, i se impută o opinie, şi că inclusiv la acest moment consideră că opinia sa este una corectă "pentru că a fost bazată pe acte autentice ce se bucură de prezumţia de legalitate". Chiuariu a mai precizat că avizul pe care l-a dat a avut la bază documente autentice de la Ministerul Finanţelor Publice, dar şi de la doi judecători, conform www.mediafax,ro. "Cert este că, în mod fundamental, o opinie nu poate produce prejudiciu materiale, nu poate atrage răspunderi penale şi nici juridice. Spun procurorii anticorupţie că scopul era avantajarea unor persoane sau a unor firme pe care eu nu le cunosc şi de altfel nici în rechizitoriu nu se probează astfel de legături", a arătat Chiuariu în faţa celor cinci judecători. Chiuariu a mai spus în Ultimul cuvânt pe care i l-a acordat instanța, că prin acest dosar nu s-ar fi dorit investigarea faptelor de la Posta, ci înlăturarea lui de la minister. El a continuat seria acuzelor: "A fost plăsmuit la o zi după ce Inspecția Judiciară a finalizat controlul la sectia a II a din DNA. Prin sentința aceasta sper să se facă nu numai justiție ci și dreptate!". UPDATE 1. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție cer o pedeapsă maxima de 15 ani. Foştii miniştri Zsolt Nagy (Telecomunicaţii) şi Tudor Chiuariu (Justiţie) vor afla care le va fi soarta penală, acesta fiind ultimul termen, aşa cum a anunţat Instanţa Supremă la începutul lunii decembrie. Reamintim că cei doi foşti miniştri sunt judecaţi sub acuzaţia de abuz în serviciu pentru că au avizat şi participat la trecerea din proprietatea Poştei Române în proprietate privată a unui imobil situat în centrul Capitalei. "Transferul" parafat prin Hotărâre de Guvern s-a făcut prin falsuri, la un preţ mai mic cu 3,6 milioane de euro decât preţul real, potrivit DNA. Tensiune şi în politic, şi în Justiţie Completul de trei judecători a decis, la fond, achitarea lui Tudor Chiuariu (cu opinia separată a judecătoarei Francisca Vasile care l-a găsit vinovat) şi condamnarea lui Zsolt Nagy la 3 ani şi jumătate de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. Totodată, fostul şef al Poştei Române, Dan Mihai Toader, a primit 6 ani de închisoare, Andrei Marinescu, director executiv - 5 ani şi jumătate şi Emanoil Lepădatu, director economic executiv - 5 ani de detenţie. Administratorul firmei Topcadex 99, Ioan Folfă, a primit un an de închisoare, cu suspendare. Va păstra instanţa de recurs verdictul iniţial? Sau completul de 5 judecători ai Instanţei Supreme va achiesa la opinia separată a judecătoarei Francisca Vasile? Sunt întrebări pe care le-am cules din lumea politică. Şi oameni din sistemul judiciar au nedumeriri: "Va fi din nou atacată Justiţia şi după acest verdict final?".