Avocatul lui Victor Ponta, Florian Şurghie, a depus miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere formulată în numele fostului premier privind nelegalitatea măsurii controlului judiciar instituită de procurori în dosarul privind desemnarea lui Sebastian Ghiţă drept candidat pe listele PSD la alegerile parlamentare din 2012 şi finanţarea vizitei fostului premier britanic Tony Blair.
Avocatul Florian Şurghie a declarat pentru EVZ că plângerea conţine şi motive de netemeinicie, aceasta urmând să fie repartizată unui complet şi primească un termen de judecată.
Fostul premier Victor Ponta a fost pus sub control judiciar pe o periodă de 60 de zile de procurorii DNA-Prahova, în dosarul în care este cercetat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
Potrivit unor surse judiciare procurorii îl suspectează pe Victor Ponta că ar fi primit 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a-l pune pe lista de candidaţi la alegerile parlamentare din 2012, când acesta a şi obţinut un fotoliu de deputat. Banii ar fi fost folosiţi de Victor Ponta pentru a finanţa o vizită a fostului premier britanic Tony Blair, în urma căreia procurorii susţin că acesta a câştigat “capital electoral”.
“De altfel, în ultima perioadă, în politica românească a apărut o practică potrivit căreia oamenii potent financiar pot accede cu ușurință în funcții de demnitate public alese, fiind promovaţi de conducerile partidelor politice cu scopul direct şi nemijlocit de a asigura finanțarea ilegală a partidelor în campaniile electorale. În acest context, în condițiile în care legea partidelor politice şi legile electorale care s-au succedat stabilesc in mod expres modul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale, acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democrației care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcţii de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competenţă profesională şi probitate. Practic orice plată făcută în aceste condiţii constituie un folos necuvenit atâta timp cât accederea pe listele de candidaţi într-un colegiu care să asigure obţinerea mandatului este condiţionată de efectuarea acesteia”, arată procurorii DNA într-un comunicat remis EVZ.
În acest dosar, procurorii DNA-Prahova l-au pus sub control juciciar şi pe Sebastian Ghiţă. Înainte de a se prezenta în faţa procurorilor anticorupţie, acesta declara: “Din ce am înţeles eu, este vorba de întâlnirea din 2011 dintre ambasadorul UK la Bucureşti, Tony Blair, Mihai Răzvan Ungureanu şi acordarea titlului de doctor honoris causa lui Tony Blair. Cred că cei de la DNA Ploieşti investighează problema Tony Blair. Nu ştiu exact toate acuzaţiile. Nu am vreo aşteptare, dar după cum i-am văzut pe dânşii la unitatea de elită că fac dosare, sper să nu ajungem să ne întrebe de întâlnirea din Africa de Sud dintre Ponta şi Obama şi Blair. Sunt prolifici cei de la Ploieşti. Nu cred că este vorba de nicio corupţie. Cred că sunt foarte restrictivi astăzi în ceea ce priveşte modul în care vedem activităţile noastre. Daca orice lucru din viaţă îl interpretăm precum corupţie, atunci vom avea dosare. Mâine, poimâine şi o vânzare de casă, de maşină, cu un mic denunţ aranjat poate deveni o corupţie care ucide”.