Dosarul penal pentru preotul care a pierdut o elevă

Părintele care a organizat tabăra din Munţii Retezat, de unde a dispărut adolescenta de 14 ani, este urmărit penal.

Anchetatorii îl acuză că a lăsat fără ajutor o persoană aflată în dificultate. Dacă va fi găsit vinovat, preotul riscă să ajungă la închisoare, anunță publicația oradedolj.ro.

Salvatorii care o caută pe fata dispărută în urmă cu o săptămână în masivul Retezat au noi indicii. Câinii special antrenaţi în căutare-salvare au depistat urmele fetei în trei locuri diferite. Acestea duc spre lacul Gura Apei, dar nu până la luciul apei.

Mijloace moderne folosite în căutare

În ultimele două zile, echipele de căutare folosesc un sonar cu care scanează adâncurile lacului. De la începutul săptămânii viitoare, vor veni în Retezat şi echipe de scafandri speologi, care vor continua căutarile în apele lacului.

În acest timp, se extind căutările şi la Cluj-Napoca, după ce un bistriţean a sunat la 112 şi a anunţat că ar fi văzut joia trecută o fată în autogară, care avea semnalmentele celei