Dezbaterile în dosarul „Motorina”, în care au fost condamnați fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, fostul șef DGIPI, soții Nemeș și alte persoane, a fost finalizat de Instanța Supremă. Decizia definitivă a fost amânată pentru 9 aprilie.
Judecătorii ÎCCJ au reluat miercuri dezbaterile în acest caz şi au ascultat pledoariile finale ale procurorului DNA, dar şi pe cele ale avocaţilor celor condamnaţi, care au declarat apel.
Astfel, magistratul Direcţiei a cerut majorarea pedepselor tuturor celor condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti şi sporirea lor spre maximum special prevăzut de legea penală.
Procurorul a explicat că faptele pentru care au fost trimişi în judecată sunt grave şi că modalitatea prin care ele au fost comise, respectiv cu formarea unui palier de protecţie şi repetitivitate şi prejudiciul creat prin săvârşirea lor, trebuia să convingă instanţa inferioară să stabilească pedepse mai mari.
Avocaţii inculpaţilor au explicat pe rând că unele dintre probe ar trebui eliminate pe fondul deciziei Curţii Constituţionale privind obţinerea de probe pe baza mandatelor date în baza Legii siguranţei naţionale, că restul probelor nu ar dovedi existenţa unui palier de protecţie şi că firmele implicate în dosar nu ar fi comis acte de evaziune fiscală, ci simple acte de comerţ legal.
Astfel avocaţii au cerut pe rând fie achitarea clienţilor lor, fie pedepse cu suspendarea sau amânarea executării pedepsei.
La final, judecătorii au stabilit ca decizia definitivă în acest dosar să fie luată în 9 aprilie, informează Agerpres.