București. Lumea medicală din România este zguduită de acuzațiile legate de evenimentele tragice petrecute la Spitalul Sf. Pantelimon din București. Doi medici au fost reținuți sub acuzația de omor calificat cu premeditare, fapt care a stârnit o reacție vehementă din partea Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Rafila este șocat de gravitatea acuzațiilor
Rafila s-a declarat șocat de gravitatea acuzațiilor, subliniind că detaliile făcute publice de Parchet sunt revoltătoare și fără precedent în cariera sa de 35 de ani în medicină.
„Este al doilea comunicat pe care Parchetul îl emite referitor la situația de la spitalul Sf. Pantelimon. Dacă primul comunicat m-a pus pe gânduri și am solicitat demisia, cel de-al doilea comunicat este absolut șocant pentru mine și colegii mei.
Pleacă de la niște premise care, ca medic, sunt de necrezut – omor nu din culpă, ci cu premeditare. Sunt acuzații extrem de grave și dacă se confirmă, sunt fără precedent. Trebuie sancționate ca atare”, a declarat Rafila.
Medicii ar fi decis cine moare
Ancheta penală asupra deceselor suspecte din secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon este una extrem de complexă și îngrijorătoare.
Procurorul de caz, Alexandru Anghel, a explicat dificultățile întâmpinate în investigarea morților suspecte. Injectomatele, dispozitivele prin care pacienților li se administra Noradrenalină, erau mutate frecvent între saloane, îngreunând trasabilitatea și stabilirea responsabilităților exacte. Deși au fost raportate 17 decese în decurs de patru zile, acuzațiile actuale se referă la moartea unui singur pacient.
„Se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are șanse și nu se mai impune continuarea acestei terapii, astfel scădeau brusc doza de Noradrenalină. Practic, e vorba de punerea în acțiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienți, nu știm pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are șanse”, a declarat Anghel.
Două doctorițe au fost reținute
Cele două doctorițe de la spitalul Sf. Pantelimon, reținute, Maria Miron și Mirela Păiuș, sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 de ani prin reducerea bruscă a dozei de Noradrenalină, necesară pentru menținerea funcțiilor vitale ale acestuia.
Conform procurorilor, aceștia au implementat un plan deliberat de reducere a dozei, care a dus la stop cardio-respirator și ulterior la deces.
Ancheta a început în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerea spitalului despre informații primite de la un asistent medical.
Conform acestei sesizări, între 4 și 7 aprilie, în secția ATI ar fi murit 20 de pacienți din cauza administrării incorecte a unui medicament. În urma investigațiilor, spitalul a confirmat că în perioada respectivă au murit 17 pacienți, dar acuzațiile formulate de procurori se referă în prezent la un singur caz.
„Omorul din culpă, neglijența sunt lucruri nedorite, care se pot întâmpla, dar această precizare de la Parchet, legată de premeditare în ceea ce privește modul în care nu au fost tratați pacienții, mi se pare revoltătoare și nepermisă,” declara ministrul Rafila.
O asistentă reținută pentru că nu a spus ce știe
Ancheta penală este complicată de utilizarea injectomatelor, care nu sunt alocate unui pacient specific și sunt mutate între saloane în funcție de necesități. Acest aspect face trasabilitatea utilizării acestor aparate extrem de dificilă.
„Standardul unei acuzații în materie penală este unul foarte ridicat, nu ne putem juca cu așa ceva. Până acum, putem vorbi despre un pacient, un bărbat de 54 de ani. Ancheta este deosebit de dificilă pentru că aceste aparate, injectomatele care administrau Noradrenalina, nu erau alocate pe un anumit pacient, ci existau mișcări nedocumentate ale acestor aparate”, a explicat procurorul Anghel.
Un alt aspect alarmant al cazului este refuzul unor cadre medicale de a coopera cu anchetatorii.
Mariana Călin, o asistentă medicală, a fost reținută pentru mărturie mincinoasă în formă continuată. Conform procurorului, aceasta a dat declarații neconforme cu realitatea sau a omis informații esențiale în trei ocazii diferite, îngreunând astfel investigația.
„În trei ocazii diferite a fost audiată și a dat declarații neconforme cu realitatea sau nu a spus tot ce știe. Cert este că noi avem date că știe niște lucruri care ar putea ajuta la elucidarea situației și nu ni le spune”, a spus Anghel.
Declarațiile ministrului Rafila din urmă cu patru luni
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declara în aprilie 2024 că investigaţia de la Spitalul "Sfântul Pantelimon" va continua, dar că la momentul respectiv acuzațiile nu se susțin.
"Corpul de Control al ministrului Sănătăţi este de dimineaţă aici. (...) Nu sunt în momentul de faţă elemente care să susţină aceste acuzaţii, dar asta nu înseamnă că nu mergem în continuare cu investigaţia. Sprijinim, bineînţeles şi spitalul sprijină organele de cercetare penală în clarificarea tuturor circumstanţelor care ar putea să stea la baza unor situaţii care sunt din punctul meu de vedere intolerabile şi sper ca aceste situaţii să fie infirmate de cele trei investigaţii care se desfăşoară în paralel - ale Parchetului, Ministerului Sănătăţii, Colegiului Medicilor şi bineînţeles cea internă, de la spital", a declarat Rafila, la Spitalul Sf Pantelimon.
Potrivit acestuia, încrederea în sistemul de sănătate poate fi grav afectată dacă "lucrurile sunt ţinute sub preş".
"Nu este cazul. Noi avem ca şi principiu adevărul, transparenţa şi profesionalismul. Aş vrea ca să avem la mijlocul săptămânii viitoare concluziile, atât din partea Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, al comisiei de la spital", a completat Rafila.
Concluziile Corpului de Control
Pe lângă ancheta penală, au fost demarate la acel moment și alte investigații: Corpul de Control al ministrului Sănătății trimis de ministrul Rafila, ancheta internă a spitalului și investigația Colegiului Medicilor din București. Deși aceste anchete s-au încheiat în primăvară fără să identifice nereguli majore, suspiciunile și controversele au continuat să persiste.
Astfel, Corpul de Control al ministerului nu a găsit aspecte de natură a susține acuzațiile privitoare la omorârea unor pacienți la Spitalul Sf. Pantelimon.
În Raportul final, Corpul de Control a concluzionat că „sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză. Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri și presupuse acțiuni de hărțuire exercitate asupra unui medic din cadrul secției ATI. (...) În data de 17 aprilie 2024, a fost întocmit raportul final al comisiei interne de analiză care conține concluzii și recomandări, fără a se suprapune anchetei penale derulate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București”.