Asociaţia 21 Decembrie 1989 a solicitat oficial Parchetului General introducerea sub anchetă, în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, a Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărarii Naţionale, Ministerului Justiţiei, Serviciului Roman de Informaţii, Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerului Public, Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza diov Bucureşti, alaturi de toate celelalte persoane 37 de personae fizice împotriva cărora Parchetul a început urmărirea penală prin rezoluţia procurorului Dan Voinea, începand cu Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu etc, fiecare în calitatea de parte civilă responsabilă civilmente
Citiţi în continuare toată argumentaţia Asociaţiei 21 Decembrie, în document oficial, pentru lărgirea anchetei în Dosarul Mineriadei:
MOTTO:
Dar elementul crucial este faptul că această represiune, care a necesitat mijloace umane şi materiale considerabile, a fost pregătită şi „planificată” în cadrul unor reuniuni la care au participat cele mai înalte autorităţi ale statului (pct. 33-36 din hotărâre a din Dosarul Mineridei). Acestea din urmă au decis să instituie o politică ce viza suprimarea opoziţiei cu orice preţ şi pe care au aplicat-o cu sânge rece. Atacul barbar asupra unor civili, care a urmat după aceste reuniuni, nu numai că a fost prevăzut de autorii acestei politici, dar a fost conceput ca mijloc de a-i permite elitei aflate la putere la acea vreme să îşi atingă obiectivele politice şi să îşi asigure supravieţuirea. În speţă, nu poate fi pusă la îndoială existenţa elementului subiectiv al crimei împotriva umanităţii.
(Hotararea CEDO 17 septembrie 2014, in cauza Asociatia 21 Decembrie 1989,
Mocanu, Maries(II) si Stoica c. România - Cererile nr. 10865/09, 45886/07 şi 32431/08)
CATRE
PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Domnului Procuror General al Romaniei Augustin Lazar
De la : ASOCIATIA 21 DECEMBRIE 1989
Ref : Dosar nr. 47/P/2014 - evenimentele din 13-15 iunie 1990 (Dosarul Mineriadei – n.red.)
DOMNULE PROCUROR GENERAL,
Subscrisa Asociatia “21 Decembrie 1989”, fara sediu, persoana vatamata in mod direct de infractiunile pentru care s-au deschis, inchis si reluat ancheta penala in dosarul sus-rubricat, declarand ca se constituie parte civila in acest dosar,
avand in vedere tortura psihica si tratamentele neomenoase la care am fost supusi in perioada detentiei ilegale, ca ostatici, in inchisorile oficiale sau in lagarele infiintate ad-hoc de autoritatile si fortele militare si paramilitate in Unitatea militara de la Magurele si in Academia de Politie de la Baneasa, scl
in considerarea probelor existente in prezent in mai multe dosare sau care, desi exista, nu au fost aduse la dosar, faptele comise de institutii sau de prepusii acestora trebuie cercetate inca de la inceput ca infractiuni contra umanitatii, ca tratamente neomenoase, terorism, torutura, distrugeri de bunuri si colectii ale unor institutii de invatamant si cercetare, partide politice, asociatii civice,
intrucat institutiile Statului Roman, au incalcat grav atat legile Romaniei si regulamentele militare cat si drepturile omului, protejate juridic prin angajamente internationale ale Romaniei si apoi prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ori, atunci cand nu au organizat, au asistat pasive la represiune, omucideri, tortura, rele tratamente, loviri, alte violente, distrugeri iar acest fapt nu poate fi trecut cu vederea si nu poate ramane fara consecinte,
formulez prezenta
CERERE
prin care va solicita ca in baza art. 21 din Noul Cod de procedura penala sa dispuneti introducerea in prezenta cauza si sub ancheta, a urmatoarelor persoane juridice:
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Public, Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza Bucuresti, alaturi de toate celelalte persoane fizice vizate de ancheta (37 de persoane impotriva carora Parchetul a inceput urmarirea penala prin rezolutia procurorului Dan Voinea, incepand cu Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu ...)
fiecare in calitatea de PARTE RESPONSABILA CIVILMENTE, motivata de:
implicarea lor si/sau a reprezentantilor lor in operatiuni prohibite de lege, complicitati si pasivitati care trebuie sa determine tragerea la raspundere a celor care au determinat, comis tolerat sau permis inactiunile sau actiunile savarsite in scopul de a ascunde dovezi, de a distruge probe, favorizandu-i pe faptuitori in actele de instaurare a terorii asupra cetatenilor Romaniei care au manifestat in Piata Universitatii in continuarea punerii in practica a idealurilor Revolutiei din Decembrie (asa cum figureaza si in art.1 din Constitutia Romaniei adoptata de regimul Iliescu in 1991) - aspecte cunoscute autoritatilor romane prin monitorizarea facuta de principalele servicii de infomatii SRI, 0215, 0962, DGIPI/DIPI, si al Armatei) si care au condus la situatia de a nu se sti nici astazi adevarul despre evenimente de o importanta majora in istoria recenta a Romaniei, asa cum a facut referire si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in hotararile din cauzele Asociatia 21 Decembrie 1989, Maries(I), Vlase si altii c. Romania si Asociatia 21 Decembrie Maries (II) Stoica si Mocanu c. Romania, cu privire la aceste infractiuni, din cauza ca nu au fost cercetate in conformitate cu obligatiile prevazute de art.131-132 din Constitutie,
În fapt :
Din cercetările efectuate rezultă că in contextul politic totalitar al acelei perioade in care ordinea constitutioanala a fost abolita, derapandu-se grav de la principiul legalitatii si de la obligatia de a respecta drepturile omului, numeroase persoane, inclusiv membri ai Asociatiei 21 Decembrie 1989 Bucuresti au fost privati ilegal de libertate, si, de asemenea, supusi unor torturi psihice inimaginabile, incadrabile la tratamente neomenoase, in inchisoare, in lagarele in care au fost incartiruiti dar si in afara acestora, iar in mod sistematica si cu caracter de masa, au fost molestati fizic, batuti, supusi unui regim de frica si teroare asa cum rezulta si din plangerile si declaratiile celorlalti reclamanti care s-au adresat Curtii Europene. Este cunoscut faptul ca am facut greva foamei si am refuzat tratamentul medical in inchisoare (unitatea militara Rahova) tocmai datorita temerii ca as putea fi asasinat prin mancare sau un asa zis tratament medical.
Suferinta aceasta a fost cu atat mai mare cu cat a survenit dupa cea suferita in Decembrie 1989 cand desi am participat la Revolutie si cand langa noi au fost omorati si raniti oameni, cand s-a tras in plan orizontal si de la distanta mica, manifestantii au fost intimidati, amenintati direct cu represiunea si cu moartea, terorizati cu demonstratii de folosire a armelor de foc si cu munitie de razboi, s-a facut si uz de acestea si, nu in ultimul rand, s-a trecut la supravegherea tuturor opozantilor de catre aparatul de politie politica al fostului regim, preluat in cea mai mare parte de conducatorii Frontului Salvarii Nationale , in principal : Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu.
Suferinta morala a fost augmentata pentru toti opozantii regimului comunist, si cu atat mai mult pentru cei implicati direct, sau pentru descendenti in cazul victimelor - intrucat autorii faptelor penale descrise nu au fost deferiti justitiei, nici dupa 27 de ani, care s-au implinit in decembrie 2016 in cazul revolutiei sau se implinesc in iunie 2017 pentru evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Va rugam sa observati ca, in mare graba, autoritatile judiciare (procuratura, instante, politia ministerului de interne si politia militara) subordonate tandemului Iliescu-Roman et comp. au operat ilegal arestari, au fabricat dosare penale pentru principalii autori ai manifestatiilor anticomuniste din “Piata Universitatii”. Un asemenea dosar i-a fost fabricat si lui Teodor Maries. Numeroase persoane au fost arestate si condamnate la inchisoare pentru fapte imaginare. Dupa 5 luni si jumatate de la rasturnarea lui Ceausescu, cu numeroase demonstratii antitotalitare si prodemocratice, in toata aceasta perioada din care ultimele 52 de zile constant in maratonul denumit generic “fenomenul Piata Universitatii”, fortele de represiune au intervenit brutal in dimineata zilei de 13 iunie 1990, in jurul orelor 04:30. A urmat o serie de diversiuni provocate de fortele de represiune si agentii politiei secrete criptocomuniste, incendieri de autobuze, incursiuni asupra demonstrantilor, loviri ale acestora, scoaterea si organizarea paramilitara a unor muncitori din uzine, la fel ca si in decembrie 1989 si ianuarie 1990 - toate la comanda FSN si autoritatilor si Guvernului provizoriu Iliescu-Roman. Nu stiam la acea data ca a existat un plan inca din 9 iunie 1990, stabilit de autoritati impreuna cu serviciile secrete si cu Procuratura, redactat in 12 iunie de generalul Chitac din functia Ministru de interne. Reprimarea demonstrantilor s-a prelungit pana dupa miezul noptii atat la politia Capitalei cat si in centru orasului, dar si la televiziune, raportandu-se in jurul orei 24 atat presedintelui Iliescu cat si primului ministru Petre Roman ca misiunea incredintata conform planului ordonat si aprobat de ei a fost indeplinita. Acest plan a fost depus ca proba in aparare de fostul ministru de interne Mihai Chitac acuzat de crima in dosarul ce priveste mortii din 13 iunie 1990, dosar in care alaturi de acesta a fost inculpat in anul 2007 si Ion Iliescu.
Desi s-a raportat indeplinirea misiunii, conducerea politica de atunci a decis aducerea a doua zi a mii de muncitori din intreaga tara precum si a aproximativ 10.000 de mineri pe care ii mai chemasera in sprijinul lor prima data in 28 ianuarie si a doua oara in 19 februarie 1990.
Asa cum se stie deja, a doua zi centrul Bucurestiului era ocupat de catre mineri, muncitori si politie trimisi acolo direct de catre presedintele Ion Iliescu. Violentele din 14 si 15 iunie sunt greu de descris, dar sunt de notorietate internationala.
Sediul Asociatiei a fost devastat, membrii gasiti in sediu batuti bestial, s-au sustras si distrus bunuri ale asociatiei si a fost controlat in acea zi de politia politica. La sediul Asociatiei s-a creat un comandament militar, de unde au fost coordonate actiunile de represiune timp de cateva ore. Imobilul in care era sediul Asociatiei, in str. Batiste 24 A (aproape de Ambasada SUA) era o cladire care a apartinut Gospodariei fostului partid comunist roman, ocupata la revolutie de demonstrantii care i-au alungat pe cei care lucrau acolo.
Dupa doua zile de teroare muncitorilor si minerilor li se multumeste pentru “inaltul sprijin civic de care au dat dovada” personal de catre Ion Iliescu, o parte dintre ei fiind trimisi spre locurile de unde au venit iar aproximativ o mie dintre ei au fost mentinuti in capitala inca cateva luni.
Este de notorietate caTeleviziunea dezinforma si prezenta sute de oameni arestati. Arestati atat in unitatile militare cat si in sectiile de militie si penitenciare. Au fost organizate ad-hoc, de Stat si fortele militare si paramilitare astfel de lagare de detentie ilegala, in care oamenii au fost tinuti zile la rand. Pana si Academia de Politie din Bucuresti-Baneasa a devenit un astfel de lagar, probabil cu scopul realizarii unei complicitati pe vreme indelungata a studentilor(elevilor) de la cursurile/scoala de politie si a compromiterii acestora ca si in decembrie 1989 cand studentii-militari de la Academia Militara si scolile de ofiteri de militie au fost scosi in strada in decembrie 1989, si asezati in componenta cordoanelor, fortelor de represiune criminala. Spitalele erau pline.
La nici sase luni de la Revolutie tot prin diversiune aceeasi conducatori ai Romaniei civili si militari ucid, maltrateaza si aresteaza pentru simplu fapt ca erau intrebati “Cine a tras in noi dupa 22 decembrie 1989 ?” cand ei au preluat puterea.
Toate demonstratiile incepand din 14 decembrie 1989 si pana in iunie 1990 au avut caracter anticomunist, iar cei care ne conduceau proveneau toti din inaltele structuri ale fostului partid comunist. Asociatia 21 Decembrie 1989 a avut un rol activ in protestele impotriva derapajelor de la democratie si in aflarea adevarului despre evenimentele din Decembrie 1989 si Iunie 1990 si a fost unul din organizatorii manifestatiei din Piata Universitatii din aprilie-iunie 1990, alaturi de Liga Studentilor cu sediul in Universitate, Asociatia Studentilor Arhitecti cu sediul in Institutul de Arhitectura, Alianta Poporului, Asociatia 16-21 Decembrie, Grupul Independent pentru Democratie si altele..
Asociatia 21 Decembrie 1989 reaminteste in acest context ca autoritatile puteau cu usurinta impiedica venirea minerilor si represaliile asupra populatiei civile in centrul orasului si chiar prin cartiere, teroarea oamenilor si asupra institutiilor democratice care erau in opozitie fata de Guvernul provizoriu din cauza derapajelor sale totalitare. Exemplul cel mai simplu este blocarea trenurilor cu mineri la Craiova in 13-14 iunie prin refuzul functionarului CFR inginerul Ioan MANUCU de a perturba mersul trenurilor de calatori si de a face ilegal culoir pentru garnitura speciala care transporta minerii din Valea Jiului la Bucuresti. Inginerul Ioan Manucu a fost concediat si supus unor hartuieli timp de mai multi ani. Toate persoanele responsabile civilmente indicate concret sau generic (si care trebuie indentificate de anchetatori) au asistat pasiv si complice la toate actele criminale, distrugerile, tratamentele neomenoase si atacurile sistematice asupra populatiei civile din Bucuresti, din centru si din cartiere si la deplasarile de forte umane in scop represiv al asa-numitei “restabiliri” a ordinii. Politia militara de asemenea, ca si forte ale unitatilor mecanizate (au fost scoasse blindate si tancuri, adica tehnica militara de rezboi, pe strazile Capitalei: Calea Victoriei, str. Izvor, Calea Plevnei, Bd. Kogalniceanu, Magheru etc ) au fost implicate si au actionat in pofida prevederilor regulamentare, ca urmare a ordinelor si a diversiunilor fabricate de Iliescu si complicii sai din FSN si toti cei care i s-au afiliat din serviciile secrete comuniste in reorganizare si repozitionare.
Procurorii aveau in lucru inca din 1990 plangerea Asociatiei 21 Decembrie 1989 al carui membru sunt, precum si plangerile altor organizatii (Liga Studentilor, Asociatia Studentilor Arhitecti, Universitatea din Bucuresti, Partidul National Taranesc - Crestin si Democrat, Partidul National Liberal, Asociatia Fostilor Detinuti Politic Anticomunisti), ale caror sedii au fost devalizate, distruse iar membrii agresati, retinuti, arestati etc.- precum si plangeri individuale din partea acestora. Cu toate acestea plangerile au ramas in stadiu de nelucrare. In 2004 a fost admisa o noua plangere a Asociatiei 21 Decembrie de la care a pornit infirmarea solutiilor de neurmarire si redeschiderea unei multitudinii de dosare inchise si abandonate la sectii de politie si parchete din toata tara.
Autoritatile aveau obligatia de a audia toate persoanele vatamate cu ocazia evenimentelor din iunie 1990 si de a-i identifica si de a-i pedepsi pe autorii agresiunilor. Aceasta atrage raspunderea autoritatilor romane pentru pasivitatea criminala pe care au aratat-o in acele zile de totalitarism dezlantuit prin represiune salbatica dar si ulterior, organele de ordine publica politia, procurorii asistand pasivi la omucideri prin impuscare sau cu arme albe, la incalcari grave ale drepturilor fundamentale ale omului (recunoscute inclusiv prin angajamente internationale ale Republicii Socialiste Romania, inscrise in constitutia din 1965, recunoscute de CFSN prin Proclamatia catre tara de la 22 Decembrie 1989 care este un act cu valoare constitutionala, aceste autoritati intervenind doar in sprijinul fortelor de represiune.
Si aceste plangeri au fost lasate in stare de nelucrare, pe la sectiile de politie si suborganizatiile locale ale Parchetului si nu au fost adunate nici pana astazi.
Legea romana nu cere fiecarei persoane sa depuna plangere penala cu privire la fapte care puteau si trebuiau sa faca obiectul sesizarii din oficiu a organelor judiciare. Pentru perioada de referinta, potrivit art.221 din Codul de Procedura Penala al Republicii Socialiste Romania, aflat in vigoare, cu modificari, era suficienta si o singura plangere, a oricareia dintre persoane, chiar nevatamata prin infractiune, sau autosesizarea procurorului, care a aflat pe orice cale despre o infractiune.
Constituirea ca parte civila, potrivit dreptului intern, este/era posibila, conform art.15 alin.2 din Codul de Procedura Penala al Romaniei, pana la citirea actului de sesizare a instantei de judecata. Or, pana in momentul de fata, doarele nu au ajuns in stare de judecata !
In concluzie, ancheta desfasurata de autoritatile romane nu a fost nici pe departe, rapida, efectiva si impartiala si ca dovada, nu s-a finalizat nici dupa 26 de ani, dar revenirea la incadrarea juridica de crime impotriva umanitatii, imprescriptibile, creaza un cadru adecvat de ancheta, ramanand doar ca autoritatile judiciare sa fie diligente si sa instrumenteze in mod just, adecvat dosarul. Dosarul trebuie finalizat repede dar subliniem ca mai inainte de orice, este necesara o instrumentare judicioasa, corecta, cu strangerea de probe.
Or, cu privire la prejudicii le create de agresiunile din 13-15 iunie si urm. strangerea de probe a intarziat, a fost stopata expertiza cu privire la daunele suferite de Stat prin deplasarea minerilor, nu s-a cerut institutiilor si ministerelor implicate sa se constituie parte civila, ceea ce este neconstitutional din perspectiva art. 131-132 din Constitutie, pentru ca procurorii, chiar daca a fost stearsa din Codul Roman de PRocedura Penala introducerea din oficiu a partilor responsabile civilmente, sub pretextul respectarii principiului disponibilitatii, procurorii nu ar trebui sa uite de rolul lor in atragerea raspunderii celor vinovati de infractiuni de o gravitate deosebite, mai ales in imprejurari insurectionale in care autoritatile si fortele militare si politienesti ale Statului sunt implicate. Mai mult, nu doar persoanele vatamate ci si numerosi alti observatori, sustin ca, dimpotriva, autoritatile au avut in cea mai mare parte a timpului (aprox. 17 ani) intentia de a nu se ajunge niciodata la pedepsirea vinovatilor.
Cu privire la incalcarea art.8 din Conventie, aratamc ca membrii, sediul si activitatea Asociatiei 21 Decembrie 1989 a fost supravegheata in permanenta din Decembrie 1989 si pana astazi de serviciile de informatii descendente din fosta securitate, ca asupra Asociatiei s-au facut numeorase presiuni pentru obstructionarea demersurilor judiciare, pentru blocarea strangerii de probe, pentru a nu se face o conexare judicioasa a dosarelor pentru a lipsi pe orice anchetator sau observator de a avea o imagine clara si integrala asupra faptelor penale de represiune, tortura, rele tratamente si a dimensiunii criminale a acestora. Apare verosimil ca ascultarea telefoanelor pe care le utilizam s-a facut in mod continuu, inca din anul 1990, incepand cu telefonul fix de la sediu, dar nimeni, niciun procuror nu a vrut sa conduca ancheta pe aceasta pista. Aceasta este recunoscuta insa accidental pana si de Serviciul Roman de Informatii, in 2002, cand s-a confirmat o « lista celor 12 » aflati sub supraveghere ilegala – constituind un act de politie politica.
Prin Hotararea Curtii EDO din cauza Asociatia 21 Decembrie, Maries (I), Vlase si altii c. Romania Statul Roman a fost condamnat pentru aceasta supraveghere continua si pastrare de fisiere (dosare) pe numele lui Teodor Maries, continuu, neavand vreun motiv sa credem ca aceasta supraveghere secreta ar fi incetat in prezent.
Mai mult, ca urmare a unor malversatiuni, desi contrar legii, Asociatia 21 Decembrie a fost evacuata din imobilul pe care il avea ca sediu, sub pretextul ca bunul ar fi facut obiectul unor legi cu caracter restitutiv-reparator, desi intrarea in proprietatea Statului s-a facut pe o alta cale decat prin actele samavolnice ale regimului comunist impotriva proprietarilor de cladiri.
In anii 2008 si 2009, am cerut SRI si Parchetului sa precizeze daca au existat autorizari pentru filaj, ascultarea convorbirilor mele telefonice, si sa dispuna comunicarea temeiului legal al ordinelor/dispozitiilor date in acest sens pe parcursul perioadei infractionale Decembrie 1989 – Iunie 1990 si al perioadei cercetarilor penale tergiversate timp de 20 de ani – la care SRI a raspuns ca nu poate nici confirma si nici infirma cele mentionate de noi, iar Parchetul a negat – in concluzie, SRI cat si Parchetul au aratat fie ca nu pot raspunde la aceasta chestiune, fie au negat unele aspecte.
Pe de alta parte, trebuie cunoscut ca, desi dreptul la informare este consacrat de Constitutie inca din anul 1991, in practica serviciilor secrete din Romania si a mai multor institutii, nu a existat oficial o interfata cu publicul, cu jurnalistii - un biroul de relatii cu publicul si cu presa apare abia prin efectul Legii nr.544/2001, dar purtand toate tarele lipsei de transparenta generate de implicarea ilegala in actiunile de represiune asupra manifestantilor pasnici cat si in cele de defaimare si compromitere asupra opozantilor regimului. Scrisorile catre serviciile de informatii nu erau inregistrate, la ele se raspundea telegrafic si frecvent pe langa subiect, doar in masura in care erau legate de un incident mediatizat sau scandal public. Astfel, se pot face putin demonstratii in scris cu privire la demersuri - acestea putand fi sustinute in principal de martori.
De asemenea, este de notorietate ca, in aceeasi perioada, asupra altor oponenti, inclusiv jurnalisti, se faceau presiuni si supravegheri, amenintari, intimidari - in mod similar - iar cazurile au fost semnalate institutiilor care apara libertatea presei si libertatile individuale.
Prin hotararea din 24 mai 2011 pronuntata in cauza Asociatia 21 Decembrie 1989, Maries s.a. c/ Romania, Curtea EDO a constatat incalcarea art. 2 si 8 din Conventia EDO retinand ca autoritatile nationale nu au efectuat o ancheta efectiva care sa stabileasca persoanele vinovate de moartea manifestantilor pasnici din decembrie 1989 si ca d.lui Teodor Maries prin ascultarea telefoanelor si prin supravegherea nelegala i-a fost adus atingere dreptului la viata privata. Mai mult decat atat Curtea, a recomandat in cazul d.lui Teodor Maries ca se impune abrogarea legii din 1991 a sigurantei nationale, o alta lege, de extractie euroatlantica trebuind sa-i ia locul, in concordanta cu statutul Romaniei de membru al Uniunii Europene si al NATO si de semnatara a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, legea nefiind in concordanta nici ci Constituia Romaniei din 1991.
In paragraful 144 din Decizia CEDO mentionata, se arata urmatoarele : ’’Curtea a subliniat deja mai sus importanţa dreptului victimelor şi a celor în drept de a cunoaşte adevărul cu privire la circumstanţele evenimentelor ce implică încălcarea masivă a drepturilor fundamentale cum este dreptul la viaţă, ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă şi eventualul drept la reparaţie.
Din acest motiv, în cazul utilizării masive a forţei letale împotriva populaţiei civile în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale precedând tranziţia de la un regim comunist la un regim democrat, cum este cazul de faţă, Curtea nu poate accepta ca o anchetă să fie efectivă în cazul în care se termină prin efectul prescripţiei răspunderii penale, în vreme ce înseşi autorităţile au rămas inactive. De altfel, astfel cum Curtea a arătat deja, amnistia este în general incompatibilă cu obligaţia statelor de a ancheta actele de tortură [Ould Dah împotriva Franţei (dec.), nr. 13113/03, din 17 martie 2009] şi de a lupta împotriva nepedepsirii crimelor internaţionale. La fel şi în ceea ce priveşte graţierea (Abdülsamet Yaman împotriva Turciei, nr. 32446/96, pct. 55, 2 noiembrie 2004). ’’
Astfel, constituindu-ne parte civila, solicit obligarea inculpatilor în solidar cu partile responsabile civilmente la dezdaunarea, solicitand daune morale si daune materiale, intinderea acestui prejudiciu urmand a o indica ulterior, dupa reevaluarea Raportului de expertiza privind pagubele de la sediul Asociatiei 21 Decembrie 1989. Presa vremii (Azi si Dimineata, Adevarul ) este o dovada neperemptorie a dezinformarii si defaimarii la care Asociatia 21 Decembrie 1989 a fost supusa din cauza activitatii sale anticomuniste si prodemocratice care a sanctionat prin protestele sale pasnice derapajele grave, mari sau mici pe care Ion Iliescu si complicii sai din Frontul Salvarii Nationale (cu toate derivatele sale de-a lungul timpului) le-au savarsit.
Solicit luarea masurilor asiguratorii care sa conduca la eventualele bunuri si asupra fondurilor extrabugetare care s-ar gasi asupra persoanelor sus-mentionate.
Cum potrivit art. 86 din Noul Cod de procedura penala, partea responsabila civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi este chemată să răspundă în proces avans calitatea de parte în procesul penal,
Va solicitam, Domnule Procuror General, luarea tuturor masurilor necesare pentru aflarea adevarului despre perioada infractionala Decembrie 1989 - Iunie 1990, despre toti faptuitorii, instigatorii si complicii, introducerea partilor responsabile in dosar, strangerea probelor, declasificarea documentelor tainuite pana in prezent (ca si cele pentru care membrii nostri si Teodor Maries, presedintele Asociatiei, a trebuit sa faca atatea zile de protest prin greva foamei, pentru desecretizare) si pentru a afla cine sunt vinovatii cu privire la aceste infractiuni care nu au fost cercetate in mod adecvat.
În dovedirea cererii de constituire de parte civilă, si pentru atragerea raspunderii persoanelor responsabile civilmente, solicitam administrarea probei cu inscrisuri, martori, interogatoriul persoanelor responsabile civilmente. De asemenea, solicitam ca, in cadrul anchetei, un expert sa emita un punct de vedere asupra rapoartelor cu privire la pagubele suferite de Asociatie in urma devastarilor. Solicitam totodata finalizarea expertizei (abandonate) de evaluare a pagubelor generate de deplasarea minerilor din Valea Jiului la Bucuresti ca si de deplasarile dispuse de FSN, din toata tara, la Bucuresti a minerilor din alte bazine carbonifere, a muncitorilor de la alte obiective industriale.
Cu titlu distinct va solicitam ca un alt expert sa evalueze cheltuielile de sedere in Bucuresti a efectivelor de mineri deplasate in Bucuresti, pagubele inregistrate de institutiile publice precum Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne care le-au asigurat cazare si uniforme, echipament etc., Academia de Politie si celelalte unitati militare, pentru costurile incartiruirii prizonierilor ilegali pe care i-au tinut in lagarele improvizate ad-hoc, prin inalcarea grava a legii si a disciplinei militare.
De asemenea, vor trebui calculate pagubele inregistrate de Spitalele din Bucuresti care au acordat asistenta medicala victimelor, pentru cazurile cand cei vatamati, in pofida starii de teroare, nu au avut de ales, sau erau in stare grava, lipsiti de autodeterminare, au apelat si ajuns la spitale.
În drept, ne întemeiem cererea pe dispozițiile art. 20 si 24 si ale art.84-86 C. proc. pen. si pe art. 6 din Conventia EDO, art. 998-1003 Cod Civil in vigoare la data comiterii faptelor, art. 1, 20, 21, 131-132 din Constitutia Romaniei.
Totodata, vazand modul gregar in care unii dintre procurorii anchetatori au inteles in precedent sa rastalmaceasca scopul si rolul Conventiei EDO si al jurisprudentei Curtii, ne vedem nevoiti sa va solicitam sa impuneti cu titlu special ca planul de ancheta si abordarea cercetarilor sa se ghideze dupa jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in principal a hotararilor CEDO pronuntate in cazurile pe care Asociatia 21 Decembrie 1989 le-a initiat in mod repetat, soldate cu condamnari ale Statului Roman (sistemului judiciar), desi aceasta obligatie este legala si deriva dintr-un angajament international al Romaniei, reamintit de Curte in aceste hotarari.
Romania a aderat la Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid la 2 noiembrie 1950, prin Decretul nr. 236/1950, iar prin decretul 212/1960 au fost introdu-se in Codul penal la art. 231 ind. 2 si 231 ind 4 infractiunile de genocid, respectiv de tratamente neomenoase.
Adunarea Generala a Natiunilor Unite la data de 26 noiembrie 1968 a adoptat Conventia privind neaplicarea limitarilor statutare in cazul crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii care prin art. I a instituit imprescriptibilitatea crimelor de genocid si a crimelor impotriva umanitatii asa cum au fost definite de Statutul Tribunalului Militar International de la Nurnberg din 8 august 1945.
Aceasta conventie a fost ratificata de Romania prin Decretul nr. 547/29 iulie 1969 astfel incat de la data ratificarii Romania a recunoscut oficial imprescriptibilitatea crimelor contra umanitatii si faptul ca aceste crime raman imprescriptibile indiferent daca la data savarsirii lor erau sau nu prevazute de legea nationala.
7. Tratamentele inumane sau degradante, asa cum sunt definite in documentele internationale, sunt acte care produc durere fizică sau mentală, suferință, umilire, teama sau umilire, dar care nu se ridică la nivelul de tortură.
Majoritatea definiţiilor din diversele instrumente internaţionale – inclusiv Conventia pentru prevenirea Torturii - CAT, se referă la provocarea intenţionată de suferinţe sau dureri “puternice” când este vorba de tortură. Asa cum s-a mai aratat, este dificil de stabilit ce înseamnă adjectivul “puternice” pentru că există diferenţe de grad de rezistenţă nu numai între categorii de persoane (minorii sau femeile gravide sunt mai puţin rezistenţi/rezistente) dar chiar între persoane, în funcţie de structura lor fizică şi psihică. Linia de demarcatie între tortură şi tratament inuman s-ar putea spune ca are o geometrie variabila, e imprecis trasată.
Intr-o decizie pronuntata in precedent in cauza Cobzaru c. Romania, Curtea EDO reiterează faptul că Articolul 3 din Conventie consacră una dintre valorile fundamentale ale societăţii democratice. Chiar în cele mai dificile circumstanţe, cum ar fi lupta contra terorismului sau criminalităţii, Convenţia interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante.
Decizia Cobzaru c. Romania:
Aprecierea acestui minim depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, efectele sale fizice sau mintale şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (vezi Irlanda c. Marii Britanii, hotărâre din 18 ianuarie 1978, Kudła c. Poloniei [Marea Camera], nr. 30210/96, Peers c. Greciei, nr. 28524/95,). Curtea a considerat tratamentul a fi “inuman” fiindcă, inter alia, a fost premeditat, a fost aplicat ore în şir şi a cauzat fie răni corporale reale sau suferinţe fizice sau mintale intense. A considerat tratamentul a fi “degradant” fiindcă era de natură a trezi victimei sentimente de teamă, spaimă şi inferioritate care o puteau umili şi înjosi (vezi Kudła c. Polonia).
Apreciind dacă o anumită formă de tratament este “degradantă” în sensul articolului 3, Curtea va ţine seamă de dacă scopul acestuia este de a umili şi înjosi persoana respectivă şi dacă, în măsura în care se referă la consecinţe, a afectat în mod advers personalitatea lui sau a ei într-un mod incompatibil cu articolul 3 (vezi Raninen c. Finlandei, hotărâre din 16 decembrie 1997).
Spre deosebire de restul prevederilor din Convenţie şi din Protocoalele nr. 1 şi 4, Articolul 3 nu prevede excepţii şi nici o derogare de la acesta nu este admisibilă conform articolului 15 din Convenţie chiar şi in eventualitatea unei urgenţe publice care ameninţă existenţa naţiunii (a se vedea Decizia Assenov şi alţii c. Bulgariei, din 28 octombrie 1998).
In conditiile in care tratamentele inumane, tortura erau interzise inclusiv prin angajamente internationale anterioare, ale Statului Roman, incalcarea acestor obligatii constituie o culpa grava a Statului. Subliniem ca Romania a aderat inca din 1966 la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice in anul 1974, ratificat prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat in Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
Totodata, tratamentele inumane sunt pedepsite de Codul Penal Roman, din 1969, atat in timp de pace cat si pe timp de razboi - prin incriminarea faptelor in continutul infractiunii de Tratamente neomenoase, la art.358 Cod Penal.
Desigur, maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de gravitate dacă este să se încadreze în Articolul 3. Or, ceea ce s-a intamplat la Timisoara si Bucuresti unde oamenii au fost torturati, asasinati cu cruzime si arsi se incadreaza la fapte de tratamente inumane, tortura, crima odioasa fara precedent referinte in istoria recenta a Romaniei si a Europei. Experimentul “Magurele” sau “Academia/Scoala de Politie Baneasa” din iunie 1990, se circumscriu aceluaiasi tip de cruzime si tratamente inumane.
Art. 20 din Constitutia Romaniei adoptata in 1991, stabileste, in materia drepturilor omului, primatul reglementarii internationale in fata oricarei norme interne.
Ulterior aderarii si ratificarii in 1994 a Conventie EDO, autoritatile nu procedat la o ancheta efectiva, fiind incalcate art.2,3 din Conventie in latura lor procedurala, asa cum a stabilit Curtea.
Parchetul si oricare Curte de justitie poate constata ca agresiunile, tratamentul violent, inuman, umilitor impotriva manifestantilor si sechelele post-traumatice, pe fondul unei sensibilitati a sanatatii psihice, chiar daca puterile fizice nu i-au parasit pe toti, sunt dovedite de documentele medicale si examinarile la care a fost supus de-a lungul timpului si sunt de natura sa provoace intimidare, panica, suferinte morale si fizice, sa-i determine sa-si modifice sau atenueze orice preocupari, in principal de reactie civic-democratica, oricaror persoane cazute sub puterea acestor forte militare si paramilitare care au actionat in strada, cu atat mai mult cu cat Romania era un mediu cu puternice reflexe etatist-totalitare, antidemocratice si anticapitaliste.
Procedand astfel, Ministerul Public/Parchetul/Curtea si-ar reitera jurisprudenţa confirmând standardul de probă “dincolo de îndoieli raţionale” în aprecierea sa asupra probelor prezentante de un reclamant in situatia reclamantului Stoica din cauza CEDO privind Mineriada, aflat sub puterea unor forte militare si paramilitare dirijate nemijlocit, la
vedere, sau in secret, de agenti ai Statului (a se vedea si decizia CEDO Avşar c. Turciei, dosar nr. 25657/94). O astfel de probă poate decurge din coexistenţa unor deducţii suficient de puternice, clare şi concordante sau din presupuneri de facto similare necontestate.
Anexam deci extras relevant din hotararea pronuntata de CEDO la data de 17 septembrie 2014 in cauza Mocanu, Maries si Stoica împotriva României (Cererile nr. 10865/09, 45886/07 şi 32431/08) :
- paragraf 33 În seara zilei de 11 iunie 1990, noul Preşedinte ales al României şi prim-ministrul acestuia au convocat o reuniune a Guvernului, la care au participat ministrul de Interne şi adjunctul său, ministrul Apărării, directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), prim vicepreşedintele FSN – partidul de la putere – şi Procurorul General al României. Aceste fapte sunt menţionate în rezoluţiile parchetului din 16 septembrie 1998 şi 17 iunie 2009.
- paragraf 34 Cu această ocazie, s-a decis să se ia măsuri pentru a se degaja Piaţa Universităţii pentru 13 iunie 1990. În plus, s-a propus asistarea organelor statului – poliţia şi armata – cu aproximativ 5 000 de cetăţeni civili mobilizaţi.
- paragraf 35 În aceeaşi seară, Procuratura Generală a difuzat la televiziunea publică un comunicat prin care solicita Guvernului să ia masuri pentru a elibera Piaţa Universităţii în vederea asigurării circulaţiei maşinilor.
- paragraf 36 În cursul unei şedinţe ce avusese loc în aceeaşi seară şi la care participaseră ministrul de Interne, şeful SRI şi şeful poliţiei, generalul D.C. a prezentat planul de evacuare a Pieţei Universităţii de către poliţie şi jandarmerie, asistate de forţele recrutate din rândul civililor. Conform acestui plan, acţiunea
trebuia „să demareze pe 13 iunie 1990 la orele 4 dimineaţa prin izolarea perimetrului, arestarea manifestanţilor şi restabilirea ordinii publice.”
- paragraf 42 Conform unui raport redactat de Ministerul de Interne, (…) în jurul orelor 18, (…) la ordinul generalilor A.G. şi C.M., militari aflaţi în clădirea ministerului au tras cu arma spre tavanul holurilor, pentru a dispersa manifestanţii.
- paragraf 43 Focurile de armă trase în sediul Ministerului de Interne au cauzat moartea a trei persoane.
- paragraf 63 Minerii erau înconjuraţi de forţele de ordine ale Ministerului de Interne, cu care formau „echipe mixte”, şi porniseră în căutarea manifestanţilor. Conform rezoluţiei din 17 iunie 2009, cu această ocazie, au fost săvârşite „acte de o cruzime extremă, fiind brutalizaţi nu numai manifestanţii, dar şi locuitori ai capitalei, care nu aveau nici o legătură cu manifestaţiile”.
- paragraf 64 Grupurile de mineri şi celelalte persoane care îi însoţeau devastaseră sediul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, cel al Partidului Naţional Liberal, precum şi sediul altor persoane juridice, precum Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului si Asociaţia „21 Decembrie 1989” (asociaţia reclamantă).
- paragraf 65 Conform rezoluţiei din 16 septembrie 1998, nicio persoană prezentă în acel moment la sediile acestor partide politice şi asociaţii nu a fost cruţată de mineri. Toate au fost agresate şi deposedate de bunuri. Foarte multe persoane au fost reţinute, predate poliţiei – care se afla la faţa locului „ca din întâmplare” – şi încarcerate complet ilegal.
- paragraf 66 Alte grupuri de mineri s-au îndreptat spre Piaţa Universităţii. După ce au ajuns acolo, au intrat prin efracţie în sediul Universităţii şi al Institutului de Arhitectură, situate în Piaţa Universităţii. Personalul şi studenţii întâlniţi au fost molestaţi şi au suferit acte de violenţă şi umilire. Minerii au reţinut persoanele prezente în sediile respective şi le-au predat poliţiei şi jandarmilor. Persoanele arestate au fost conduse de forţele de ordine la sediile secţiilor de poliţie sau la unităţile militare din Băneasa şi Măgurele.
- paragraf 70 De asemenea, reiese că unele din persoanele bătute şi încarcerate au fost lipsite de libertate în mod ilegal timp de mai multe zile şi că mai multe persoane au fost repuse în libertate la 19 sau 20 iunie 1990.
- paragraf 71 Celelalte persoane reţinute au fost arestate preventiv pentru tulburarea ordinii publice, printr-o ordonanţă a unui procuror, în special actualul preşedinte al asociaţiei reclamante, care a fost achitat ulterior de toate acuzaţiile aduse împotriva sa.
- paragraf 73 La 13 iunie 1990, asociaţia reclamantă a condamnat public intervenţiile violente din aceeaşi zi.
- paragraf 74 În jurul orelor 23, responsabilii asociaţiei au decis, ca măsură de securitate, să petreacă noaptea la sediul acesteia. În acea noapte, au rămas şapte persoane la sediu.
- paragraf 75 La 14 iunie 1990, la orele 7, un grup de mineri a pătruns prin efracţie în sediul asociaţiei reclamante, după ce au spart geamul unei ferestre. În primele minute după intruziune, aceştia nu au manifestat violenţă şi au avut o atitudine mai degrabă rezervată. La scurt timp, un civil neidentificat, care nu făcea parte din grupul de mineri, a sosit la faţa locului şi a început să îl lovească pe unul din membrii asociaţiei. Minerii i-au urmat exemplul şi i-au molestat brutal pe cei şapte membri ai asociaţiei, care au fost ulterior reţinuţi de forţele de ordine.
- paragraf 76 În ziua de 14 iunie 1990, toate bunurile şi documentele asociaţiei au fost confiscate fără să fie respectată nicio procedură legală, sub controlul trupelor Ministerului Apărării.
- paragraf 81 Conform aceleiaşi rezoluţii din 17 iunie 2009, agenţi de poliţie, mineri şi ulterior militari în termen, însărcinaţi cu paza acestora din urmă, au recurs la o violenţă excesivă împotriva celor 574 de manifestanţi şi a altor persoane – inclusiv copii, persoane în vârstă şi nevăzătoare – reţinute şi arestate în unitatea militară din Măgurele. Conform rezoluţiei respective, deţinuţii au fost supuşi acolo unor acte de violenţă şi agresiune de natură „psihică, fizică şi sexuală”, au fost găzduiţi în condiţii necorespunzătoare şi au primit îngrijiri medicale tardive şi neadecvate.
- paragraf 142 În rezoluţia din 29 aprilie 2008 a fost întocmită o listă cu peste o mie de persoane care au fost reţinute şi supuse la rele tratamente în special la sediul Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri din Băneasa şi al unităţii militare din Măgurele.(…) Rezoluţia în cauză conţinea, de asemenea, lista persoanelor juridice care au suferit prejudicii în timpul represiunii din perioada 13-15 iunie 1990, printre care se număra şi asociaţia reclamantă.
Extras OPINIA CONCORDANTĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR PINTO DE ALBUQUERQUE, LA CARE A ADERAT SI DOMNUL JUDECĂTOR VUÈINIÆ
- paragraf 10 Represiunea îndreptată împotriva societăţii civile româneşti în perioada 13-15 iunie 1990 a fost sălbatică şi barbară. Numeroşi manifestanţi, trecători şi locuitori ai oraşului Bucureşti au fost ucişi şi alţii au fost grav maltrataţi. Aproximativ o sută de persoane şi-au pierdut viaţa în cursul acestor evenimente şi peste o mie au fost victime ale unor rele tratamente (pct. 142 şi 143 din hotărâre). Aceste fapte sunt expuse în rezoluţia pronunţată de parchet la 17 iunie 2009, care descrie detaliat „acte de o cruzime extremă”, „fiind brutalizaţi nu numai manifestanţii, dar şi locuitori ai capitalei, care nu aveau nicio legătură cu manifestaţiile”, şi atacurile brutale împotriva manifestanţilor (pct. 63 şi 154 din hotărâre). Elementele de masacru, tortură, persecuţii şi acte inumane săvârşite împotriva unor victime civile sunt prezente în speţă .
- paragraf 12 S-a stabilit că Guvernul român a planificat minuţios şi a aplicat sistematic o politică de represiune îndreptată împotriva manifestanţilor şi opozanţilor care solicitau o reformă politică în 1990. Brutalitatea represiunii a fost subliniată de numeroase hotărâri interne şi de către Curte („atac brutal”, „lovituri aplicate la întâmplare”, „arestare brutală” „acte de violenţă şi agresiune de natură psihică, fizică şi sexuală”, a se vedea pct. 37, 39, 50, 75 şi 81 din hotărâre). Această politică represivă a fost desfăşurată cu participarea poliţiei, armatei şi a unor civili mobilizaţi, folosindu-se tancuri şi muniţii grele, deşi manifestaţiile aveau obiective politice non-violente (pct. 27 din hotărâre). Mobilizarea, transportarea şi cazarea în Bucureşti a 5 000 de mineri şi alţi muncitori înarmaţi cu topoare, lanţuri şi cabluri metalice erau partea principală a acestui plan (pct. 34, 36, 58, 78 şi 110 din hotărâre). Existenţa unei politici de stat represive generalizate şi sistematice este dovedită în speţă .
- paragraf 13 Dar elementul crucial este faptul că această represiune, care a necesitat mijloace umane şi materiale considerabile, a fost pregătită şi „planificată” în cadrul unor reuniuni la care au participat cele mai înalte autorităţi ale statului (pct. 33-36 din hotărâre). Acestea din urmă au decis să instituie o politică ce viza suprimarea opoziţiei cu orice preţ şi pe care au aplicat-o cu sânge rece. Atacul barbar asupra unor civili, care a urmat după aceste reuniuni, nu numai că a fost prevăzut de autorii acestei politici, dar a fost conceput ca mijloc de a-i permite elitei aflate la putere la acea vreme să îşi atingă obiectivele politice şi să îşi asigure supravieţuirea. În speţă, nu poate fi pusă la îndoială existenţa elementului subiectiv al crimei împotriva umanităţii.
- paragraf 18 Trecerea timpului nu scuteşte statul român de respectarea obligaţiilor sale internaţionale şi nici autorii încălcărilor de răspunderea penală individuală a acestora. Obligaţiile procedurale care decurg din art. 2 şi 3 din Convenţie impun desfăşurarea unui proces echitabil pentru a judeca responsabilii pentru crimele împotriva umanităţii, săvârşite împotriva unor civili români în cursul perioadei agitate de tranziţie către democraţie. Deşi este imposibilă pedepsirea fiecărui autor al acestor crime împotriva umanităţii, organizarea unor procese penale, în special împotriva persoanelor care ocupau funcţii ce implicau exercitarea unei autorităţi civile sau funcţii militare de conducere, demonstrează maturitatea puterii judecătoreşti şi capacitatea acesteia de a îndrepta greşelile din trecut şi, astfel, de a-şi consolida reputaţia în faţa cetăţenilor şi organizaţiilor internaţionale. Nu este vorba numai despre a face dreptate doamnei Mocanu, al cărei soţ a fost ucis, deşi nu era înarmat şi nici măcar nu participase la manifestaţii şi ai cărei doi copii, în vârstă de două luni şi, respectiv, doi ani, la momentul faptelor, nu şi-au cunoscut tatăl (pct. 44 şi 135 din hotărâre), domnului Stoica, un simplu trecător, calificat în cadrul procedurii interne drept victimă a infracţiunii de „tratamente neomenoase”, pentru care cinci ofiţeri de rang superior au fost cercetaţi şi inculpaţi (pct. 168 din hotărâre) şi, nu în ultimul rând, asociaţiei reclamante, al cărei sediu a fost vandalizat şi ale cărei bunuri şi documente au fost confiscate fără să fie respectată nicio procedură legală (pct. 75-76 din hotărâre). Chestiunea este mult mai vastă: este vorba despre a le face dreptate tuturor cetăţenilor români care, pentru instaurarea unui regim politic pe deplin democratic, au fost nevoiţi să îndure, din partea statului, o represiune organizată şi inumană, în cursul unei perioade de tranziţie dificile.
Asociatia 21 Decembrie 1989
Pentru conformitate,
Teodor Maries
Presedinte