Eusebiu Apostolache de la Târgu Mureş, cel care „păstorea” secta „Cercul” şi care făcea orgii sexuale cu studente cărora le promitea înălţare spirituală, ar putea scăpa şi de dosar, şi de puşcărie.
Magistraţii de la Tribunalul Mureş au restituit dosarul la structura teritorială a DIICOT, după ce a constatat anumite neregularităţi în rechizitoriu. „Constată neregularitatea întocmirii rechizitoriului nr. 96/D/P/2016 emis de DIICOT Serviciul Teritorial Târgu-Mureş la data de 17.02.2017. În baza art. 346 alin. (3) litera a C. proc. pen. dispune restituirea întregii cauze (...) DIICOT”, se arată în minuta deciziei din 7 iulie 2017.
Patru zile mai târziu, un alt judecător i-a înlocuit lui Eusebiu Apostolache măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. Niciuna dintre ele nu e definitivă. În aliniatul citat de judecători, se prevede că rechizitoriul este neregulamentar întocmit „dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii”.
Eusebiu Apostolache, 60 de ani, a fost arestat în 2016 pentru trafic de persoane și trafic de minori.
Declaraţii contradictorii
O sursă apropiată procesului a declarat pentru EVZ că „nu s-a constatat în mod concret cum s-au consumat anumite infracţiuni, care este momentul la care au început şi când s-au terminat”. Totodată, nu s-a stabilit cu claritate dacă „Guru” Apostolache a avut complici sau co-autori la infracţiunile reţinute în sarcina sa de procurorii DIICOT sau „dacă nu cumva faptele au fost săvârşite cu consimţământul părţilor vătămate”.
Aceeaşi sursă afirmă că adeptele lui Eusebiu Apostolache au dat declaraţii la Parchet, dar aceste mărturii „se bat cap în cap”, ceea ce înseamnă că unele încă îşi protejează „maestrul spiritual”.
Pâine cu gem, după orgii sexuale
„Guru” Apostolache le ţinea pe adeptele sale într-o „casă sfântă” din comuna Eremitu din Mureş, unde le povestea că el este în legătură cu entităţi numite „Cehovi” .
„Maestrul” le spunea fetelor, pe care le racola de la Universitatea de Arte, că se vor înălţa spiritual numai dacă fac sex cu el, iar după orgiile sexuale acestea primeau doar macaroane sau pâine cu gem.
Mărturie din dosar
„Într-un final Sebi mi-a spus că în permanență voi fi însoțită și protejată de către una dintre acele entități, respectiv CEHOV 7. A doua zi, Sebi mi-a spus că a primit un mesaj de la divinitate prin ritualul făcut la masă cu paharul, mesaj în care era transmis faptul că eu trebuie în fiecare zi la ora 00.07 să mă rog, așa cum o făceam și când nu îl cunoșteam pe Sebi, iar după aceea trebuie să ma dezbrac complet și să dau viața adică să mă masturbez până când voi avea orgasm, asta însemna ca eu să fiu în acest mod mai aproape de Dumnezeu și voi evolua. Mi-a mai spus că cu mine este spiritul lui Rahela, care era femeia de păun”, a declarat în faţa procurorilor una dintre adeptele lui „Guru”.