Dosarul de la Tribunalul Bucureşti, în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului, în legatură cu ajutorul pe care i l-a oferit lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, a fost amânat pntru data de 25 septembrie, atunci când instanţa ar putea lua în discuţii pledoariile finale.
La termenul de vineri al procesului, care se judecă în şedinţă secretă, magistratul cazului a lămurit mai multe chestiuni privind expertizele prin care s-ai făcut verificarea interceptărilor şi a înregistrărilor din acest caz. Totodată, instanţa a lămurit şi alte chestiuni procedurale ce ţin de dosar, astfel încât cercetarea judecatorească ar putea fi încheiată în 25 septembrie. Astfel, în 25 septembrie judecătorul de caz ar putea lua în discuţie pledoariile finale ale apărării şi ale acuzării. Acuzaţiile Procurorii Secţiei de Urmarire Penală şi Criminalistică i-au trimis în judecată, în octombrie 2010, pe Sorin Ovidiu Vîntu şi pe Octavian Ţurcan, pentru favorizarea infractorului, precum şi pe Alexandru Stoian, pentru complicitate la această infracţiune. Procurorii au stabili că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, SOV a transmis din totalul sumei anuale de 200.000 euro, "convenite cu condamnatul Popa Nicolae", doua tranşe de 50.000 euro, respectiv 20.000 euro. "Suma îi era necesară condamnatului pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani inchisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecatorească definitivă şi executorie", potrivit procurorilor.