Dosarul lui Radu Mazăre. Programul unui zile în instanță

Radu Mazăre a primit o condamnare cu suspendare la capătul a 3.177 de zile de la trimiterea în judecată în dosarul „Retrocedărilor”, după 115 termene și 9 amânări de pronunțare.

Câteva luni i-au lipsit lui Radu Mazăre pentru a putea spune că și-a etalat timp de un deceniu costumele la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat că a cauzat un prejudiciu de 114 milioane de euro din retrocedări de terenuri. În esență, Radu Mazăre a fost trimisâ în judecată în data de 14 octombrie 2008, alături de 36 de inculpați – între care și fostul șef al CJ Constanța, Nicușor  Constantinescu, și fostul acționar al FC Dinamo, Cristi Borcea pentru retrocedări frauduloase de terenuri în municipiul Constanța, inclusiv a unor suprafețe din plaje sau faleze, care fac parte din domeniul public.

Criza din Justiție

Prima strigare a cauzei a avut loc în data de 25.11.2008 și a durat aproape o oră, la sfârșitul căreia cauza s-a amânatâ din lipsă de procedură și lipsă de apărare. Situația avea să se perpetueze pe parcursul mai multor termene de judecată în primele luni ale anului 2009, pânăcând toți inculpații au ajuns să fie legal citați și reprezentați de avocați. Vara, dosarul a fost amânat pentru luna septembrie, având în vedere vacanța judecătorească, iar toamna l-a găsit pe Mazăre în plină criză în Justiție: magistrații din toată țara și personalul auxiliar protestau față de lefurile „mici”.

Pe 16 decembrie 2009, inculpații au rămas înzăpeziți în Constanța, iar dosarul a fost amânat pentru 3 februarie 2010, când notarul Jean Andrei a rămas fără avocat, iar cauza s-a amânat din nou. La noul termen, din data de 10 martie, un nou Cod galben de ninsori și viscol i-a ținut acasă pe inculpați. Au urmat apoi câteva termene la care au fost invocate excepții de neconstituționalitate, până când, pe data de 8 septembrie 2010, una dintre acestea a fost admisă, iar dosarul a fost suspendat până la soluționarea ei la Curtea Constituțională.

Audieri-maraton

Judecata s-a reluat în martie 2012, iar din vara aceluiași an încep audierile-maraton ale inculpaților. Este momentul în care Radu Mazăre a petrecut ore în șir în sala de judecată, lucru care i-a solicitat nervii la maxim: acesta a fost surprins în bănci în timp ce căsca, stătea desculț ca la plajă sau ațipea.Din iarna lui 2012 încep audierile de martori, iar din vara anului 2013, până în iunie 2014, cauza a suferit amânări succesive, în așteptarea finalzării primei expertize. Când a fost gata, un nou termen a fost acordat în toamnă pentru ca toată lumea să o citească și să depună obiecțiuni. În toamnă - surpriză! - nimeni n-a înțeles o boabă din expertiză, iar magistratul a amânat cauza și a dispus: „Expertul Chirițoiu Marian urmează să clarifice pe teren obiecțiunile, să formuleze concluzii la raportul de expertiză topocadastrală, cu acuratețe și fără a folosi în mod excesiv terminologie tehnică”.

Expertize pe bandă rulantă

Vara anului 2014 este momentul în care Nicușor Constantinescu a „tăiat-o” în SUA pentru a se trata de grave probleme medicale, astfel că dosarul s-a amânat din lipsă de procedură față de acesta. În acea perioadă, presa a publicat filmulețe în care Nicușor Constantinescu apare fumând tacticos pe o terasă în SUA, dar și la cumpărături, în spațiul public. În noiembrie 2014 s-a dispus o expertiză geodezică, iar o bună parte din anul 2015 avocații au formulat obiecțiuni, pentru ca în toamna aceluiași an să se admită o nou expertiză, de data aceasta una imobiliară. Nici n-a fost finalizat raportul, că în primăvara anului 2015 a început o expertiză contabilă. În 2016 au fost audiați martori, iar unii inculpați au dat suplimente de declarație. În 11 ianuarie 2017, inculpații și avocații lor au rămas.  înzăpeziți pentru ultima oară, iar dezbaterile pe fond au avut loc pe parcursul a trei termene de judecată, când pe 7 aprile, inculpații și-au spus ultimul cuvânt.