În dosarul în care Laura Codruța Kovesi este vizată de SIIJ pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa, informaţii importante din două comunicate de presă ale Secţiei de anchetă a magistraţilor care vizau pe fosta șefă a DNA au fost eliminate de către Biroul de Presă al Parchetului General, care a transmis, pe data de 15 februarie, o informare de presă oficială diferită de cea a Secţiei.
. O anchetă cu privire la acest aspect a început la parchet. Secţia pentru anchetarea magistraţilor a transmis, de fapt, două comunicate Biroului de Presă din cadrul Parchetului General, însă presa a primit pe email, oficial, doar unul. Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax un comunicat viza învinuirea Laurei Codruţa Kovesi, iar cel de-al doilea explica extinderea cercetărilor, in rem, în privinţa unui comunicat al Parchetului General din 2017, privind extrădarea lui Nicolae Popa.
Astfel, în comunicatul oficial nu este stipulat numele suspectului, Kovesi Laura Codruța, ci se arată doar că este vorba despre „un fost procuror general al PÎCCJ”, iar în privinţa lui Sebastian Ghiţă, membrii Secţiei de anchetă i-au comunicat doar iniţialele, G.S.A, care nu există în informarea oficială ajunsă la presă.
● Redăm un pasaj al comunicatului oficial: „În perioada 2010-aprilie 2011, aflându-se în exercitarea funcției de procuror general al PÎCCJ, magistratul ar fi implicat instituția pe care o conducea în procedura extrădării respectivei persoane condamnate (…)”.
● În comunicatul SIIJ sunt mai multe detalii: „(n.r. – Suspecta Kovesi) A determinat, prin autoritatea de care dispunea, ca Ministerul de Interne să pună la dispoziţia IGPR suma de bani necesară plăţii transportului Jakarta-Bucureşti, întrucât contravaloarea deplasării pe ruta Bucureşti-Jakarta s-a estimat că era de 130.500 euro, conform facturii fiscale, în valoare de 234.207,30 RON, reprezentând cursa CHARTER-GALAXY (YR-TII) Otopeni-Jakarta-Otopeni 20- 21.04.2011”.