Președintele Klaus Iohannis a primit argumentul juridic care să susțină instituțional schimbarea ambasadorului SUA în România, George Maior. Respectiv, redeschiderea, de către serviciul militar din DNA, a unui dosar penal pe numele lui George Maior și Florian Coldea în calitatea lor de foști șefi ai SRI, la cererea Curții de Apel București.
,,Dosarul în cauză are conținut și poate fi lucrat în scurt timp, din acest motiv. A fost nefiresc faptul că DNA l-a clasat în anul 2019, mai ales că cei doi demnitari în cauză erau acuzați de abuz în serviciu . O acuzație gravă, având în vedere pozițiile ocupate în acel moment de Maior și Coldea. Șefi ai SRI. Doi oameni din vârful Serviciului Român de Informații, sesizați de o încălcare fragrantă a legii instituției pe care o conduceau, nu au luat măsuri, au ignorat legea și Constituția. Justiția trebuie să-și facă treaba, indiferent de persoanele anchetate,, ne-au precizat surse din sistemul juridic.
Dacă un demnitar este trimis în judecată, trebuie retras din funcție
,,Când ești în fruntea conducerii SRI, nu ai voie să nu stăpânești și să nu aplici corect legea. Când ești sesizat de un lucrător al serviciului despre un abuz, ești obligat să verifici. Este vorba despre lege. Nu-mi doresc ca cei doi să răspundă penal dar respectarea legii și a Constituției sunt fundamentale,, a comentat analistul Dorin Iacob.
El consideră că trimiterea în judecată, și nu neapărat redeschiderea unei urmăriri penale, reprezintă argumentul pentru schimbarea ambasadorului României din SUA, George Maior. ,,Dacă cineva este trimis în judecată și este un demnitar de top, este firesc să fie retras. Nu este neapărat o sancțiune, ci un mod firesc de cum ne raportăm la demnitate. Dacă persoana în cauză este achitată, poate fi, eventual, retrimisă în alt post. Este o decizie politică și administrativă,.
Potrivit Realitatea TV, Curtea de Apel București a admis o plângere formulată împotriva clasării de către DNA, în anul 2019, a unui dosar care îi vizează printre alții, pe George Maior și Florian Coldea în calitate de foști șefi ai SRI. Serviciul militar al DNA trebuie să reia ancheta în această cauză. Dosarul DNA a fost deschis în urma plângerii depuse de maiorul SRI în rezervă, Daniel Florea, și de colonelul SRI în rezervă, Florian Gulianu. Cei doi acuză tandemul Maior-Coldea de abuz în serviciu.
Evenimentul Zilei scrie de ani de zile, în serialul jurnalistic ,,Noi suntem statul” despre abuzurile consumate în România și coordonate de sefi ai instituțiilor de forță din țară.