Codrin Ștefănescu a făcut dezvăluiri uluitoare despre dosarul în care este implicat deputatul PSD Mădălin Voicu. Acesta a spus că ținta dosarului “Partida Romilor” nu este Voicu, ci chiar fostul premier Victor Ponta și fostul ministru de Finanțe, Orlando Teodorovici.
"Chiar acum câteva minute a apărut un articol scris din surse de la organul statului că Gelu Diaconu, fostul șef ANAF, i-a denunțat deja pe Victor Ponta și Orlando Teodorovici”, a spus Codrin Ștefănescu, la Antena 3.
Conform lui Codrin Ștefănescu, Gelu Diaconu ar fi declarat în fața anchetatorilor că Victor Ponta și Orlando Teodorovici i-ar fi solicitat circulara cu probleme.
De asemenea, fostul ministru de finanțe, Eugen Teodorovici, a avut o primă reacție cu privire la acest dosar. Acesta a spus că nu are niciun fel de amestec în acest dosar. Pe de altă parte, deputatul PSD, Mădălin Voicu a spus că interceptările din dosarul său sunt banale și s-a referit chiar și la un telefon pe care I l-a dat lui Teodorovici. Voicu a mai spus că nu a comis faptele de care este acuzat de procurorii și că este scos în față “ca urs”.