Editura Evenimentul si Capital

Dosarul ICA. Dan „Felix” Voiculescu și-a prelungit zbuciumul cu șapte zile

14-04/02-voiculescu-nd-465x390
Autor: | | 36 Comentarii | 3001 Vizualizari

Magistratul care trebuia să-l judece pe mogul a făcut cerere de abținere deoarece numele său apare într-un dosar de corupție. Noul termen, peste o săptămână.

Procesul de ieri al mogulului Dan Voiculescu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, s-a amânat în nici 10 minute, chiar mai bine decât spera cel judecat pentru o pagubă de 60 milioane de euro adusă Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Programat pentru ora 9.00, Voiculescu și-a trimis ca iscoadă la Curtea de Apel, garda de corp.

„Umbra” mogulului a vorbit mai tot timpul la telefon, chiar de pe scările instanței. Cu câteva minute înainte de începerea procesului, o limuzină neagră a oprit în fața intrării și Voiculescu a coborât confuz. Asaltat de jurnaliști, a murmurat câteva cuvinte neinteligibile. A trecut prin poarta de control a Jandarmeriei, apoi a cotit spre sala de judecată încet, încurcat de cabluri, camere de luat vederi și de lumina reflectoarelor. A intrat în sală și s-a așezat pe bancă lângă vechiul lui prieten și complice în dosar, nutriționistul Gheorghe Mencinicopschi.

ADS nu a trimis avocat

Grefierul a strigat părțile implicate în proces, Agenția Domeniilor Statului (ADS) nefiind reprezentată. Înainte de a începe procesul, un avocat a apucat să spună că este lipsă de procedură cu ADS, anticipând astfel strategia de apărare a lui Voiculescu, care urmărea amânarea procesului. Fără a-l asculta, judecătorul Stan Mustață a anunțat că se abține din a judeca acest caz. Procesul s-a întrerupt imediat, după ce un jurnalist a făcut o fotografie magistraților, lucru interzis de regulament. Întrebat de președintele instanței de ce a pozat și cine este, respectivul a pretins că este avocat și că a fotografiat sala „așa, în general”.

După o mustrare „părintească”, judecătorul a anunțat că, pe motiv că o anumită publicație a scris că „există suspiciuni în ceea ce privește imparțialitatea mea, fac cerere de abținere”. Solicitarea magistratului va fi analizată de alți judecători, care vor decide dacă Mustață va intra în dosar în continuare sau va fi înlocuit. Numele său este menționat în dosarul de corupție al fostei sale colege, judecătoarea arestată Veronica Cîrstoiu. Următorul termen a fost stabilit peste o săptămână.

Sigur faci aceeasi greseala! Cum se fierb ouale pentru a le vopsi de Paste! Ce nu stiai!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI