Cazul Hexi Pharma a revenit de câteva zile în actualitate, de când Augustin Lazăr, procurorul general al României, a declarat că până la sfârşitul anului sau la începutul anului 2017 va lua o decizie în „Dosarul dezinfectanţilor diluaţi“, unul din cele mai mari scandaluri din medicina românească. Continuând ancheta, Evenimentul zilei vă oferă astăzi noi amănunte din cel mai şocant caz din acest an
În urmă cu o săptămână, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că dosarul HexiPharma este la sfârşit de drum şi că rezultatele vor fi aflate în cel mai scurt timp: „Acest dosar este în faza de finalizare şi vom avea o soluţie probabil până la sfârşitul anului sau în primele zile ale anului 2017“. În luna septembrie 2016, procurorul general mai spusese o dată că rezultatele ar putea fi gata într-o lună. Au trecut trei de atunci.
După ultima declaraţie, cea de zilele trecute, Evenimentul zilei a demarat o anchetă pentru a afla dacă spusele procurorului general au acoperire. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că nu e tocmai aşa. Potrivit unei surse apropiate familiei Condrea, căreia îi vom proteja identitatea, rezultatul nu are cum să fie dat la termenul lui Augustin Lazăr: „Din cauza presiunii mediatice, dar şi de frică să nu intre în gura presei, guvernul vrea să facă ceva, dar nu ştie ce. La ce să vină rezultatul? Cum poţi să verifici calitatea substanţelor? Acolo sunt compuşi chimici, important este gradul de eficienţă. Au fost sau nu au fost eficienţi? Asta este întrebarea! Şi, cum nu s-a demonstrat ineficienţa lor, mai precis, oficial, n-a murit nimeni din cauza diluării biocidelor, ce concluzie să tragă? Ah, poate or aduce date noi legate de moartea lui Dan Condrea...Mă îndoiesc însă.“
Biocidele Hexi au omorât toţi viruşii
În vară, tot după o declaraţie mai puţin lămuritoare a procurorului general Augustin Lazăr, cum că rezultatele testelor de eficienţă pe unul dintre loturile biocidelor analizate sunt „şi pozitive, şi negative“, reporterii Evenimentului zilei au pornit pe firul anchetei. Aşa am reuşit să intrăm în posesia unor informaţii incendiare legate de testarea biocidelor de la Hexi Pharma la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.
Surse judicare ne-au dezvăluit că autorităţile au ridicat probe sigilate de la depozitul din Mogoşoaia şi din mai multe spitale, le-au testat eficienţa şi au constatat că biocidele Hexi Pharma au trecut proba bacteriologică. Au fost făcute analize pe fiecare produs în parte, inclusiv pe Thor şi pe Suprasept, adică produsele mult incriminate la început. Toate produsele analizate au avut acţiune bactericidă și fungicidă! Cu alte cuvinte, biocidele Hexi Pharma testate la Cantacuzino au omorât toţi viruşii, toţi microbii şi toţi fungii expuși la biocide.
Averea totală, estimată la 25 de milioane de euro
Un alt subiect fierbinte din dosarul HexiPharma este acela legat de conturile Ulianei Ochinciuc, blocate de procurori. În urma mega-scandalului dezifectanţilor diluaţi, femeia care i-a dăruit un băiat lui Dan Condrea, Radu Ochinciuc, fratele acesteia şi Flori Dinu, directoarea generală a Hexi Pharma, au fost puși sub control judiciar. Potrivit sursei noastre, Ulianei i-a fost ridicată poprirea pe contul în care Dan Condrea i-a virat, cu numai câteva zile înainte să se sinucidă, suma de 200.000 de euro. „Din punctul meu de vedere, Ochinciuc este o doamnă. Modestă, sinceră, nu vrea altceva decât să îşi crească în linişte băiatul, pe care îl iubeşte ca pe ochii ei din cap“. Blocat până acum două luni, contul de 200.000 de euro este la dispoziţia Ulianei Ochinciuc. Puţin, însă, dacă e să ne gândim la averea pe care a strâns-o Condrea în timpul vieţii.
Ea se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro. Conform procurorilor, Condrea deţinea, chiar dacă nu le-a trecut pe numele său, 23 de case şi apartamente în Bucureşti şi prin împrejurimi. O parte dintre ele le-am prezentat în EVZ, fiecare imobil şi apartament cu povestea lui. După moartea lui Dan Condrea şi după scandalul iscat imediat după, fabrica HexiPharma s-a închis, iar cei în jur de 40-50 de angajaţi au fost disponibilizaţi. „Au mai rămas câţiva oameni care se ocupă să adune toate produsele din ţară şi să le distrugă. “, ne-a declarat sursa.
Dan Condrea a lăsat în urmă doi copii
Verdictul final în cazul morţii lui Dan Condrea a fost că acesta s-a sinucis. Anunţul a fost făcut pe 20 iulie 2016 de Cornelia Adriana Şandru, consilierul personal al procurorului general al României. Raportul de autopsie medico-legală întocmit în cauză de Serviciul de Medicină Legală Ilfov a concluzionat că moartea lui Dan Condrea „a fost violentă, fiind cauzată de leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri de corpuri şi planuri dure, cât şi prin strivire de componentele unui autovehicul, urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul“. Potrivit celor constatate la faţa locului, evenimentul rutier s-a produs în condiţii de vizibilitate bună, carosabilul fiind uscat, fără denivelări sau obstacole pe direcţia de deplasare. Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, care avea o fetiţă din relaţia cu Laura Georgescu şi un băiat cu Uliana Ochinciuc, a murit pe 22 mai 2016, după ce maşina pe care o conducea, un Opel Astra J, a ieşit de pe drum şi s-a izbit de trei copaci.
FOTO; Așa arăta mașina lui Dan Condrea după accident
Au făcut nuntă şi în Bucureşti
Deşi se ştia că Uliana Ochinciuc şi Dan Condrea s-au căsătorit în anul 2012 în Republica Moldova, la o biserică din oraşul Ungheni, pentru care patronul HexiPharma ar fi plătit 100 de euro preotului ca să accepte s-o facă, fără să fie înregistrată vreodată în acte, scrie Libertatea, sursa noastră susţine că o astfel de nuntă a fost făcută şi în Bucureşti. Cu patru ani în urmă: „E ca la nebuni, vă spun din start. În urmă cu vreo 8 ani, cred că în 2008, Uliana şi Condrea s-au căsătorit la Club Floreasca. Acolo au avut petrecerea. Nu au mers la biserică, nimeni nu a ştiut, angajaţii de la HexiPharma au fost invitaţi direct la restaurant. Nu ştiu din ce cauză nu s-au luat cu acte, dar am înţeles că din cauza Magdei, fetiţei lui. Dar nu ştiu mai multe“.