Dosarul gazelor ieftine în care DIICOT anchetează mai mulți șefi de la Romgaz și pe ministrul Adrian Videanu va avea parte de o continuare diferită față de cea de până acum. Șefii de la DIICOT au observat greșeli în întocmirea dosarului de către primul procuror, Gheorghe Spaiuc, și l-au înlocuit pe acesta cu Ionuț Ardeleanu.
„Rechizitoriul era plin de greșeli de toate felurile făcute de procurorul de caz, greșeli care o dată ajunse în pe masa judecătorului nu ar mai fi putut fi îndreptate decât printr-o restituire la parchet iar procurorii s-ar fi făcut de râs dacă obțineau o restituire într-un dosar care a stat atâția ani în anchetă. Așa mai bine se mai întârzie un pic dar se face un rechizitoriu care îndeplinește prevederile legale”, au declarat surse ale EraNews. Nu ar fi exclus însă ca pe rechizitoriul final să fie semnat, totuși, și Gheorghe Șpaiuc.
Un alt motiv al schimbării acestuia ar putea fi și faptul că atunci când procurorul Șpaiuc ancheta cazul, existau multe perioade moarte, în care nu se întâmpla nimic, iar ancheta stagna.
În mod ciudat, probleme cu acest dosar a avut un alt fost procuror șef al DIICOT, Alina Bica, asta deși în perioada ei ancheta în dosarul Niculae – Romgaz a luat un ritm mult mai alert și mai concret, dispunându-se, printre altele, o expertiză care era aproape de finalizare și care descoperiseră un prejudiciu important.
Procurorii DIICOT începeau în 2012, după trei ani de anchetă, urmărirea penală împotriva lui Ioan Niculae și a circa 40 de oameni de la Romgaz pentru subminarea economiei naționale.
Mai exact, şefii societăţii de stat ar fi semnat contracte preferenţiale cu combinatele chimice patronate de omul de afaceri amintit.