Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins astăzi contestaţia depusă de omul de afaceri Tudor Breazu, arestat preventiv în dosarul Gala Bute.
Astfel, Instanţa supremă a menţinut decizia de arestare a lui Tudor Breazu, dată pe 8 februarie de Curtea de Apel Bucureşti.
Tudor Breazu, administratorul SC Agro Green Nana SRL, unde acţionar unic este Elena Udrea, este acuzat de complicitate la luare de mită pentru că ar fi primit bani, sub forma unor contracte fictive de publicitate, care ulterior ajungeau la Elena Udrea.
Procurorii susţin că, în perioada 2010-2012, în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului se dezvoltase o practică în baza căreia reprezentanţii societăţilor comerciale care primeau finanţări de la MDRT sau de la companii subordonate 'întorceau' un procent de 10% din sume către persoanele cu funcţii de conducere din aceste instituţii şi că un rol important în acest mecanism îl avea Tudor Breazu, care avea o relaţie suficient de apropiată cu ministrul şi cu persoane cu funcţii înalte cum era Ana- Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii.