DOSARUL GALA BUTE. La Instanța Supremă este audiat denunțătorul Elenei Udrea

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are loc un nou termen în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. La acest termen este audiat Adrian Gărdean, denunțătorul Elenei Udrea.

La termenul trecut, instanţa a respins o cerere depusă de avocaţii Elenei Udrea privind audierea acesteia prin videoconferinţă din Costa Rica. Tot atunci, avocaţii au invocat că fostul ministru a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica, însă susţinerile apărătorilor nu au fost probate prin documentele depuse la dosar.