Dosarul finanțării meciului de box a fost transferat de la Înalta Curte la Tribunalul București după ce un judecător a constatat că în cauză nu sunt judecați demnitari. Urmărirea penală în cazul fostului ministru Elena Udrea nu a fost încă aprobată de deputați..
După reținerile de ieri noapte, judecătorii de la Instanța Supremă au luat în discuție cererile DNA în cazul Bute. Fostul boxer Rudel Obreja, împreună cu primarul din Lupeni, Cornel Răsmeriță, au ajuns primii la Înalta Curte. În cazul lor, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile. Pentru fostul consilier, Ștefan Lungu și pentru ex-secretarul Ministerului Dezvoltării, Gheorghe Nastasia, procurorii DNA au decis să ceară judecătorilor arestul la domiciliu. Alte trei persoane implicate în finanțarea ilegală a galei de box, adică oamenii de afaceri Adrian și Miron Gardean, precum și Miron Lupulescu, urmau să afle aseară dacă vor fi cercetați sau nu sub control judiciar. După două ore, dosarul a fost declinat la Tribunalul București deoarece, față de Elena Udrea, nu era încă începută urmărirea penală. Altfel spus, nefiind niciun demnitar implicat în caz, dosarul s-a mutat la tribunal. Rudel Obreja, Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia au fost duşi înapoi la arestul Poliţiei Capitalei. La expirarea ordonanţei de reţinere Rudel Obreja a fost eliberat și a declarat că în acest caz „ținta este Elena Udrea”.
Potrivit DNA, în anul 2011, secretarul Gheorghe Nastasia ar fi cerut de la Adrian Gardean, afaceristul care a dezvoltat proiectele „Schi în România”, să plătească 10% din valoarea contractelor către firma lui Rudel Obreja ca sponsorizare pentru Gala Bute. Falsa finanțare se ridica la 3 milioane de lei.
Afacerile consilierului
Un alt capitol al cazului se referă la Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea. El ar fi primit 700.000 de lei de la aceiași frați Gardean pentru a obține contracte publice finanțate de Ministerul Dezvoltării. În octombrie 2011, primăria din Lupeni a dat un contract de 11 milioane de lei, către firma fraților Gardean, fără licitație. Banii veneau de la Ministerul Dezvoltării, 3 milioane fiind direcționate către firma lui Obreja în baza unui contract de sponsorizare fals. În cazul fostului ministru Elena Udrea, DNA a cerut Camerei Deputaților aviz pentru începerea urmăririi penale. Comisia Juridică discută astăzi solicitarea procurorilor DNA după care urmează votul în Camera Deputaților.
Consilierul Elenei Udrea era interceptat încă din 2010
Potrivit referatului procurorilor, la data de 22.12.2010, între Adrian Gardean și Ștefan Lungu a avut loc o conversație, prilej cu care Ștefan Lungu susține că a discutat cu ministrul Elena Udrea cu privire la finanțarea de către Ministerul Dezvoltării a contractelor încheiate de firma lui Gardean:
ADRIAN GARDEAN: (râde -n.r) E ceva urgent, care voiai să discuți cu mine, sau?...
ȘTEFAN LUNGU: Nu, nu, nu... Nu e nimic urgent, doar că e de bine ce-am vorbit noi, chestia aia!...
ADRIAN GARDEAN: Aia, cu finanțarea?
ȘTEFAN LUNGU: Da, da!
ADRIAN GARDEAN: Ai... discutat-o și cu „Doamna”?
ȘTEFAN LUNGU: Da, da, da!
ADRIAN GARDEAN: Aha! Și... a dat semnalul?
ȘTEFAN LUNGU: Da. A zis că vorbim după sărbători, că i se pare interesantă propunerea!
ADRIAN GARDEAN: Ok!
ȘTEFAN LUNGU: Și o dezvoltăm în comun, de sărbă… de după sărbători!
Protestatarul de serviciu
Elena Udrea s-a prezentat, ieri, la secția de poliție numărul 2 din Capitală, așa cum cere măsura controlului judiciar aplicată în alt caz. Câtiva protestatari s-au strâns în fața secției și au huiduit- o. Ea a declarat că beneficiază de „tratament special” chiar și la secția de poliție.
Din fotografiile de mai sus rezultă că cel puțin unul dintre nemulțumiți este prezent de fiecare dată când apare în public Traian Băsescu sau Elena Udrea. Potrivit cronologiei, acest individ își face de fiecare dată apariția cu pancarte și defăimează numele celor doi politicieni.
Fotografiile au fost transmise de un cititor pe adresa redacției. În ele se observă un domn care își spune Octavian și din analiza lor rezultă că el a fost prezent la așa-numite proteste spontane în trei momente importante atât pentru Elena Udrea, cât și pentru Traian Băsescu.