Prinţul Paul, omul de afaceri Remus Truică şi avocatul Robert Roşu vor rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu a decis, miercuri seară, Curtea de Apel Braşov, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru retrocedări ilegale.
Instanța a decis prelungirea cu încă 30 de zile pentru Remus Truică, Robert Roșu și prințul Paul, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, Mirela Şerban, informează Mediafax. Decizia nu este definitivă, astfel că cei trei o pot contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Remus Truică este cercetat în dosarul "Ferma Băneasa", fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu.
Prinţul Paul a avut o contribuţie esenţială la săvârşirea faptelor de corupţie din dosarul privind retrocedarea nelegală a Fermei Băneasa, fiind cel care a generat întreaga activitate infracţională.
În acest dosar, Remus Truică a primit arest la domiciliu, aceeaşi măsură fiind dictată şi în cazul lui Paul Lambrino, pus sub acuzare pentru cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu. În acelaşi dosar, Mihăiță Roșu, Lucian Mateescu, Marius Marcovici și Dan Andronic au primit control judiciar.