Evenimentul Zilei > EVZ Special > Dosarul Dragnea- SUA. Gheorghe Dimitrescu, consulul României la Bonn, cere instanței anularea probelor DNA. Faptele sunt “cu totul confuz descrise”
Dosarul Dragnea- SUA. Gheorghe Dimitrescu, consulul României la Bonn, cere instanței anularea probelor DNA. Faptele sunt “cu totul confuz descrise”

Dosarul Dragnea- SUA. Gheorghe Dimitrescu, consulul României la Bonn, cere instanței anularea probelor DNA. Faptele sunt “cu totul confuz descrise”

Gheorghe Dimitrescu a contestat rechizitoriul procurorilor DNA și cerea anularea unei serii de probe folosite împotriva sa întrucât acestea nu ar susține acuzațiile. Mai mult decât atât, martorul Tudor Meleșcanu, audiat în dosar, nu reprezintă decât o singură persoană din cele cinci care l-au examinat pe acuzat pentru ocuparea funcției sale. Atribuțiile profesionale ale acestuia nu au fost notate în dosar, prin urmare nu se cunoaște în ce măsură faptele caracterizate infracțiuni de influență au fost sau nu atribuții de serviciu, susține avocatul lui Dimitrescu.
Gheorghe Dimitrescu, consul general, șef al Consulatului General al României la Bonn, urmărit penal în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în SUA, a contestat marți, 22 iunie, rechizitoriul procurorilor DNA.
Prin intermediul avocatului său, Gheorghe Dimitrescu a solicitat Tribunalului București să anuleze o serie de probe obținute de autorități, ca urmare a încălcării mai multor prevederi din Codul de procedură penală și CEDO, cu referire la dreptul la un proces echitabil în cazul din urmă.

Gheorghe Dimitrescu cere anularea unor probe din dosar

Gheorghe Dimitrescu a spus instanței că a fost „pus în imposibilitatea absolută de a-și exercita dreptul la apărare și de a beneficia de un proces echitabil, iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desființarea actelor”, motiv pentru care cere magistraților să anuleze o serie de probe care au fost folosite împotriva sa.

Gheorghe Dimitrescu dorește „excluderea tuturor actelor procedurale și a probelor administrate cu încălcarea normelor procedurale din dosarul cauzei”. Acuzatul susține că instanța nu poate stabili limitele și obiectul judecății și nici nu poate să ia măsuri echidistante în cadrul dosarului din cauza neregulilor comise.

Ulterior, acuzatul cere “trimiterea cauzei la parchet pentru remedierea neregularităților constatate în termenul de 5 zile prevăzut de norma procedurală”.

Probele nu susțin acuzațiile

Conform avocatului acuzatului, Carmen Popa, probele administrate de procurori nu sprijină, concret, pronunțările împotriva lui Gheorghe Dimitrescu, motiv pentru care acestuia i se încalcă dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, apărătorul lui Dimitrescu arată că instanța a fost nelegal sesizată și ca urmare a faptului că inculpatul nu este în cunoștință de cauză de probele care au fost înaintate spre acuzarea sa, motiv pentru care nu știe cum să se apere corect.

Potrivit avocatului, procurorii DNA au încălcat mai multe drepturi ale avocatului acuzatului și inculpatului.

Procurorii au întârziat intenționat urmărirea penală, pentru a face rost de probe împotriva lui Dimitrescu

„Momentul efectuării în continuare a urmăririi penale față de Dimitrescu Gheorghe a fost întârziat de către procuror în mod deliberat, tocmai pentru ca în etapa urmăririi penale derulate in rem să poată administra nu doar probe care să indice făptuitorul, ci și probe cu privire la vinovația inculpatului Dimitrescu Gheorghe, în condițiile în care acesta nu era avizat că față de persoana sa se efectuează în mod nemijlocit cercetări, se administrează probe doar în sensul dovedirii pretinsei comiteri a faptei de către acesta și evident, în condițiile în care acesta, neavizat oficial că face obiectul unei anchete, nu a beneficiat de nici unul din drepturile garantate de art. 78 Cpp”, a scris avocatul în contestație.

Carmen Popa mai transmite, în numele lui Gheorghe Dimitrescu, că procurorul, din momentul în care avea ”probe ce justificau bănuiala întemeiată” că acuzatul a săvârșit fapta de care se face vinovat, avea obligația ca cel târziu la data de 27 ianuarie 2020 „să dispună efectuarea în continuare a urmăririi penale a acestuia și să îi aducă la cunoștință calitatea de suspect, dar și drepturile și obligațiile aferente”.

Acuzatul nu s-a putut apăra

”Procedând astfel, au putut fi administrate timp de 3 ani probe exclusiv în stabilirea vinovăției sale cu încălcarea art. 306 al. 3 Cpp, fără ca acesta să aibă posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare de vreme ce nu a fost avizat cu privire la acuzație decât la 12.01.2021. (…)

În consecință, în toată perioada în care procurorul a administrat probe pentru stabilirea vinovăției numitului Dimitrescu Gheorghe, deși se afla în faza procesuală a urmăririi penale in rem, acesta a fost cu totul împiedicat să-și exercite dreptul la apărare prin asigurarea asistenței judiciare, să beneficieze de audierea în contradictoriu a martorilor acuzării (n.a.- Teodor Meleșcanu, Florin Iordache și Florin Pâslaru), să formuleze cereri sau să propună probe, garanții procesuale reglementate imperativ de prev. art. 78 Cpp, art. 89 Cpp, art. 92 Cpp, art. 10 Cpp si art. 6 CEDO (…) Vătămarea produsă prin nerespectarea cerinței legale nu poate fi remediată în cauză decât prin desființarea actelor”, a mai notat avocata lui Gheorghe Dimitrescu.

Faptele sunt “cu totul confuz descrise”

Punerea în mișcare a acțiunii penale nu este justificată, potrivit lui Carmen Popa, întrucât nu este susținută de administrarea probelor de către procurorii DNA. 

Situațiile infracțiunii de cumpărare de influență de care este acuzat Gheorghe Dimitrescu, “sunt cu totul confuz descrise, așa încât este imposibil de înțeles care este modalitatea concretă în care ar fi fost comisă fapta și în ce constă ea, care este acțiunea ce definește elementul material al infracțiunii”.

Carmen Popa mai arată, în contestație, că responsabilitățile profesionale ale martorului Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe, în legătura cu numirea unei persoane în funcția de consul general nu sunt deloc evidențiate. Cu alte cuvinte, procurorii nu spun dacă faptele lui Teodor Meleșcanu, la momentul intervenției lui Liviu Dragnea pentru numirea lui Dimitrescu în funcția de consul, reprezenta o atribuție profesională sau nu, conform gandul.ro.

Mai mult, Gheorghe Dimitrescu a fost examinat și aprobat pentru funcția sa de un comitet de cinci persoane – Tudor Meleșcanu este doar una dintre ele.

Gheorghe Dimitrescu a fost rechemat în țară în luna ianuarie. Dimitrescu este urmărit penal în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în SUA.
Publicat in categoriile: EVZ Special, Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News