Dosarul dorgurilor din Deltă și Marea Neagră merge la instață. Ce a descoperit DIICOT

Miercuri, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați în celebrul dosar „Droguri pentru VIP-uri”.

Potrivit unui comunicat de presă. procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus trimiterea în judecată a inculpaților BOBÎRNEA COSTINEL TUDOREL și POPAENE CONSTANTIN CĂTĂLIN pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, dare de mită, luare de mită și fals în declarații în formă continuată.

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că în cadrul operațiunii cu nume de cod atribuit „GRIMM BROTHERS” a fost investigată o grupare infracțională organizată implicată în transportul de droguri de mare risc pe cale maritimă, până în apele teritoriale românești, respectiv Marea Neagră

– Delta Dunării cu destinație finală țări din Balcanii de Vest, dar și țări din Europa de Vest, Olanda, Belgia și Spania.

Operațiunii i-a fost atribuit acest nume de cod întrucât în absența unor sesizări anterioare, organele judiciare au reconstituit și probat traseul infracțional post factum, exclusiv pe baza datelor, indiciilor și urmelor adunate în urma activităților judiciare desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate-Serviciul Antidrog, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și a datelor furnizate de Drug Enforcement Administration (D.E.A.), Europol, Interpol, precum și de celelalte instituții de law enforcement cu care s-a cooperat în baza dispozițiilor Legii 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Probarea activităților infracționale de trafic internațional de droguri de mare risc s-a realizat printr-o amplă acțiune de cooperare judiciară internațională, având în vedere caracterul transfrontalier al infracțiunilor, periculozitatea sporită a persoanelor investigate și necesitatea de a fundamenta angajarea răspunderii penale a acestora. Abordarea infracțiunilor ce au format obiectul prezentei cauze s-a făcut din perspectiva imperativului de a documenta întregul lanț infracțional, de la furnizor la beneficiar.

Gruparea infracțională organizată investigată integrează un cetățean de origine libaneză cu rezidența în Brazilia, cetățeni brazilieni, dar și de alte naționalități (cum ar fi membrii echipajelor celor două nave  folosite la transportul drogurilor din Brazilia), precum și cetățeni români, spanioli, sârbi și ucrainieni.

Astfel, în perioada ianuarie 2019-martie 2019, inculpaţii s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu scopul de a transporta o cantitate semnificativă de cocaină din America de Sud – Brazilia, Portul Belem, furnizată de inculpatul N.E.N.J. zis „SHEIK-UL” (cetățean libanez cu reședința în Brazilia), iar ulterior de a extrage această cantitate de cocaină din apele teritoriale românești ale Mării Negre și de a o preda persoanelor din cadrul grupării infracționale responsabile cu transportul acesteia spre țări din Europa de Vest şi Balcanii de Vest, în vederea plasării pe pieţele din Europa.