Dosarul „Crimele din Caracal”. Ziua a XII-a. Gheorghe Dincă, încolțit de probe. Ancheta consolidează ipoteza ucigașului în serie

Pe măsură ce ancheta avansează în cazul crimelor de la Caracal, apar și amănunte care ar putea elucida misterul dispariției celor două fete. Dacă DIICOT s-a pronunțat asupra probelor care ar explica decesul Alexandrei, victima lui Gheorghe Dincă, în cazul celei de a doua victime, Luiza Măceșan, planează serioase semne de întrebare. Despre osemintele descoperite într-o pădure de lângă Caracal nu se poate spune că aparțin adolescentei de 18 ani. De asemenea, familia și avocatul Tonel Pop susțin că anchetatorii nu i-au chemat să identifice obiectele găsite în casa mecanicului ucigaș, iar un martor a declarat, pentru EVZ, că a văzut-o în viață, la o lună după ce criminalul a spus că a ucis-o.

Una dintre dilemele în cazul crimelor de la Caracal începe, încet, încet să se limpezească. După ce primul avocat al lui Gheorghe Dincă a declarat ucigașul ar fi cerut să vorbească cu un anume polițist, indicând și un nume, Marius Preda, oficiali din Poliția Română au declarat, pentru EVZ, că cel căruia Gheorghe Dincă i-a mărturisit crimele, la trei zile după ce a fost reținut în acest caz, este un ofițer de la Poliția Capitalei. Polițistul are rude în Caracal și mecanicul acuzat de crimă îl cunoștea de mic copil.

„Era extrem de suspicios. Nici măcar în avocat nu avea încredere. De aceea a și furnizat informații trunchiate. A cerut să vorbească cu un anumit polițist din București”, susțin aceleași surse. De asemenea, oameni ai legii au precizat că ofițerul căruia Dincă i-ar fi mărturisit crimele și locurile unde s-ar afla cadavrele a discutat cu ucigașul pe baza unui document emis de procuror, deci legal. Polițistul l-ar fi convins să aibă încredere în colegii săi și să le spună tot ce știe despre moartea fetelor.

Inițial, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, Bogdan Alexandru, a indicat numele unui polițist din Caracal. „Omul nu mai iese din casă din această cauză”, ne-au dezvăluit polițiștii. Despre acesta, presa locală scrie că lucrează la Poliția Caracal, iar socrul său este vecin cu Gheorghe Dincă. Agentul la care se face referire a fost, potrivit declarațiilor de avere, technician criminalist, în 2006. Apoi, ar fi detașat la Rutieră iar numărul său de telefon s-ar fi găsit într-unul dintre telefoanele lui Dincă. Oficiali din Poliția Română și din IPJ Olt, însă, susțin că Marius Preda, din Caracal, nu ar avea nicio legătură cu polițistul care l-a convins pe Gheorghe Dincă să mărturisească.

 

Rucsacul nu ar fi al Luizei

În altă ordine de idei, familia Luizei Melencu a fost chemată de polițiști pentru a încerca să-și identifica fiica pe imaginile surprinse într-un mall din Craiova. Criminalul Gheorghe Dincă a declarat – în fața celor care îl anchetează – că a ucis-o și pe Luiza, nu numai pe Alexandra Măceșanu, însă cercetările desfășurate până acum nu au confirmat declarația sa. Anchetatorii știu, deocamdată, că doar Alexandra Măceșanu a fost omorâtă în „Casa groazei” din Caracal.

Familia Luizei Melencu este revoltată pentru că nu au fost anunțată să participe la cercetarea de la fața locului. Luiza ar fi plecat de acasă cu un rucsac și, din ceea ce spune mătușa fetei, acel rucsac ar fi fost găsit la domiciliul lui Dincă. Descrierea acestui rucsac nu a fost făcută publică, însă informațiile arată că nu este unul și același cu cel pe care îl purta Luiza în ziua dispariției. EVZ a intrat în posesia unei fotografii în care se vede acest rucsac (foto).

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, susține că Dincă localizează fetele după perioadele anului. Pop a spus că Gheorghe Dincă nu știe ale cui sunt osemintele descoperite luni în pădurea de lângă Caracal.

 

Criminalul nu știe ale cui sunt osemintele

El a oferit detalii despre casa ororilor din Caracal. Un dezastru total și absolut înfiorător, după cum s-a exprimat apărătorul familiei Luizei.„Aceasta casă, în integralitate, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ținut fetele, cu patul acela de fier înfiorător, pute totul a cadavru.

Și din pământ iese mirosul, și din jur, și din încăperile acelea. Este un dezastru total. Este la fel cum ar fi o explozie într-un atelier auto, după care cineva a venit să și fure de pe acolo și a răscolit. Încăperea aceea este numai un pat de fier, foarte gros, montat, ancorat în perete. Este absolut înfiorător. Miroase a cadavru peste tot”, a precizat avocatul familiei Melencu.

Se pare că, în toiul anchetei, cel mai favorizat este tot Dincă. „Este tratat bine, i se dă apă, stă pe bancă, iar polițiștii stau în picioare. Dacă e un loc liber, al lui este locul acela, nu al vreunui polițist”, a adăugat apărătorul familiei Melencu, Tonel Pop.

 

O fată cu semnalmentele Luizei, văzută în București, la scurt timp după dispariție

 

Un bucureștean susține că a văzut o fată cu semnalmentele Luizei Măceșanu în curtea comună a casei în care locuiește, împreună cu alți propietari și chiriași, la scurt timp după dispariția fetei. Omul a dezvăluit, pentru EVZ, că este dispus să ofere informații anchetatorilor legat de acest aspect. A dat detalii despre o femeie care s-ar ocupa de „plasarea” tinerelor peste graniță, în țări precum Spania și Italia. Mai mult, în timp ce tânăra cu semnalmentele Luizei s-ar fi aflat în București, nepoata lui Gogu, cum ne-a spus să îi zicem, ca să păstrăm discreția asupra numelui său, a sunat la 112, într-o zi în care a auzit scandal în curte.

„Într-unul dintre apartamente locuia Marin Iamandi, un om cu handicap care are o fată. Acea fată este plecată în Spania, în Catalunia. Acolo a dus fete din România. Cum le-a făcut acte, nu știu. În perioada aceea, nepotul acestui Iamandi a adus o fată aici, în apartamentul lor pe care, din ce am aflat, o obligau să se prostitueze. Pleca dimineața și venea seara. Stătea în casa unde se află nepoata lui Iamandi. Întro zi a venit nepotul lui Iamandi cu încă un bărbat și au început să facă scandal. Am înțeles că nu o mai găseau pe fată. Atunci le-am zis să nu mai facă scandal și i-am zis nepoatei mele să sune la 112”, a relatat Gogu. Din cele spuse de bărbat, polițiștii de la Secția 20 au venit dar l-au găsit la fața locului doar pe Iamandi, un bărbat de 55 de ani, din Călărași, care are domiciliul în orașul Pantelimon, județul Ilfov. Polițiștii au venit, au luat declarații de la martori dar nu au mai dat vreun semn de viață după aceea. Gogu locuiește în Cartierul Giulești. L-am întrebat, concret, cum a făcut legătura cu Luiza Măceșan.

 

„Domnule, când am văzut imaginile la televizor am sărit în sus. I-am văzut poza aceea în care era îmbrăcată într-o rochiță cu floricele…”, a răspuns omul. I-am arătat mai multe fotografii cu Luiza și, cea mai apropiată de imaginea pe care a reținut-o este, într-adevăr, o fotografie aflată pe pagina de Facebook a fetei dispărute. Din documentele obținute de EVZ și mărturiile oamenilor din zonă reiese că femeia care s-ar ocupa de „plasarea” de tinere din România în străinătatea ar fi transportat, în urmă cu circa trei luni, patru tinere în străinătate.

Când a fost sunat și întrebat despre acest caz, în contextual dispariției Luizei, Iamandi ar fi spus că, de fapt, tânara din luna mai era o fată din Târgu Jiu. Polițiștii, însă, nu s-au mai interesat dacă fata despre care au fost sesizați la 112 ar putea fi sau nu victima unei rețele de trafic de persoane.

 

Argumentele care indică o a treia victimă

 

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, ar putea fi autorul unei a treia crime, după ce i-a condus pe anchetatori îmtr-o zonă împădurită de lângă municipiu, unde au fost descoperite niște oase cu urme de arsuri. Descoperirea a fost făcută luni, însă nimeni nu știe ale cui sunt rămășițele: anchetatorii verifi că dacă ele sunt ale primei victime, adică ale Luizei Melencu, criminalul nu a putut preciza exact, iar avocatul familiei Melencu s-a arătat convins că nu sunt ale fetei de 18 ani, dispărută în 14 aprilie.

Avocatul familie Melencu iese din curtea casei de la Caracal marti 06 august 2019. Badea Remus Nicolae (C) foto

Mai mult, avocatul Tonel Pop (foto), cel care reprezintă familia Melencu, s-a exprimat imediat după descoperirea de luni că Dincă ar fi identificat rămășițele ca fiind ale „fetei din mai”, el referindu-se la victime cu raportare la perioada din an. Acest detaliu – pe care avocatul pare să-l fi scăpat în timpul interviului – e de natură a contura ipoteza conform căreia Gheorghe Dincă a făcut mai mult de două victime.

Primul argument în sprijinul acestei supoziții a fost sesizat imediat de jurnaliștii care îl intervievau pe avocat imediat după descoperirea rămășițelor. Prima victimă a lui Gheorghe Dincă, Luiza Melencu, de 18 ani, a dispărut în data de 14 aprilie. A doua, Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, a dispărut pe 24 iulie.

Așadar, niciuna dintre cele două nu putea fi „Fata din mai”, despre care vorbește avocatul în dialogul de mai jos, care a avut loc luni, 5 august, ora 17:43, atunci când reporterii l-au întrebat ce au găsit anchetatorii în pădure, la 1 kilometru de Caracal:

Avocat: Pare-se că sunt niște oseminte pe același sistem, la ambele fete. Deci lucruri…resturi arse.

Reporter: Incinerate?

Avocat: Incinerate, da. Acuma… se fac analize, este de văzut ale cui sunt, el nici nu este sigur ale cui sunt…în sensul în care nu…

Reporter: Dar până la urmă ce ați găsit acolo?

Avocat: El localizează fetele după anumite perioade în an: din mai, din cutare, nu mai știe cum le cheamă

Reporteri (în cor): Dar e posibil să fie mai multe??

Avocat: Este posibil, părerea mea este că nu este Luiza. Părerea mea! Este o speranță și o părere. El nu știa să spună numele. Nu știa să identifice. A zis asta e fata din luna cutare. Le are pe luni el. Pe perioade.

Reporter: Adică a vorbit despre mai multe persoane?

Avocat: Nu pot să spun. Deci, până una-alta a vorbit despre a doua persoană și a indicat o locație unde s-au găsit niște resturi. Repet: Parchetul a luat decizia să dea un comunicat de presă unde va explica aceste lucruri: unde, cum s-a găsit, la lizieră și în ce fel…

Reporter: Ce era acolo? Haine? Ce anume?

Avocat: Este o chestiune similară cu ce s-a găsit și cu ce s-a văzut în primul caz, cu arderea din butoi.

Reporter: Îngropate?

Avocat: Nu îngropate. Atât. În rest, vine Parchetul și vă dă amănunte mai multe.

 

DIICOT are altă versiune decât avocatul

 

Imediat după avocatul familiei Melencu, în fața camerelor a apărut purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, care a dat jurnaliștilor informații sensibil diferite:

„A avut loc o conducere în teren cu inculpatul, unde acesta a indicat un sac, care conţinea fragmente osoase arse şi cenuşă. Aceasta trebuie cernită pentru a putea vedea ce resturi mai sunt acolo. El aşa a declarat, că este trupul Luizei. Până nu avem testele de laborator nu ne putem pronunţa. El a revenit cu noi precizări. Sunt ridicate în fiecare zi urme criminalistice ce urmează să fie procesate. Probele sunt ridicate şi vor fi trimise spre expertizare (...) Aceste fragmente osoase au fost găsite într-un sac”, a spus Mihaela Porime.

Gheorghe Dincă fusese scos din arest, luni, și dus în teren pentru a le arăta anchetatorilor locul unde a dus trupul Luizei Melencu, după ce a ucis-o. Anchetatorii au mai încercat să îl conducă în teren pe criminal cu același scop luni, 29 iulie, la o zi după ce a recunoscut că le-a ucis pe Luiza și pe Alexandra. Atunci, activitatea a fost oprită, după ce mașina în care se afla Dincă a fost atacată de localnici.

Pe lângă nepotrivirea lunilor cu referire la data la care Luiza a dispărut, informația nu se coroborează nici cu metoda prin criminalul i-a spus avocatului său din oficiu, Bogdan Alexandru, că ar fi folosit-o pentru a scăpa de trupul primei victime.

Într-un interviu pentru România TV, avocatul Bogdan Alexandru, a spus imediat după ce Gheorghe Dincă a ucis-o pe Luiza, acesta a stat o perioadă „să găsească o soluție de a scoate trupul Luizei din locuința dânsului și să o abandoneze într-un loc în care nu va fi găsită”.

„În detaliile de anchetă există tot traseul pe care dânsul l-au urmat și locul unde a abandonat trupul Luizei. (…) În declarația de recunoaștere care s-a dat duminică (28 iulie – n.r.) dânsul a explicat punct cu punct comunele prin care a trecut până la locul la care a abandonat trupul Luizei. A doua zi (luni, 29 iulie – n.r. ) anchetatorii au decis să facă o reconstituire sau o cercetare la fața locului, că nici eu nu m-am lămurit. Aveau datele că trebuie să ajungă într-o localitate sau la marginea unei localități unde se întâmplase treaba asta și au decis dânșii pe ce traseu să meargă acolo”, a spus avocatul Bogdan Alexandru.

În același interviu, avocatul vorbește despre un traseu făcut de Dincă, pe care anchetatorii nu l-au urmat în mod fidel în data de 29 iulie, fiind urmăriți îndeaproape de jurnaliști.

„Problema e că au decis să meargă pe un alt traseu decât cel pe care l-a urmat inculpatul și din punctul meu de vedere aici s-a greșit enorm. Pentru că dacă într-adevăr se voia ca inculpatul să recunoască și să își dea seama de locul unde a abandonat trupul acestei fete ar fi trebuit să se urmeze traseul pe care dânsul l-a făcut. Gândiți-vă că era noapte atunci când dânsul a făcut acest lucru și era greu să recunoască locurile din jur”, a spus Alexandru.

 

Avocatul lui Dincă: trupul Luizei – abandonat, cel al Alexandrei – incinerat

 Avocatul Alexandru Bogdan a explicat cum a decis Gheorghe Dincă să scape de trupul Alexandrei, cu raportare la felul în care a acționat în cazul primei victime, Luiza. De aici reiese că trupul fetei de 18 ani nu a fost ars, ci abandonat.

„(…) După 10-15 minute cât o fi durat toată perioada asta de agonie, Alexandra a decedat. Evident că la fel ca și în cazul Luizei a intrat în panică și tot la fel a stat pe gânduri să vadă ce poate să facă. Și a luat – zice dânsul că după o oră, poate două – decizia de a o incinera. (…) A luat decizia de a nu mai proceda (așa – n.r.), deși s-a gândit să procedeze la fel cum a procedat și cu Luiza, totuși a luat această decizie, de a incinera trupul Alexandrei”, a spus avocatul.

Iată alte două declarații punctuale făcute de avocatul Bogdan Alexandru în legătură cu ceea ce criminalul susține că a făcut în cazul Luizei:

„A spus că este adevărată acuzația, că a omorât-o (pe Luiza – n.r.). Nu alte aspecte. Că a omorât-o și a explicat cum. La fel a spus și despre Alexandra: că a omorât-o și a explicat cum.

„Pot să vă spun că în cazul Luizei dânsul a spus că fapta s-a petrecut în aceeași zi în care Luiza a fost luată cu mașina. În aceeași zi. Evident că este vorba de ore, dar au fost fel de fel de speculații în presă că inculpatul nu ar fi comis această faptă în ziua respectivă, ceea ce este fals. În declarațiile lui se vede clar că recunoaște, mărturisește că în aceeași zi în care a luat-o a și omorât-o.”