Irina Tănase, iubita președintelui PSD, ar putea fi audiată la DNA în dosarul care vitează și vizitele lui Dragnea în Brazilia,spun surse citate de Antena 3.
Procurorii DNA au audiat martori în dosarul Brazilia încă din februarie 2016, dar refuză să spună în ce stadiu a ajuns ancheta. Dosarul a fost anunțat public după publicarea investigațiilor RISE Project cu privire la Liviu Dragnea și Tel Drum. După câteva zile, ancheta a fost extinsă chiar pe baza informațiilor publicate de jurnaliști.
Pe 11 iulie, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, a fost audiată în această anchetă, în calitate de martor. Anchetatorii au ridicat documente şi au solicitat informaţii de la autorităţile braziliene şi suspectează acte de corupţie.
Potrivit RISE Project, Liviu Dragnea a dus-o în Brazilia de mai multe ori pe Iulia Tănase.
Pe de altă parte, ministrul de Interne, Carmen Dan, a susținut astăzi într-o declarație că documentul publicat deși are antetul DGIPI nu aparține instituției.