Dosarul blanchetelor pentru paşapoarte. Oamenii lui Plahotniuc, eliberaţi de procurori după un an în urmărire generală

Sursa: Arhiva EVZ

Fostul director al Agenţiei Servicii Publice (ASP) în perioada guvernării PDM, Vladislav Zara, şi omul de afaceri, Alexandru Vâlcu, învinuiţi în dosarul achiziţiei blanchetelor pentru paşapoarte, o schemă pusă la cale de Vladimir Plahotniuc, prin care bugetul Republicii Moldova a fost prejudiciat cu 26 de milioane de euro, au fost audiaţi, marţi, 20 iunie, de procurori.

Deşi cei doi s-au aflat mai bine de un an în urmărire generală, iar pe numele lor au fost eliberate mandate de arestare, după audieri cei doi au fost lăsaţi să plece acasă, fiind somaţi să nu părăsească ţara.

Sursele noastre din Procuratura Anticorupţie susţin că cei doi s-au prezentat singuri în faţa procurorilor, care i-au audiat şi le-a înaintat învinuirile, după care au fost rugaţi să semneze că nu vor părăsi ţara.

De ce sunt învinuiţi Vîlcu şi Zara

Urmărirea penală pe acest caz a fost pornită la 22 octombrie 2021 de către Procuratura Generală, pe faptul  abuzului de serviciu, săvârșit din interes material (art. 327 alin. (2) din Codul penal), de către factorii de decizie din cadrul ASP, iar urmărirea penală este efectuată de Procuratura Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Ulterior, în aprilie și mai 2022, Procuratura Anticorupție a mai pornit cauze penală care au fost conexate la cauza principală, pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat (art. 327 alin. (3) din Codul penal) și spălarea banilor obținuți fraudulos în perioada 2014-2021 (art. 243 alin. (3) lit. a), b) din Codul penal).

Proprietățile celor doi au fost sechestrate pentru a asigura restituirea prejudiciului cauzat prin infracțiune

Beneficiarii schemei cu paşapoarte

Procurorii susţin că beneficiari efectivi ai achizițiilor păguboase de la ASP au fost Vladimir Plahotniuc, Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu.

„Inițial, până în iunie 2019, schema a fost implementată de Vladimir Plahotniuc și pusă în aplicare de Serghei Railean, Andronachi și toată echipa. După ce a fugit Plahotniuc în iunie 2019, schema a fost preluată și coordonată de către Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu. Aceștia au fost beneficiarii efectivi ai banilor”, a declarat anterior Procuratura Generală, având în vedere pierderile suportate de ASP în valoare totală de cele aproximativ 26 milioane de euro, echivalentul a peste 500 milioane de lei.

Cine sunt Vîlcu şi Zara

În cadrul ASP, Vladislav Zara a deținut mai întâi funcția de director adjunct din 19 decembrie 2019, după debarcarea cabinetului Maia Sandu și instalarea guvernului Ion Chicu. Ulterior, Zara a fost numit în postul de director al ASP din mai 2020 până în august 2021.

În perioada 2015-2019, Zara a deținut funcția de director al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. A fost revocat din această funcție după înlăturarea de la guvernare a PDM controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Alexandru Vîlcu este fondator sau cofondator a 10 firme înregistrate în Republica Moldova și este cunoscut drept un apropiat al fostului președinte, socialistul Igor Dodon. În iunie 2020, acesta a devenit asociat și la „DFM” SRL, fostă companie din grupul Șor, cu activități în domeniul magazinelor duty-free. Vîlcu este și unul dintre proprietarii companiei Gările Auto Moderne, firmă care gestionează cele trei gări auto din Chşinău.