Dosarele „Năstase“ şi „Mitrea“, suspendate între Cameră şi Parchet

Procurorul general al României, Laura Kovesi, a trimis ieri procurorilor DNA şi DIICOT solicitarea Camerei Deputaţilor de a aviza anchetarea miniştrilor care sunt şi deputaţi.

Solicitarea a fost formulată de Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei. Termenul de răspuns este 6 februarie. Argumentele lui Olteanu

Olteanu i-a cerut procurorului general să transmită parlamentului cererile pentru declanşarea urmăririi penale, însoţite de dosarele cauzelor respective, pentru desfăşurarea de către legislative a procedurilor prevăzute de lege. În opinia sa, aceste proceduri rezultă din prevederile Constituţiei, precum şi din dispoziţiile Legii nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială. Olteanu arată că, potrivit expunerii de motive a legii, în situaţia miniştrilor deputaţi competenţa de a cere urmărirea penală revine Camerei Deputaţilor.

Pe de altă parte, Olteanu invocă pasaje din contestaţia depusă de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională faţă de legea răspunderii ministeriale, contestaţie admisă de Curte. În document, Avocatul Poporului susţine că există în Constituţie o distincţie clară între membrii guvernului care sunt în acelaşi timp şi deputaţi sau senatori şi membrii guvernului care nu sunt parlamentari. Cale de atac

Dacă răspunsul DIICOT şi DNA va fi negativ, Olteanu, în calitate de preşedinte al Camerei, are posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, pe motiv de conflict între instituţii ale statului. Totuşi, potrivit unor surse parlamentare, el nu este dornic să facă un asemenea pas, pentru a nu fi identificat ca un apărător al lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea.

Miza scrisorii pe care Olteanu i-a trimis-o lui Kovesi este una de „acoperire“ în cazul în care cele două dosare ar fi blocate pe motive de procedură. În acel moment, liberalii vor reclama faptul că Năstase şi Mitrea au scăpat tocmai din cauza Parchetului, care nu a respectat toate procedurile.