De multe ori, când sunt trimiși în judecată politicieni, unii magistrați devin, brusc, indulgenți. Procese celebre sunt „îngropate” la diverse instanțe din țară și se apropie de prescrierea faptelor.
Unele dosare grele în care sunt judecați politicieni sau afacerişti celebri riscă să se închidă fără nicio soluție, din cauza duratei mari a procedurilor de judecată. În aceste cazuri, magistrații amână luarea unei decizii, sub diverse pretexte.
Avertizarea lui Kovesi
Săptămâna aceasta, procurorul- șef DNA, Laura Kovesi, a tras un semnal de alarmă: „Nu putem să așteptăm să intervină prescripția, deoarece, în caz contrar, putem deveni suspicioși cu privire la cei care trenează judecarea. Important este să se dea o soluție”, a precizat Kovesi.
Ea s-a referit la dosarul în care Dan Voiculescu (67 de ani), președintele fondator al Partidului Conservator, a fost condamnat în faza de fond la 5 ani de închisoare cu executare. În cazul în care magistraţii care judecă acest dosar acceptă aplicarea legii penale mai favorabile, pe instituții autonome, faptele din acest dosar se prescriu în decembrie 2014. Este vorba de varianta în care judecătorii aleg articolele favorabile infractorilor, atât din vechiul Cod Penal, cât și din cel nou.
Voiculescu a reacționat și a declarat, ieri, că șeful DNA a încălcat legea, pe motiv că și-a exprimat o opinie în legătură cu un proces aflat în desfășurare. „Prima acuzaţie a fost prescrisă încă de acum doi ani, dar eu am făcut o cerere în care am spus că nu vreau să beneficiez de prescriere, ci vreau o judecată. Eu am cerut să continue procesul (...). Prescripţia pentru a doua acuzaţie expiră în 2018 sau 2023”, s-a dat lovit acesta.
Voiculescu a dat de înţeles că, chiar dacă faptele s-ar prescrie, va cere să fie judecat în continuare. Specialiștii în drept au explicat pentru „Evenimentul zilei” că, dacă faptele sunt prescrise, eventuala continuare a judecății nu va avea niciun efect juridic. Astfel, Voiculescu, chiar dacă va fi găsit vinovat, nu va mai răspunde penal.
Precedentul SOV
Este exact cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu care s-a judecat în dosarul înfiinţării Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, până când faptele s-au prescris în 2009. SOV fusese condamnat, în fond, la doi ani de închisoare cu executare de Judecătoria sectorului 1, pentru fals și uz de fals.
Procesul ICA nu este singurul în care se tergiversează luarea unei decizii și în care magistrații preferă să amâne la nesfârșit cauza. Până în urmă cu câțiva ani, cea mai eficientă metodă de a tergiversa un proces era invocarea unor excepții de neconstituționalitate. Dosarul era blocat până la decizia Curţii Constituţionale. Alte metode: „lipsă de apărare”, şi termen pentru angajarea/schimbarea avocatului, martorii importanți ajung la proces după ce sunt amendați, sau aduși cu polițistul, sau trenarea unor expertize.
Chirurgul acuzat de șpagă
Chirurgul Șerban Brădișteanu (63 de ani), fost senator PSD, a fost trimis în judecată în 2007 în dosarul „Șpagă pentru penitenciare”. Acuzațiile DNA: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și luare de mită în formă continuată. El ar fi primit bani pentru a favoriza o firmă elvețiană într-un contract privind achiziția de aparatură medicală. Șerban Brădișteanu a fost achitat de două ori de Tribunalul București. (3 decembrie 2009 și 7 ianuarie 2014). Dosarul este în faza de apel, la Curtea de Apel București.
„Rompetrolul” lui Patriciu
Milionarul Dinu Patriciu (63 de ani), fost deputat PNL, a fost trimis în judecată în septembrie 2006, în dosarul „Rompetrol”. Procurorii DIICOT l-au acuzat de mai multe infracțiuni, printre care delapidare și spălare de bani. Unul dintre complicii săi este senatorul PNL, Sorin Roșca Stănescu. După șase ani de la emiterea rechizitoriului, în august 2012, toți inculpații din acest dosar au fost achitați. Dosarul este acum pe rolul Curții de Apel București.
„Trădarea” lui Codruț Sereș
Fostul ministru PC al Economiei, Codruț Sereș (44 de ani), și fostul ministru UDMR al Comunicațiilor, Zsolt Nagy (42 de ani), au fost trimiși în judecată, în martie 2009, în dosarul „Privatizărilor Strategice”. Pe 3 decembrie 2013, Curtea Supremă a dat condamnări dure - Sereș: 6 ani pentru trădare, Nagy: 5 ani pentru aderare la un grup infracțional, iar alți complici au primit între 6 și 10 ani de închisoare pentru spionaj. Dosarul este în faza de recurs.
Cele 4 dosare ale „Țarului CFR”
Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc (62 de ani), are pe rolul instanțelor patru dosare de corupție, privind devalizarea instituției pe care a condus-o. Primul rechizitoriu prin care a fost trimis în judecată de procurorii DNA este din 1 februarie 2008, pentru o fraudă de 18 milioane euro. Ancheta a stagnat când el a fugit în SUA și cât au durat procedurile de extrădare în România. Au fost audiați martori și s-au făcut expertize de specialitate. Ultimul dosar al său a ajuns pe masa judecătorilor în mai 2011. Necolaiciuc a fost achitat de Judecătoria Sectorului 1, în unul dintre dosare, dar procurorii DNA au declarat recurs la Curtea de Apel București.