Dosar PENAL pentru protocolul SECRET. Cercetările se fac la Guvern, foarte aproape de PREMIER

Dosar PENAL pentru protocolul SECRET. Cercetările se fac la Guvern, foarte aproape de PREMIER

Publicarea unui document secret i-a adus consilierului prim-ministrului un dosar penal. Este vorba despre protocolul secret semnat de Ministerul Public şi SRI, pe care acesta l-a făcut public deși are caracter secret.

„Reprezentanţii Parchetului General au confirmat, pentru MEDIAFAX, că s-au autosesizat şi au deschis dosar penal după ce consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a publicat joi seară protocolul secret semnat între Parchetul General şi SRI.  E ușor de descoperit cine e persoana care a scos protocolul , având în vedere menționarea fiecărui exemplar xeroxat.  Având în vedere că e un act secret, xeroxările se menționează într-un registru, probabil, în care se trec numele persoanei care a xeroxat și numele persoanei pentru care s-a xeroxat”, a scris jurnalistul Dan Andronic pe FaceBook.

Potrivit Mediafax, „dosarul a fost deschis pentru încălcarea articolului 305 din Codul Penal ce vizează neglijenţa în păstrarea informaţiilor.” Eduard Hellvig, şeful SRI, a declarat că legalitatea protocolului secret nu poate fi pusă la îndoială.

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a publicat joi seară protocolul secret semnat între Parchetul General şi SRI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Detalii aici https://evz.ro/protocol-valcov-sri.html

Potrivit articolului 305 din Codul Penal fapta de distrrugere, alterare, pierdere sau sustragere a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a confirmat că documentul prezentat de Darius Vâlcov are caracter secret.