Dosar PENAL pentru protocolul SECRET. Cercetările se fac la Guvern, foarte aproape de PREMIER

Publicarea unui document secret i-a adus consilierului prim-ministrului un dosar penal. Este vorba despre protocolul secret semnat de Ministerul Public şi SRI, pe care acesta l-a făcut public deși are caracter secret.

„Reprezentanţii Parchetului General au confirmat, pentru MEDIAFAX, că s-au autosesizat şi au deschis dosar penal după ce consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a publicat joi seară protocolul secret semnat între Parchetul General şi SRI.  E ușor de descoperit cine e persoana care a scos protocolul , având în vedere menționarea fiecărui exemplar xeroxat.  Având în vedere că e un act secret, xeroxările se menționează într-un registru, probabil, în care se trec numele persoanei care a xeroxat și numele persoanei pentru care s-a xeroxat”, a scris jurnalistul Dan Andronic pe FaceBook.

Potrivit Mediafax, „dosarul a fost deschis pentru încălcarea articolului 305 din Codul Penal ce vizează neglijenţa în păstrarea informaţiilor.” Eduard Hellvig, şeful SRI, a declarat că legalitatea protocolului secret nu poate fi pusă la îndoială.

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a publicat joi seară protocolul secret semnat între Parchetul General şi SRI.

Detalii aici https://evz.ro/protocol-valcov-sri.html

Potrivit articolului 305 din Codul Penal fapta de distrrugere, alterare, pierdere sau sustragere a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a confirmat că documentul prezentat de Darius Vâlcov are caracter secret.