Dosar penal pentru o femeie din România, care a răspândit informații false într-un live făcut pe Facebook

Dosar penal pentru o femeie din România, care a răspândit informații false într-un live făcut pe Facebook sursa: arhivă EVZ

O femeie din Piatra Neamț, care susținea că spitalul modular din oraș este gol, fără activitate, s-a ales cu dosar penal și va trebui să răspundă în fața legii.

O femeie din Piatra Neamț s-a ales cu dosar penal, pentru comunicarea sau răspândirea de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora.

Femeia s-a ales cu dosar penal pentru răspândire de informații false

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Poliției Județene Neamț. Persoana pe numele căreia a fost deschis dosar penal a prezentat imagini cu exteriorul spitalului modular de la Piatra Neamţ și a afirmat că în unitatea respectivă nu se află nimeni. De fapt, toate cele 26 de paturi sunt ocupate de pacienţi.

S-a născut astfel o mare controversă în jurul acestui spital, după cum notează „Libertatea”. Duminică, 17 octombrie, Oana Gheorghiu, fondatoarea ONG-ului „Dăruieşte Viaţă”, a sesizat că pe Facebook a apărut, într-o transmisiune live, o persoană care se plimbă în jurul spitalului modular din Piatra Neamţ şi afirmă că acesta este gol.

Ne puteți urmări și pe Google News

În imagini, o femeie spune că a ajuns „în curtea Spitalului Municipal din Piatra Neamţ, aşa, printr-o minune, nu ştiu de ce. Şi mă uitam că spitalul modular numărul 2 Piatra Neamţ ... Nu e nimeni pe-acolo.”

Aceasta merge printre maşinile parcate și susține că totul e pustiu. Întrebată de un bărbat pentru cine filmează, răspunde că imaginile sunt pentru uz propriu. „Uitaţi, spital modular. Care stă degeaba”, a mai afirmat femeia.

Realitatea era cu totul alta decât cea prezentată

Afirmațiile femeii contrazic flagrant afirmațiile făcute de femeie. Poliţia Judeţeană Neamţ a transmis, ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care o persoană prezintă informaţii cu privire la gradul de ocupare al spitalului modular din Piatra Neamţ, că poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora şi fac verificări, în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun. Poliţiştii din Neamţ au întocmit şi un dosar penal în urma acestor evenimente.