Dosar penal. Mai mulți alegători au fost duși la vot cu mașina poliției

Poliţiştii prahoveni au întocmit dosar penal după ce o parte dintre alegătorii din comuna prahoveană Podenii Noi au fost duşi la vot cu maşinile Poliţiei Locale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Georgian Drăgan, a declarat duminică seară, pentru AGERPRES, că poliţiştii efectuează cercetări după ce a fost făcută o sesizare potrivit căreia alegătorii sunt duşi la vot cu maşinile Poliţiei Locale.

În urma verificărilor s-a stabilit că aspectele se confirmă, în cauză fiind întocmit dosar penal de cercetare in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, urmând a se stabili vinovatul.

'S-au confirmat aceste sesizări, Poliţia a făcut verificări suplimentare, iar alegătorii transportaţi la vot au spus că nu s-au simţit influenţaţi în exercitarea votului, astfel că s-a apreciat că nu sunt indicii privind săvârşirea unei infracţiuni electorale', a explicat preşedintele BEJ Prahova, Corneliu Şologon.

Poliţia Prahova a mai întocmit dosar penal pe numele primarului din comuna Bălţeşti, Radu Ion, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pentru fraudă electorală.