Doru Țuluș și Mihaela Morar contestă decizia de revocare din DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit miercuri ca procurorul Doru Ţuluş să îşi încheie activitatea la DNA şi să continue la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Mihaela Moraru Iorga să revină la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Procurorul Doru Ţuluş a afirmat miercuri că va contesta decizia prin care a fost revocat. Întrebat la ieşirea din sediul Inspecţiei Judiciare dacă va contesta decizia de revocare, Doru Ţuluş a răspuns: „Da. Absolut”. Aceeaşi poziţie a avut-o şi Mihaela Moraru Iorga, atunci când a intrat în sediul Inspecţiei Judiciare: „Ordinul are o cale legală prin care poate fi contestat. (...) Nu am nicio cerere expresă, nu m-am născut procuror şi nu ţin neapărat să ies la pensie procuror. Am făcut un demers pentru Justiţie, un demers pe care l-am considerat legitim şi corect iar de aici încolo mă voi supune dispoziţiilor”. Cei doi procurori DNA au venit, ieri, la sediul Inspecţiei Judiciare pentru a-şi susţine plâmgerile împotriva lui Kovesi.