Dorinel Munteanu: "Porumboiu nu vede bine!"

Dorinel Munteanu, antrenorul Oţelului Galaţi, îşi apără echipa de atacurile declanşate de rivalele la titlu ale grupării de la Dunăre.

Victoria obţinută luni de Oţelul Galaţi în faţa celor de la Victoria Brăneşti (scor 2-1) a aruncat în aer Liga I. Adrian Porumboiu şi Marian Iancu au sărit la gâtul "oţelarilor", despre care au spus că sunt împinşi de la spate de "fluieraşi", iar greşelile comise împotriva adversarilor întâlniţi de gălăţeni au lăsat impresia că moldovenii trebuie să câştige titlul în acest sezon.

"Am încredere în orice arbitru"

Gabriel Cânu, jucătorul echipei FC Vaslui, şi-a călcat şi el în picioare rivalii, pe pagina de Facebook. Fundaşul "galben-verzilor" a scris un mesaj dur la adresa gălăţenilor, cu trei ore înainte ca echipa sa să dispute, luni, partida cu Astra Ploieşti (scor 1-1): "F***-*ă în gât de c****i blatişti şi bulănoşi!". Finala campionatului se va juca duminică, la Galaţi, între Oţelul şi FC Timişoara (ora 20.00, în direct la Digi Sport).

Dorinel Munteanu, antrenorul Oţelului, a parat criticile dure pe care echipa sa le-a încasat în ultima vreme. "Astea sunt scandaluri specifice fotbalului nostru. Cine sunt aceşti oameni care contestă Oţelul, echipă care a condus tot campionatul? Aceşti patroni vorbesc numai de arbitraje şi îşi strică şi jucătorii, cărora le oferă argumente în cazul unor eşecuri. Ce analizează domnul Porumboiu pe la televizor? A mai îmbătrânit şi dumnealui şi nu mai vede bine! Se prezintă doar fazele favorabile celor care ţipă mai tare. Luaţi meciul nostru de la Timişoara şi vedeţi că s-a greşit contra noastră. Noi am decis să tăcem. Şi contra noastră s-a greşit mult", a izbucnit "Munti".

Tehnicianul crede că echipa sa îşi merită primul loc. "Am fost şi noi favorizaţi uneori, dar nu mai mult decât ceilalţi. Au fost greşeli ne intenţionate. Eu am încredere în orice arbitru din ţara asta. Nu mi-e frică de nimic înaintea meciului de duminică", ne-a mai spus antrenorul.

Dorinel vrea să îşi asigure titlul la meciul cu timişorenii, pentru a elimina orice suspiciune legată de confruntarea cu Astra, din ultima etapă: "Am văzut deja nişte prostii legate de relaţia mea de prietenie cu Tibi Selymes. Numai la noi se poate aşa ceva. Ce să fac acum, dacă eu mă ştiu cu el de atâţia ani?".