Editura Evenimentul si Capital

Donații generoase pentru prezența la învestirea lui Trump

Magnatul republican Donald Trump va fi instalat în funcția de președinte al SUA în 20 ianuarie 2017 FOTO: AGERPRES
Autor: | | 5 Comentarii | 1480 Vizualizari

Învestirea în funcție a președintelui-ales Donald Trump va avea loc vineri, 20 ianuarie, dar întreaga săptămână „preluarea ștafetei” va fi marcată de mai multe ceremonii și evenimente organizate cu această ocazie.

Sponsori, donatori, contribuții

Festivitățile au, de fiecare dată, sponsori și donatori, și, la fel ca în campania electorală, echipa președintelui american obține fonduri importante.

Chevron, gigantul petrolier, a oferit deja 500.000 de dolari pentru organizarea evenimentelor, pe tot parcursul zilei. Boeing, care a fost o țintă a lui Donald Trump, a promis că va contribui cu un milion de dolari.

Sheldon și Miriam Adelson, giganți din industria jocurilor de noroc, ar fi donat chiar mai mult decât atât, după cum scrie New York Times.


Dragnea şi Grindeanu, turneu privat de peste 5.000 de euro în SUA


Organizatorii spun că au obținut mai mult de 100 de milioane de dolari, o sumă record, aproape dublă pentru un astfel de eveniment.

În schimb, cei mai importanți donatori vor avea acces la diverse evenimente departe de ochii publicului, în care pot cunoaște și pot discuta cu membrii noii administrații, în timpul unor cine private.

Indiferent de ce partid conduce, Republican sau Democrat, Casa Albă, corporațiile și persoanele extrem de bogate își deschid conturile, o dată la patru ani, iar administrațiile îi răsplătesc pe donatori cu evenimente private și alte avantaje.

Acces la președinte și la Cabinetul său

„Nu este nimic altceva decât „vânzarea” accesului la președinte, vicepreședinte și Cabinet”, spune Craig Holman, un lobbyst înregistrat pentru organizația Public Citizen din Washington.


Dragnea şi Grindeanu, turneu privat de peste 5.000 de euro în SUA


Festivitățile au început aseară, cu o cină forma lă, Chairman’s Global Dinner, la care au participa miniștri, lideri din Congres, diplomați străini și donatori de top. Miercuri este o recepție găzduită de Reince Priebus, șeful Cancelariei Prezidențale, și o cină în onoarea vicepreședintelui Mike Pence; joi - un prânz de lucru pentru lideri, un concert public la Memorialul Lincoln, dar și o cină elegantă cu Trump și familia sa, pentru circa 1.500 de invitați, în holul central al Union Station.

Pachetele costă între 25.000 și un milion de dolari, atât pentru persoane private, cât și pentru corporații. Cu cât suma este mai mare, cu atât invitațiile sunt mai aproape de președinte și cercul său de apropiați.

Sume importante

Fiecare administrație își trasează propriile limite privind sumele din donații, primite la învestitură. George W. Bush nu a interzis nimănui să doneze, dar a limitat sumele la 100.000 de dolari în 2001 și 250.000 de dolari în 2005.

Barack Obama a interzis, în 2009, darurile de la lobbyști și corporații, iar pe cele individuale le-a limitat la 50.000 de dolari.

În 2013, Obama a relaxat restricțiile, acceptând contribuții ale corporațiilor până la un milion de dolari și de la persoane private 250.000 de dolari. Trump nu acceptă cadouri de peste un milion de dolari de la lobbyști sau corporații, dar nu există limită pentru persoane private.

Pe de altă parte, Mișcarea Socialistă pentru Integrare din Albania, aflată la putere, a semnat un contract cu o firmă de lobby din Washington, pentru a obține invitații la ceremonia de învestitură a lui Trump și pentru organizarea de întâlniri cu membri ai Partidului Republican.

Contractul obținut de jurnaliștii de la BIRN arată că partidul va plăti 15.000 de euro pe lună, timp de șase luni, pentru serviciile firmei de lobby McKeon Group a congresmanului republican Howard P. McKeon.


Dragnea şi Grindeanu, turneu privat de peste 5.000 de euro în SUA


Sigur faci aceeasi greseala! Cum se fierb ouale pentru a le vopsi de Paste! Ce nu stiai!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI