Donald Tusk renunță la postul de preşedinte al Partidului Popular European. Revine pe scena politică din Polonia

Donald Tusk renunță la postul de preşedinte al Partidului Popular European. Revine pe scena politică din Polonia Sursa Foto: EPA/ANTONIO BAT

Donald Tusk renunță la postul de preşedinte al Partidului Popular European. Revine pe scena politică din Polonia. Chiar el a făcut anunțul, duminică, la Varșovia.

Fostul preşedinte al Consiliului European revine pe scena politică din polonia. Tusk a preluat, sâmbătă, conducerea partidului polonez Platforma Civică (PO).

Cine îi va lua locul

Potrivit acestuia, succesorul său va fi decis în toamnă.

„Desigur, oficial eu pot fi şeful partidului... şi al Partidului Popular European, ce reuneşte numeroase partide europene. Dar aşa cum am spus, intenţia mea este de a fi implicat 100%, nu 90% sau 80%, în problemele poloneze, aşadar mi-am informat deja partenerii, premierii şi preşedinţii din Partidul Popular European, că am luat decizia de a reveni în politica poloneză”, a explicat Donald Tusk, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 2001, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii Platformei Civice, care după alegerile parlamentare din 2019 a format Coaliţia Civică, alături de alte partide mai mici. El este considerat principalul opozant al lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia.

Pro-european convins, Donald Tusk a fost prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014, după care a devenit preşedinte al Consiliului European, funcţie deţinută până în 2019. În această calitate s-a implicat mai ales în soluţionarea crizei cauzate de valul de migranţi din 2015-2016.

În prezent, Partidul Popular European are 82 de partide membre şi partenere din 43 de ţări.