Donald Trump renunță la o afacere controversată, pentru suma de 375 de milioane de dolari. Acuzații venite din Congres

Donald Trump renunță la o afacere controversată, pentru suma de 375 de milioane de dolari. Acuzații venite din Congres Sursa: Facebook

Fostul lider de la Casa Albă, Donald Trump, se desparte de hotelul din Washington, pentru care va încasa suma de 375 de milioane de dolari. Care e adevărul din spatele afacerii?

Donald Trump, fost președinte al Statelor Unite ale Americii (SUA), vrea să vândă un hotel pe care îl deține la Washington. Valoarea acestei tranzacții este uriașă și atinge suma de 375 de milioane de dolari.

Donald Trump vinde hotelul din Washington pentru suma de 375 de milioane de dolari

După cum arată rapoartele, în cadrul vânzării planificate, Trump International va fi redenumit Waldorf Astoria şi va fi administrat de grupul Hilton. În luna octombrie, o anchetă a Congresului american a constatat că hotelul a pierdut peste 70 de milioane de dolari în timpul preşedinţiei lui Donald Trump. Compania fostului preşedinte american a deschis hotelul pentru public în septembrie 2016.

Trump Organization, care a cumpărat un contract de închiriere pe 60 de ani pentru clădire, căuta cumpărători pentru hotelul cu 263 de camere încă din anul 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acordul cu firma de investiţii CGI Merchant Group ar urma să fie finalizat în primul trimestru al anului viitor. Clădirea are o vechime de 120 de ani și este amplasată la mai puţin de un kilometru şi jumătate de Casa Albă, pe Pennsylvania Avenue.

Organizaţia patronată de Dpnald Trump a primit dreptul de a reamenaja clădirea istorică Old Post Office, în anul 2012. Aceasta a fost deschisă ca hotel în anul 2016. Ca o coincidență, s-a întâmplat la câteva săptămâni după ce Donald Trump a acceptat nominalizarea Partidului Republican pentru a candida la președinție SUA.

Acuzații venite din Congres, legate de această afacere

O anchetă a Congresului a constatat că Trump a „umflat în mod grosolan” profiturile realizate de hotelul său atunci când a afirmat că acesta a realizat 150 de milioane de dolari în timpul mandatului său.

Comisia din Congres a declarat că hotelul a pierdut în schimb peste 70 de milioane de dolari în perioada menţionată. Totodată, raportul a relevat că politicianul pare să fi ascuns potenţiale conflicte de interese ce erau legate de proprietatea sa asupra hotelului şi de rolurile sale de creditor al acestuia şi de garant al unor împrumuturi de la terţi.

Hotelul a primit 3,7 milioane de dolari în plăţi de la guverne străine. Adică, echivalentul a 7.400 de nopţi de cazare la hotel, la un tarif mediu zilnic. Organizația lui Trump a negat existența vreunei nereguli.