După celebra afirmație privind retragerea trupelor americane din Siria, iată că o nouă afirmație a Președintelui American, Donald Trump, stârnește nedumerire și preocupare în Orientul Mijlociu: anunțul privind perspectiva Washingtonului de a recunoaște suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan. Și cum Secretarul de Stat Mike Pompeo este în turneu în Orientul Mijlociu, în Israel și Liban, cu doar o săptămână înainte de vizita oficială a Premierului israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, afirmațiile au stârnit controverse și comentarii multiple.

Este clar că, dacă Președintele american și-a dorit Premiul Nobel pentru Pace, așa cum a primit predecesorul său, Barack Obama, chiar la început de mandat, pentru politica sa zero arme nucleare, afirmația sa față de suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan tocmai l-au lăsat fără această perspectivă. Asta pentru că, dacă recunoașterea capitalei Israelului la Ierusalim a fost un gest care nu a încurajat pacea, dar nu periclita legislația internațională ce prevedea că Vestul Ierusalimului e israelian iar Estul arab, de data aceasta, afirmația privind Înălțimile Golan se referă strict la încălcarea Rezoluției 242 a Consiliului de Securitate al ONU – deci cu vot American- ce prevedea frontierele din 1967 cu Înălțimile Golan și Cisiordania -teritorii palestiniene. Ca să nu vorbim de rezoluții ulterioare sau baza Procesului de Pace din Orientul Mijlociu și pacea care a dat 3 premii Nobel – Itzak Rabin, Shimon Perez și Yasser Arafat – înainte de relansarea conflictului cu a Doua Intifadă. Ei bine ce a determinat această reacție? E vorba despre o schimbare fundamentală de politică a SUA în Orientul Mijlociu sau de un sprijin electoral pentru Premierul Netanyahu, aflat în campanie electorală? E greu de spus și vom vedea pașii următori. Dar Donald Trump ne-a obișnuit cu imprevizibilitatea sa și cu susținerea cauzei israeliene în Orientul Mijlociu. Până într-acolo încât Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunțat că Dumnezeu l-a trimis pe Trump ca să salveze/să apere Israelul de Iran. O convingere personală, pronunțată într-o publicație creștină, dar cu costuri relevante. Nu că Mike Pompeo nu ar fi recidivist, el a declarat că Dumnezeu a vrut ca Trump să fie președinte.

Dacă realizarea acestui deziderat – ca și retragerea trupelor americane din Siria – o vom vedea în timp, putem deja să ne uităm cu atenție la consecințele și reacțiile la o asemenea afirmație. Astfel, deși statele arabe au fost rezervate iar Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au lăsat Consiliului Golfului sarcina de a califica afirmația, făcând-o indirect pentru a nu leza relațiile cu aliatul american, Turcia lui Erdogan a reacționat deopotrivă cu Rusia lui Putin, remarcând că gestul nu e în măsură să favorizeze pacea, ba chiar poate relansa violența. În subsidiar, Rusia nu a ezitat să lege afirmația de perspectiva recunoașterii anexării Crimeii, dacă se poate suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan și recunoașterea liderului opoziției venezuelene Juan Guaido ca președinte în locul lui Maduro. Însă, în mod ciudat, chiar dacă o mână de protestatari l-au așteptat pe Pompeo fluturând pancarte în fața Ambasadei americane în Beirut, reacțiile populației arabe au fost reduse, în egală măsură cu cele ale autorităților, care se simt, totuși inconfortabil cu aceste evoluții. Practic, cetățenii statelor din Orientul Mijlociu fie s-au obișnuit cu evoluțiile din regiune pe baza politicilor administrației Trump, fie se așteaptă la orice, fie sunt mai preocupate de propriile probleme interne pentru a acorda atât de mare atenție acțiunilor regionale. În plus, dușmanul iranian șiit e mai important pentru statele arabe sunnite și sprijinul american e mai necesar pentru a nu disputa direct și vocal această situație, la acest moment, când e vorba despre un simplu anunț și o virtualitate.

Totuși e de remarcat că abordarea crează probleme majore SUA și Occidentului în general, deoarece afirmațiile lui Pompeo combinate cu cele ale Președintelui Trump susțin narațiunea criticilor care vorbesc despre cruciații occidentali care martirizează populația musulmană din Orientul Mijlociu și-i impun soluții ilegale și discriminatorii. În plus, pentru Bashar al Assad, acesta a fost reinventat de asemenea afirmații și poate să galvanizeze și unitatea siriană pe o asemenea temă teritorială ce implică dușmanul istoric israelian. Nu mai vorbim de efectele afirmației asupra dreptului internațional, a ordinii bazate pe reguli și a precedentelor, sau a validării criticilor intervenționismului american. În plus, nu avem încă o reacție a Uniunii Europene, dar acesta pare a fi un nou subiect ce divide Occidentul pe linia transatlantică.

Simpla referire la Dumnezeu în teme de politică externă ridică probleme foarte serioase în lumea democratică. Dincolo de înclinația conservatoare de dreapta, apropiată de religie, afirmațiile lui Mike Pompeo, oricât de conjuncturale ar fi ele, încurajează comentarii critice, chiar răutăcioase ce merg până la a chestiona separarea bisericii de politică în SUA sau mesianismul din abordările americane de politică externă, fiind vorba aici despre cel mai mare și puternic actor global care se raportează în motivarea politicilor sale la Dumnezeu, harul divin sau inspirația divină, rolul mesianic sau perspectiva realizării vrerii Domnului, respectiv a alianței cu Dumnezeu, teme pe care le critică întreaga școală a studiilor despre radicalizare islamică. O alunecare pe o pantă cel puțin nepotrivită.

Pe de altă parte, s-ar putea, într-adevăr, ca explicațiile cele mai simple să fie și cele mai bune. Poate că unele nuanțări, relativizări și condiționalități legate de această recunoaștere să fie legate exact de perspectiva anunțării planului american de pace pentru Orientul Mijlociu a lui Jared Kushner, imediat după alegeri. Și ca aici să apară contra-serviciul pe care Israelul va trebui să-l facă pentru a aduce planul de pace American pentru Orientul Mijlociu în faza de a funcționa și de a fi acceptat de către lumea arabă. Cu costurile aferente. Vom vedea.

 

Te-ar putea interesa și: