E o veste de Breaking News, pentru că:
1. Alabama e unul dintre fiefurile republicanilor. Un candidat republican învins în Alabama de un candidat democrat e ca și cum un candidat USR ar învinge un candidat PSD în județul Teleorman.
2. Candidatul republican, pe numele său Roy Moore, a fost sprijinit din greu în chip public de Donald Trump, în pofida acuzațiilor de hărțuire sexuală și pedofilie aduse lui.
3. Republicanii pierd în Senat un loc important, crucial chiar, în condițiile unui raport strîns între ei și Democrați, astfel că majoritatea Republicană se reduce acum la un singur scaun.
Cel mai important aspect din toate rămîne însă imaginea publică de eșec nu al Republicanilor, ci al lui Donald Trump.

E concluzia trasă de întreaga presă americană, care a văzut în aceste alegeri din Alabama un test de viață și de moarte pentru capitalul politic al lui Donald Trump. Dacă adăugăm eșecului din Alabama, și alte fapte-, continuarea în forță a anchetei privind legăturile dintre ruși și echipa de campanie a lui Donald Trump, pozițiile antiTrump ale unor membri ai Administrației (secretarul de Stat a recunoscut adevărul acuzațiilor privind implicarea Rusiei, ambasadoarea Americii la ONU e de partea femeilor care se plîng acum că, în urmă cu 30-40 de ani, cînd erau ca Veta lui Caragiale, rușinoase, nevoie mare, patronul Donald Trump le-a hărțuit sexual uitîndu-se la sînii lor într-un anume fel, care le tulbură și azi, cînd sunt bunici), reacția negativă a aliaților Americii la decizia privind recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, vom avea imaginea dezastrului în care a ajuns Președinția lui Trump și, prin ea, însăși America, paralizată pe plan extern de un președinte ocupat pînă peste cap nu să conducă nava, ci să scoată apă din cală cu găleata.

Criza prin care trec SUA ca urmare a crizei de la nivelul administrației Trump e – așa cum am mai scris- una dintre cele mai îngrijorătoare realități pentru România, țară care, la fel ca față de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, e decisă azi să meargă pînă la capăt cu America.
Numai că despre ce întîmplă azi cu Donald Trump nu se suflă o vorbă în Babuinia care e România. Lucru firesc.

Slugile de la grajduri nu îndrăznesc să vorbească despre ce se întîmplă în iatacul stăpînilor, chiar dacă țipetele Jupîniței și plesnetul dosului de palmă al Jupînului se aud pînă departe.
Nu poți să nu remarci neașteptata prudență a presei TeFeListe de la noi față de Donald Trump.
Cînd Donald Trump fusese ales, dar nu depusese Jurămîntul, presa TeFeListă plesnea de articole demascatoare ale noului chiriaș de la Casa Albă. Deoarece, presei TeFeListe i se adăugase și lobbyul care se hrănește din linsul încuietorilor la Ambasada americană, impresia generală din România de la finele lui 2016 era că alegerile prezidențiale din SUA fuseseră cîștigate de Hillary Clinton.
Denunțarea nenorocirilor abătute peste America prin votul iresponsabil – așa-i în TeFeLism, cînd Poporul votează cu al nostru e responsabil, matur, cînd votează cu al altora, e iresponsabil, inconștient – nu ținea de standardele democratice ale celor care susțineau campania anti-Trump, ci de lucruri mult mai pămîntești, în buna tradiție moldo-valahă, potrivit căreia dincolo de idealurile mărețe rînjesc interesele precise. De fapt, campania antiTrump era hrănită de opțiunea fățișă a ambasadorului american pentru Hillary Clinton, și chiar de o comandă pe unitate dat de SRI-ul încă sub autoritatea lui Florian Coldea.

Despre Donald Trump știam multe lucruri înainte de victoria electorală la prezidențiale. Tradusesem și publicasem din cartea sa emblematică America paralizată, citisem în presa străină despre controversele pătimașe provocate de stilul său zbanghiu de a fi. Cînd făceam aceste lucruri puțină lume paria pe Donald Trump. Desemnarea sa drept candidat al Republicanilor trecea pentru mulți drept o glumă bună. La posibilitatea de a ajunge președinte nu se gîndea nimeni.
Donald Trump era trecut în categoria excentricilor miliardari americani, dispuși să-și cheltuie banii nu cu ibovnice de lux, ci într-o campanie electorală despre care știu sigur că nu va fi încoronată de succes.

Deși TeFeLismul mondial vedea în viziunea socio-politică a lui Trump produsul unei minți în permanentă fierbere inutilă, eu, care-i citisem cartea și mai știam cîte ceva despre America, nu credeam că judecățile sale erau aiuristice și că soluțiile sale utopice. Așa cum am scris la vremea respectivă, teza Americii care și-a neglijat propria bunăstare pentru a apăra militaricește bunăstarea altora mi se părea izvorîtă din realități. Într-adevăr, așa cum scria Trump în cartea sa, Marile Puteri occidentale profitaseră de umbrela americană pentru a nu vîrî bani în înarmare, în armată și a-i folosi la bunăstarea cetățenilor și îndeosebi la dezvoltarea unei industrii producătoare de bunuri concurente sălbatic ale industriei americane. Nici figurația sa electorală, aflată la jumătatea drumului dintre bufon și starletă tv, nu mă șoca. Un candidat refuzat de Sistem avea nevoie de gesturi spectaculoase, menite a spargere bariera mediatică impusă candidaților care nu sînt din interior. În conflict cu TeFeLismul mondial, admiteam că un președinte american venit la Casa Albă, în urma votului popular și nu în urma lucrăturilor din cadrul Birocrației de la Washington, trebuie să fie atent la problemele americanilor simpli și nu la interesele Sistemului.

De la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă au trecut deja unsprezece luni. Nu peste mult timp se vor face douăsprezece. E perioada în care, de obicei, orice președinte ales în chip democratic (evident, cu excepția celui român), reușește să-și concretizeze o parte importantă din programul electoral, fie începînd strălucit unele proiecte, fie desăvîrșind altele. Asta deoarece, la început de mandat, orice președinte, și mai ales orice președinte american, beneficiază de un uriaș capital electoral, zestre crucială în bătălia cu adversarii din presă și din politică ai programului.
Ei bine, în această perioadă, Donald Trump n-a reușit să concretizeze nici unul din punctele de mare ambiție din program. Nici în plan intern, nici în plan extern. Desigur, noul președinte american a avut, cel puțin în plan extern, inițiative spectaculoase.
Puține dintre ele au adus altceva decît pagube colaterale de valoarea unui dezastru.

Recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului e ultima dintre aceste inițiative, care n-au reușit altceva decît să facă țăndări ordinea mondială și așa pe muchie de cuțit după căderea Comunismului. Dezastrul inițiativei s-a văzut imediat. Nu în reacțiile furibunde din luma arabă, firave prin raportarea la dimensiunile provocării venite dinspre America, nu în criticile aduse de liderii occidentali, ci în turneul întreprins de Vladimir Putin în zonă. E limpede că Rusia, jucător care și-a consolidat poziția prin victoria militară a președintelui sirian sprijinit de Moscova, și-a dat seama că inițiativa lui Donald Trump scoate SUA din joc în Orientul Mijlociu.
Cum se explică dezastrul primului an de președinție a lui Donald Trump? În nici un caz prin proiectele puse în practică, toate asumate în campanie și cele mai multe răspunzînd unei nevoi vitale a Americii de a ieși din rutina politicii interne și externe dictată pînă acum președinților americani din ultimul timp de Birocrația de la Washington.

Explicația dezastrului stă în înțelegerea aparte a Americii și a Lumii de către Donald Trump: Ca o companie al cărei unic proprietar și manager e președintele american. Într-o țară precum America, implementarea unui proiect, mai ales a unuia îndrăzneț, presupune o bătălie pregătită minuțios. A pregătit Donald Trump vreo bătălie?
​N-a pregătit. Și din simplu motiv că în nici una dintre implementările proiectelor sale n-a fost vorba de vreo bătălie. Totul s-a rezumat la anunțul pe Twitter al măsurii, scris pe parcursul nopții de chiar Donald Trump, urmat a doua zi de măsură.

Fără o pregătire prealabilă, fără un plan de bătălie, fără un calcul al efectelor colaterale și, evident, fără măsuri gîndite deja pentru contracararea efectelor colaterale.
A trecut deja un an de la investirea lui Donald Trump. Un an de eșecuri dezastruoase. Va fi și anul următor la fel? Tare mă tem că da. Pentru că dinspre Casa Albă nu vine nici un semn că Donald Trump ar fi conștientizat un adevăr: Că în fruntea Americii trebuie să fie un președinte, nu un diliu.

Te-ar putea interesa și: