Donald Trump a surprins America. Este primul președinte din istoria țării care a făcut asta

Donald Trump a surprins America. Este primul președinte din istoria țării care a făcut asta

Președintele Donald Trump este primul președinte din istoria SUA care a participat, la un marș anti-avort.

Este al 47-lea marș anti-avort de de când, în anul 1973 Curtea Supremă a legalizat întreruperile voluntare de sarcină în Statele Unite.

„Este o mare onoare pentru mine să fiu primul președinte din istorie care participă la Marșul pentru viață!", a spus președintele, în fața unei mulțimi adunată pe peluzele de la „National Mall".

„Suntem profund onoraţi să-l primim pe preşedintele Trump la cel de-al 47-lea Marş pentru viaţă”, a subliniat, într-un comunicat, organizatorul acestui marş, Jeanne Mancini.

Ne puteți urmări și pe Google News

La doar câteva sute de metri de locul manifestației, în clădirea Congresului, senatorii continuau dezbaterile privind procesul de destituire al președintelui american

„Mă atacă pentru că mă lupt pentru voi", a spus Donald Trump.

În anul1999, Trump se declara foarte „pro-choice" (favorabil posibilității de a alege avortul), dar acum pare mai hotărât ca niciodată să se poziționeze drept cel mai „pro-life" președinte din istoria Americii.

Criticând pozițiile „cele mai extreme și cele mai radicale" ale democraților, acesta a atacat virulent „extrema stângă" și a omagiat „milioanele de femei extraordinare din America" ce luptă pentru „dreptul la viață".

„Fiecare copil este un dar sfânt de la Dumnezeu", a adăugat fostul om de afaceri.

În 47 de ani de existență, „March for Life" nu s-a bucurat niciodată de prezența unui președinte American, potrivit digi24.ro