Donald Trump a acceptat invitația lui Emmanuel Macron. Serviciile media audiovizuale țintesc piețele străine. Parlamentul german a adoptat mai multe modificări la codul penal │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

Donald Trump a acceptat invitația lui Emmanuel Macron de a participa la Ziua Națională a Franței, de pe 14 iulie. Mai mult, la parada militară vor participa și militari americani, pentru marcarea Centenarului intrării Americii în Primul război mondial, de partea Franței și a Marii Britanii.

 

 

 

HOROSCOP  Pe 29 iunie s-au născut Antoine de Saint-Exupery, Oriana Fallaci, William Mayo, Giacomo Leopardi, Nicolae Bălcescu, Iacob Mureşianu, Paul Enigărescu, Mac Constantinescu.

În calendarul creştin-ortodox este sărbătoare mare, cu roşu: Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

Sf. Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoare creştină suprapusă peste străbuna “înfrăţire cu lupii”, reper european din timpul demult apus al dolicocefalilor vânători şi poate şi, uneori, crescători de vite. Superstiţie: pistruiaţii trebuie neapărat să se spele pe faţă cu apă rece, la miezul nopţii, sub ameninţarea că altfel pistruii se vor înmulţi.

Despre Lupul Şchiop şi ai săi şase, ba nu, nouă Lupi de Foc v-am mai povestit, sigur că da, tot pe timpul acesta. De Petru şi Pavel aflaţi de oriunde… La Mulţi Ani! Celor cu prenumele celor mai importanţi continuatori ai Învăţăturii lui Iisus.

HOROSCOP   Dragi lupi, padwani și hobbiți, acum trei zile, președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a invitat oficial pe președintele SUA, Donald Trump să participe la festivitățile prilejuite de Ziua Națională a Franței, la parada militară de pe 14 iulie. Ieri, după numai două zile, s-a primit la Palatul Elysee acceptul lui Donald Trump, care a spus că este încântat să fie alături de prietenii francezi, așa cum au făcut-o americanii și cu 100 de ani în urmă când au intervenit de partea francezilor în Primul război mondial. Elysee a informat că la parada militară de 14 iulie vor participa alături de francezi și alte unități europene și militari americani.

Probabil că presa v-a informat deja. Ceea ce nu știe presa este că se formează niște alte centre de putere, după cum s-a hotărât în Virginia, la întâlnirile Bilderberg, la începutul lunii iunie. Emmanuel Macron a participat la Bilderberg în anul 2014, a făcut bună impresie și atunci s-a hotărât că va fi viitorul președinte al Franței. Ca să pună în aplicare planurile Bilderberg de strângere a relațiilor Nord Atlantice. La Bilderberg 2017 s-a afirmat hotărârea fermă de a reface alianța celor care au câștigat războiul. Nu este clar, dacă, sau fără, Federația Rusă. Un nucleu este constituit din SUA, Franța, Olanda și Belgia. Marea Britanie este lăsată deocamdată în carantină pentru că se consideră că este compromisă de capitalul saudit.

Tare aș dori să fiu în momentul acela astral în care cei doi președinți o să fie singuri, ca să vorbească, să împartă și să adune. Cum au fost Stalin cu Roosvelt, Eisenhower cu de Gaulle, Kennedy cu Hrușciov, Reagan cu Gorbaciov. Restul, chiar nu contează! Ce o să-i spună Donald lui Emmanuel? Cam știu, încă mai am vederea la distanță, văd chiar foarte bine!

Dar am primit curierul de la Bruxelles. Cred că pentru ultima dată, era o notiță care spunea că CE se gândește să facă economii și că susținerea curieratului celor 783 de corespondenți speciali în toată Europa în 23 de limbi este o cheltuială care se ridică anual la multe milioane de euroi. Și că o să fiu informat în timp util de noua modalitate de transmitere a informațiilor emise de UE, în calitatea pe care o am.

Probabil că milioanele salvate  o să fie folosite pentru crearea condițiilor ideale pentru migratorii musulmani.

Dar, iată:

Un raport recent, produs de Observatorul European al Audiovizualului de la Strasbourg, arată că serviciile media audiovizuale țintesc din ce în ce mai mult piețele străine. Este vorba, în general, de platforme apărute recent, prin care radiodifuzorii și furnizorii de servicii la cerere își distribuie serviciile, având o putere semnificativă pe piețele respective. În raport se arată că la sfârșitul lui 2016, aproape un sfert din ansamblul canalelor de televiziune și servicii la cerere stabilite în Europa, vizau, de fapt, piețele străine.Aceste servicii sunt oferite de 44 de societăți-mamă, între care, 26 sunt europene, 15 provin din SUA , iar 3 sunt de alte origini.Pe de altă parte, 20%  din audiența totală în Europa este ocupată de către servicii audiovizuale străine, în special în Ungaria, Olanda, Suedia, Belgia francofonă și Danemarca, dar și în partea francofonă a Elveției și în Norvegia(non EU). Pe de altă parte, Marea Britanie a fost, în 2016, principalul pol de servicii audiovizuale lineare la cerere care s-au adresat piețelor străine. Servicii cu plată importante din SUA și-au stabilit filiale în Europa: Amazon, Netflix și iTunes. Raportul OEA arată că în 2016 funcționau în Europa 4063 servicii de televiziune și 2207 servicii audiovizuale la cerere. Jumatate din serviciile audiovizuale stabilite pe teritoriul UE se concentrau, în 2016, în trei țări: Marea Britanie, Franța și Germania. O cincime din serviciile de televiziune stabilite în UE erau accesibile ca televiziuni digitale terestre(TNT), altele pe cablu, satelit sau prin protocol internet(IPTV). Majoritatea sunt servicii cu plată și doar 30% au acces liber. În raport se mai arată că în două țări europene din trei, publicul putea să acceseze între 300 și 600 de canale, dar în peste două treimi dintre țările membre UE, publicul are acces la 100-150 de canale maximum. Majoritatea canalelor de televiziune disponibile, în medie, într-o țară, erau străine în 2016: 84% pentru serviciile lineare și 74% pentru serviciile la cerere.

http://www.obs.coe.int/documents/205595/264629/TV+and+on-demand+services+in+Europe_Focus+on+services+targeting+other+countries+%28A.+Schneeberger%2C%20June+2017%29.pdf/9ce008cc-a5c7-48b1-950e-799743f4994d

 

Tot în acest context, al invadării țărilor străine prin multimedia, iată :

 

Canalul internațional de stat Russia Today va începe să funcționeze în Franța din luna decembrie, cu o sută de angajați, între care, 50 de jurnaliști. În prezent, RT France are 20 de jurnaliști angajați care alimentează site-ul și rețelele sociale. Acestui dispozitiv i se va adăuga un canal de informații non-stop pe cablu, satelit și ADSL. Consiliul superior al audiovizualului din Franța aprobase încă din 2015 funcționarea pe teritoriul metropolitan a RT. Punerea sa în funcțiune a fost însă întârziată de lipsa investițiilor necesare. Astfel, pentru versiunea franceză a RT vor fi necesare 20 de milioane de euro în total, până în 2018, majoritatea sumei fiind furnizată de Federația Rusă. Mai puțin angajată politic decât agenția rusă Sputnik, Russia Tuday declară ca va fi nealiniată și cât se poate de îndepărtată de optica americană. Dar, fiind un mijloc de influență, ca toate canalele internaționale, de la France 24, BBC, canalele chineze, RT France intenționează să interpreteze în felul său și actualitatea franceză, trimițând reporteri în locuri mai puțin obișnuite. Din punctul de vedere al președintelui Macron și al partidului său, RT alimentează pe diferite rețele sociale, războiul civil din Franța.De menționat că RT a trezit același gen de polemici și în Marea Britanie și în SUA.

https://www.challenges.fr/media/russia-today-l-organe-d-influence-denonce-par-macron-va-lancer-sa-chaine-en-france_481628

 

 

Dar nici Germania nu se lasă, parcă a câștigat războiul, nu l-a pierdut :

 

Parlamentul german a adoptat mai multe modificări la codul penal ce ar putea permite forțelor de ordine să planteze programe-spion pe toate dispozitivele suspecte în scopul de a putea decripta mesajele periculoase. După dezvăluirile făcute de Snowden, utilizarea criptării s-a extins, ceea ce a creat mari probleme în aplicarea legii.Bundestagul speră ca prin noile modificări ale codului penal să poată rezolva eventualele situații critice, dar experții juridici s-au pronunțat deja contra noilor reglementări, considerându-le anticonstituționale. Si tentativele anterioare de a introduce mijloace legale de pirataj din partea statului au fost considerate ilegale de către Curtea Constituțională. Dezbaterea este foarte aprinsă în Germania pe această temă, după ce și poliția federală a încercat să controleze cyber-spațiul, într-o perioadă foarte tensionată înaintea alegerilor din toamnă.O altă măsură legală propusă de Bundestag a atras atenția Națiunilor Unite, iar raportorul special pentru libertatea de exprimare, David Kaye a trimis o scrisoare guvernului german, cerându-i să asigure respectarea legislației internaționale referitoare la drepturile omului. Iar secretarul general al Consiliului Europei a avertizat contra riscurilor pe care le presupune cenzura: Statele membre nu ar trebui să folosească companii private care controlează internetul și mediul digital ca să impună restricții ce se opun drepturilor omului. Proiectul de lege (intitulat NetzwerkDurchsetzungsgesetz) se adresează furnizorilor de media sociale și îi obligă să radieze tot ceea ce li se pare a fi conținut ilegal, în următoarele 24 de ore după ce au fost notificați. Amenzile în caz de nerespectare a indicațiilor, pot ajunge până la 5 milioane de euro. Dar, la audierile din Bundestag, săptămâna trecută, s-a constatat dificultatea de a stabili ce înseamnă conținut ilegal pentru operatorii privați. În proiectul de lege au fost stabilite 24 de infracțiuni, de la propaganda pentru organizații neconstituționale, defăimarea președintelui, încurajarea unor acțiuni violente grave ce ar pune în pericol statul, falsificarea datelor, incitarea la acte criminale, distribuirea de materiale pornografice și multe altele.

 

https://www.ip-watch.org/2017/06/27/fierce-controversy-draft-hate-crime-legislation-new-surveillance-law-germany/

 

Astăzi îi pomenesc, cu aleasă recunoștiință, pe trei oameni, celebrități mondiale, care sunt născuți astăzi: Oriana Fallaci, Antoine de Saint-Exupery și Nicolae Bălcescu. Faruri în noapte, pe marea în furtună a vieții. Mi-au format caracterul, mi-au întărit voința, m-au învățat să visez, mi-au dezvoltat patriotismul - în adolescență, când micul animal uman încearcă să devină om. Unii, puțini reușesc, alții, majoritatea, rămâne la stadiul zoologic. Uitați-vă la oamenii noștri politici! Uite acolo o vulpiță, mai departe o vacă, ‘colo un bou, iar dincolo un porc!

 

Mă întrebați ce se întâmplă cu noua mea rubrică. Editorialul se pregătește, sper că o să vă facă plăcere să descoperiți o altă latură a lui Dom’ Profesor. Sau, aceiași… dar altfel spusă!

 

Până atunci, o să mai treacă timp, pentru că așa spunem cu toții, mâine este o altă zi!

 

                                                  ⃰    ⃰    ⃰

 

HOROSCOP   

 

BERBEC   Dimineață favorabilă schimbărilor, deciziilor cu aspect profesional. Toate domeniile par favorizate, mai puţin cele care ţin de iluziile pe care ţi le faci în relaţiile sentimentale. O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Dupa ce ai decretat ca ocupi primele trei locuri la inteligenta, frumusete si profesionalism, trebuie sa te uiti si cati bani ai in buzunar!   

 

TAUR   Niciun eveniment negativ în stele. Poate fi o zi plată de vară toridă, sau, o zi interesantă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Ai liberul arbitru, tu decizi. Continuă să perseverezi pe drumul actual! Gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva. Stelele arată că dacă stai bine-merci rezolvi mai multe probleme decât dacă te agiţi!  Sigur, dă şi telefoanele acelea care trebuie, cui trebuie! Nu uita că în Levant la pile egale meritul contează!

 

GEMENI   Nu te enerva din cauza unor nimicuri sau a unor inexactităţi de comunicare.  Fii mai precis în discuţii, termină ce ai de spus. Ziua de astăzi este un prilej ca să recapeţi iniţiativa! Stelele te sfătuiesc să amâni orice complicaţie fără să dai un răspuns negativ sau să ai o atitudine evident ostilă. Ceea ce nu trebuie să faci: să cumperi un bun, sau mai multe, de folosinţă îndelungată. Ori se strică, ori costă foarte mult, ori când ajungi acasă nu-ţi mai place.

 

RAC   Domeniul avantajat pare că este cel al noului. Astăzi este ziua noutăţilor.  Atât în sensul de veste, informaţie, eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini, de oameni noi. Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu specula nimic financiar, însă. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi pentru că a doua parte a zilei este foarte obositoare, mai ales dacă este ziua ta de naştere!

 

LEU   Te simţi în formă şi eşti pe caii cei mari. Un val de optimism te cuprinde şi din nou vezi lucrurile „în mare şi în culori” cum spunea alt Leu, Napoleon! Dar nu exagera, este prea cald. Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele „tabu” . Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Ceva legat de un aspect al lucrului în echipă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în nici un mod. Cooperează mai strâns cu anturajul cu colegii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei. Şi nu uita să feliciţi pe Petre şi pe Paula, este onomastica lor!

 

FECIOARĂ  Dimineaţă pare dinamică, densă, cu multă activitate în care se pot derula spre finalizare vechi dorinţe şi idei. Trebuie să recuperezi efortul, pe seara, puțină distracție, poate la o terasă. Raspuns favorabil pentru una dintre problemele tale, totuşi. Şi o petrecere drăguţă la un Rac, Petru sau Pavel care îşi sărbătoreşte ziua de naştere, sau onomastica. Evită enervarea şi stresul printr-o atitudine prevenitoare faţă de anturajul apropiat, faţă de familie. Nu sta în curent şi este bine să verifici şi să cureţi aerul condiţionat înainte să-l pui în funcţiune. Că aşa-i la tenis, în România sunt cele mai proaste produse, raportate la preţ.

 

BALANŢĂ   Noi idei par să se contureze în cercul celor din jurul tău.  Prietenii, familia, anturajul este avantajat de stele. Poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în compania lor! Nu fii original cu orice pret. De obicei modul acesta de abordare sperie si instraineaza, in loc sa atraga! Trebuie doar sa inspiri incredere. Ia-o mai uşor, nu te ambala peste măsură, că nu este cazul. O veste aşa-şi-aşa îţi îndreaptă atenţia către o relaţie sau o afacere din trecut.

 

SCORPION   O zi ce pare plăcută, chiar o meriți, dar trebuie să vrei şi tu să fie aşa. Lasă „înţepăturile” şi laudă-i pe cei din jur, concentrează-te cu entuziasm şi optimism pe ceea ce ai de făcut. Din nou ai de ales intre mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi în presupuneri, suspiciunea ta veninoasă! Nu fi preocupat sau îngrijorat de nerealizări, Cosmosul are alte priorităţi şi o altă scară a valorilor decât noi. Totul este bine, vorba câtecului şi aceasta stă scris în stele. Şi nu uita vorba anglo-saxonă : „No news – good news!” 

 

 

SĂGETĂTOR   Este necesar să dai dovadă de diplomaţie și calm, ca să se evite nişte conflicte inutile, probabil cu anturajul apropiat. Sau, s-ar putea să ai de mediat între două persoane din famile. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astazi va face mare placere celei dragi, celui drag, celor dragi! Sau sărbătoriţilor, Petre şi Paula! Rezolvarile şi compromisurile cu iz de busuioc au in tine un maestru incontestabil.  Poţi media între membrii familiei care sunt de păreri diferite. Poate unde vrei să fie intotdeauna justiţie şi armonie!

 

 

CAPRICORN   Ceea ce faci astăzi poate avea urmări bune, sau negative. Normal, așa sunt toate lucrurile, bune, sau rele, depinde cum le vezi tu. Încearcă să fii obiectiv, să faci ceea ce trebuie. Norocul este prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole fără să faci nici un efort.  Perioada în discuţie este favorabila iar aspectele negative nu sunt decât faulturi de joc. Nimic foarte malefic. Pe piaţa stelelor se spune că se creează noi „sindicate” între personaje şi persoane din anturajul tău, poate chiar dintre rude, aparent fără nimic în comun, dar care, pe termen lung pot să-ţi intersecteze interesele.

 

VĂRSĂTOR   Ziua de astăzi pare să fie foarte liniştită, chiar monotonă, o altă zi toridă de vară, când și gândurile se lichefiează. Poţi folosi această zi ca să-ţi faci o necesară foaie de parcurs. O zi bună în toate, mai puţin la cumpărături. Nu cumpăra nimic, nu juca la bursă, nu împrumuta, ocoleşte băncile şi casele de pariuri. Totul pare un imens arc care se comprimă, se comprimă... Din punctul tău de vedere este o perioadă... interesantă. Acasă trebuie să te descarci de stresul acumulat şi să discuţi mult şi vesel cu membrii familiei tale.

 

 

PEŞTI   Evenimente în anturaj şi veşti de departe, de la rude și/sau prieteni. În registrul mediu spre interesant. Nimic foarte important nu pare că se întâmplă în această perioadă toridă de vară! Dimineaţa poţi întâlni o oarecare opoziţie într-o problemă. Nu reacţiona imediat, pentru că situaţia se rezolvă de la sine. Utilizează orele de lumină naturală pentru activităţile curente şi nu, dar nu te deplasa după căderea întunericului. Începe, din seara aceasta, o vreme de sărbătoare şi petreceri, cauzate de Sf Apostoli, de un timp plăcut petrecut în compania celor dragi. Poate pentru că unii Peşti au timp liber la dispoziţie.